Loading...
Dorohedoro (2020- )

Dorohedoro (2020- )

by Adrian Solomon, aprilie 6, 2020

Recomandare – musai!

Gen: Aventură, Acțiune, Fantezie
Studio: TOHO animation
Nr. sezoane: 1
Nr. Episoade: 12
Durată episod: 23 min.
Statut: serie în desfășurare
Rating MyAnimeList: 8.10

Despre: The Hole este un oraș mizerabil, poluat de magia care se scurge din lumea vrăjitorilor. Aceștia călătoresc între cele două lumi prin intermediul unor uși magice, și adesea își experimentează vrăjile pe sărmanii cetățeni. Însă aici își are locuința și Caiman, un individ misterios cu cap de reptilă și imunitate la magie, care s-a trezit într-o bună zi fără memorii și cu o puternică aversiune față de vrăjitori, pe care îi vânează în speranța că îl va găsi pe cel care l-a adus în acest stadiu. El este ajutat de Nikaido, prietena lui cea mai bună. Însă vrăjitorul En, alături de membrii familiei sale, vin să investigheze moartea unui dintre ei, acest lucru intersectând căile lui Caiman și En, nu în cel mai plăcut mod.

Rant: Dorohedoro este probabil unul dintre cele mai bizare animeuri disponibile în momentul de față, combinația sa de violență excesivă cu accente comice părând ciudată la prima vedere, dar funcționând impecabil. Este întrucâtva dificil de explicat cum stă treaba cu acest serial a cărui premisă sună în felul următor: un individ amnezic, cu cap de șopârlă, vânează vrăjitori cu o pasiune de nedescris, alături de agila și talentata în ale caftelii, Nikaido. Faza e că înăuntrul lui Caiman se află o altă persoană, iar Caiman dorește doar să se scape de pasagerul nepoftit și să își recapete aspectul uman. Însă există foarte multe întrebări, iar serialul face o treabă grozavă în a le răspunde încet dar sigur, în același timp ridicând mereu altele noi. Grafica este de calitate, secvențele de acțiune fiind foarte fluide, personal cu greu putându-i găsi defect iar opening-ul și cele patru piese de ending, au ajuns între preferatele mele all-time.

Dar ce reușește să facă cel mai bine acest serial, este să contureze universul în care se desfășoară acțiunea și să dea o identitate aparte personajelor care îl locuiesc. Acestea nu ocupă tradiționalele și convenționalele roluri de bun / rău, acest aspect făcând să îi îndrăgești pe toți aproximativ în egală măsură, de la energicul Caiman, la intensul Shin sau carismatica Nikaido. Magia funcționează și ea relativ mai diferit ca în alte seriale din tipologia fantasy, vrăjitori de aici fiind toți capabili, într-o măsură mai mare sau mai mică, să controleze un fum negru, care se manifestă diferit de la persoană la persoană. În plus, cele două lumi sunt populate de creaturi fantastice – demoni / zombie, toate rezultate din excesul de magie prezent în cele două locații. Decorurile arată fantastic, fiind redate până la cele mici detalii, toată seria fiind un adevărat festin vizual, deosebit de violent și amuzant în același timp.

Cu toate că încă nu este disponibilă o dată de lansare oficială pe Netflix, acesta fiind difuzat doar pe Netflix Japan, serialul este de departe un musai pentru toți fanii shounen, cât și pentru cei cărora le place o doză de bizar cu acțiunea și violența.

No Comments


Leave a Reply

Your email address will not be published Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.