Loading...
Blade of the Immortal (aka. Mugen no jûnin) (2017) - cronică de A.S.-min

Blade of the Immortal (aka. Mugen no jûnin) (2017) – cronică de A.S.

by Adrian Solomon, decembrie 10, 2017

Takashi Miike, la vârsta de 57 de ani, se poate lăuda, odată cu apariția acestui film, cu cea de-a 100-a producție regizată. Astfel, el devine unu dintre cei mai prolifici regizori contemporani, versat în bizara industrie cinematografică din Țara Soarelui Răsare. În portofoliul său se află cele mai diverse genuri de filme posibile, de la multe adaptări anime cu tematici diferite, la filme ultra-violente (Ichii The Killer), la filme horror (The Audition), la zombie musical (The Happiness of the Karakuris).

Blade of the Immortal este adaptarea unei manga (serie de benzi desenate) care spune povestea unui fost samurai, care după o întâlnire cu o individă misterioasă, capătă darul imortalității (reprezentat printr-o specie de lipitori speciale care vindecă orice rană și chiar reatașează membre tăiate). El jură să nu se oprească până ce nu ucide 1000 de oameni răi. Dar adaptare fiind, filmul nu este 100% fidel poveștii originale, permițându-și pe ici pe colo câteva libertăți, pentru o fluidizare a firului narativ dar și pentru a reuși să încapă ditamai povestea în două ore jumate de film.

Așa că, după un prolog extins, filmat complet în alb negru, care ni-l introduce pe Manji, un samurai căzut în dizgrație ce își protejează sora mai mică, Machi, de diverși ticăloși. Dar Machi este omorâtă de aceștia și Manji se va trezi de unul singur împotriva a 100 de războinici înarmați cu săbii. Normal că nu se termina bine pentru eroul nostru, cu toate că lucrurile se termină mult mai rău pentru oponenții săi. Pe măsura ce camera se retrage pentru a ne arăta dimensiunea măcelului, o babă mistică își face apariția pentru a-i oferi darul imortalității eroului nostru muribund, lucru ce face ecranul să explodeze în culori iar ca acțiunea să facă un fast forward de 50 de ani. Îl regăsim pe Manji protejând-o pe Rin (interpretată de aceeași actriță), o fată recent devenită orfană care îi aduce aminte de sora lui moartă. Împreună aceștia pornesc într-o misiune de răzbunare a părinților lui Rin, uciși de o grupare de asasini ce doresc schimbarea faimosului „the way of the samurai”.

Acest cod al samuraiului este și cheia narativă a filmului și filozofiile de luptă ale celor doi protagoniști sunt contrastante. Manji, care vine dintr-o școală veche de samurai, practicând un stil ieșit din uz, și Anotsu Kagehitsa ce practică un stil neortodox folosindu-se de orice îi poate crea un avantaj, stil ce reprezintă un viitor mult mai violent pentru războinicii samurai.

Dar scopul principal al filmului nu este de a discuta despre filosofie sau coduri morale. Avem o simfonie sângeroasă de dezmembrări, cu lupte bombastice în care va curge mult sânge. Și oponenții lui Manji sunt o adunătură dubioasă de personaje. Ba este unul ce are puteri similare de imortalitate, ba altul care plânge după ce varsă sânge, sau unul ce poartă pe umeri capetele victimelor sale. Sunt lupte exagerate, ce fac uz de supranatural, dar care sunt intense și te fac să vrei mai mult. Acestea au loc în prima parte a filmului și sunt destul de episodice, fără elemente de tranziție între ele, fapt care personal l-am găsit cam iritant.

Și da, în rest ne putem aștepta la nebuniile tipic japoneze (cei care nu sunt familiarizați cu astfel de filme, cel mai probabil vor găsi filmul o pierdere de vreme). Dar, într-o perioadă în care regizori tineri precum Gareth Evans (The Raid), Chad Stahelski (John Wick), David Leitch (Atomic Blonde) și Byung-gil Jung (The Villainess) redefinesc genul de acțiune, Takashi Miike (precum George Miller cu al său fabulos Fury Road) ne oferă niște scene sângeroase extrem de kinetice care au un aer proaspăt, lăsând camera să zboare în toate direcțiile în funcție de unde i-o cere acțiunea. Ba mai mult, se asigură ca nici un duel să nu fie repetitiv, schimbând mereu stilul oponenților astfel încât să aștepți cu nerăbdare următoare întâlnire. Filmul are și câteva plot-twists prin care ne face să simpatizăm cu personajul negativ, întocmai precum o făcea și manga lui Hiroaki Samura.

Pentru fanii poveștii originale, așa cum era de așteptat, există o serie de schimbări, nu foarte importante aș zice (cu toate ca nu am terminat de citit manga nici nu am văzut serialul în întregime).

Poate cel mai important aspect ar fi celebrul kimono a lui Manji. Astfel în locul sauvasticii (simbol hindus ce reprezenta bunăstarea), dar care aducea foarte mult cu o svastică nazistă întoarsă, a fost pus altceva, lucru lesne de înțeles pentru un release internațional într-o societate atât de ușor de ofuscat.

Per total atât fanii genului de filme cu samurai dar și fanii filmelor de acțiune se vor distra de minune cu acest al 100-lea film al unui regizor legendar.

Please follow and like us:
error

No Comments


Leave a Reply

Your email address will not be published Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Facebook
Facebook
Twitter
RSS
Follow by Email