David Leitch este un nume care deocamdată nu spune prea multe. Fost cascador și dublură pentru Brad Pitt sau Van Damme prin anii 90, el a colaborat din postura de regizor la apariția primului John Wick, cu toate că nu a fost creditat pentru efort. Practic avem aici debutul său cu merite depline din postura de regizor iar începutul este cât se poate de bun. Ce a arătat Leitch cu acest film este că poate fi foarte stilat, și că știe face scene de acțiune foarte mișto, lucru dovedit și în John Wick. Viitorul sună bine pentru el, fiind deja atașat să regizeze Deadpool 2, un film care ar trebui să îi vină ca o mănușă.
După cum ziceam, filmul are mult stil dar din păcate, povestea are de suferit. Practic avem un macguffin reprezentat de o listă cu spioni, pe care toată lumea o vrea. Avem englezi, americani, ruși francezi, nemți și agenți dublii, toți dându-se de ceasul morții să pună mâna pe ea. În mijlocul tuturor, Lorraine, o adevărată regină de gheață, rar iluminată de lumina caldă a vreunei țigări. Chiar dacă la început pare un spion destul de slab, KGB-iștii preluând-o direct de la aeroport și cam toată lumea punându-i microfoane, ea totuși se știe descurca. Nu este chiar la nivelul lui Bond sau Bourne, cu toate că oricând poate sta alături de ei când vorbim despre spioni. Este o maestră a luptelor corp la corp și extrem de dibace cu orice îi cade în mână.
E greu să nu tragi multe paralele cu John Wick, mai ales știind implicarea regizorului în ambele proiecte dar și, pentru că perioadele de pregătire pentru filme, atât John Wick 2 cât și Atomic Blonde, se suprapuneau, Charlize și Keanu au început o adevărată rivalitate în a fi cât mai în formă, deseori exersând împreună, lucru vizibil în mișcările fluide ale actriței.
Apropo de Theron, aceasta încă împrumută din Furiosa, personajul ei din Mad Max, un personaj care se pare că o va influența mult și bine pe viitor. Restul distribuției este foarte bun, actorii fiind bine aleși, cu un MacAvoy care practic nu mai știe să facă un rol prost, arătându-și și aici versatilitatea caracteristică și o Sofia Boutella care crește de la film la film.
Soundtrackul este plin ochi de piese din anii 80, dar și multe coveruri după acestea, și își servesc minunat rolul, ele completând excelent scenele de acțiune. Sper doar să nu asistăm la nașterea unui trend a supra-uzurii a astfel de piese, metodă pe care o văd leneșă și omniprezentă în majoritatea trailerelor din anii recenți.
Scenele de acțiune sunt minunat realizate. Avem chiar una filmată în stil one take, adică dintr-o bucată, lucru ce conferă mult dramatism scenei respective, care începe cu o bătaie într-un hol, se revarsă într-un apartament iar apoi se termină într-o urmărire cu mașini.
Încercați să nu ratați acest film, care chiar dacă suferă un pic la partea de poveste, oferă momente de adrenalină și un rol excelent din partea lui Theron, probabil cea mai bad-ass actriță a momentului.
No Comments