Loading...
Avatar: The Last Airbender (2005-2008)

Avatar: The Last Airbender (2005-2008)

by Adrian Solomon, septembrie 15, 2019

Recomandare – esențial!

Gen: Animație, Fantezie, Acțiune, Comedie
Distribuție: Zach Tyler Eisen, Mae Whitman, Jack DeSena, Dante Basco, Jessie Flower, Dee Bradley Baker, Mako, Greg Baldwin, Grey DeLisle, Mark Hamill
Nr. sezoane: 3
Nr. Episoade: 61
Durată episod: 23 min.
Statut: serial complet
Rating IMDB: 9.2

Despre: Într-o lume în care populația este împărțită în patru mari „țări” fiecare având puterea de a manipula un anumit element din natură: Earth Kingdom, Fire Nation, Water Tribe și Air Nomads, echilibrul este menținut de prezența benevolentă a unui Avatar, capabil să controleze toate cele patru elemente. Dar ultima reîncarnare a Avatarului, un băiat de 12 ani Aang, dispare pentru o sută de ani, timp în care Fire Nation începe un război de cucerire a restului națiunilor. După ce Aang este descoperit într-un sloi de gheață de doi membri ai Water Tribe, aceștia pornesc într-o călătorie de transformare a lui Aang în Avatar, pentru a opri planurile criminale ale lui Ozai, actualul conducător al Fire Nation.

De ce să mă uit? Avatar: The Last Airbender, este fără îndoială cel mai bun serial de animație al secolului 20, din mai multe motive. Pe lângă faptul că are o poveste fascinantă, care se pretează vizionării atât de către copii cât și de către adulți, felul în care este conturată lumea respectivă, îl face să se deosebească cel mai mult de concurență. În primul rând, sursa principală de inspirație au fost mitologia asiatică, cu accent pe arta și cultura chinezească, acestea fiind tratate cu mult respect, dar și cultura inuită. Deja serialul era diferit față de orice era produs până la acest moment pe piața vestică. Inițial lumea credea că era un anime, lucru ușor de înțeles datorită graficii oarecum asemănătoare, dar cât se poate de fals, seria fiind făcută pentru postul Nickelodeon de doi creatori americani iar animația de un studio sud-coreean.

Temele abordate sunt extrem de variate și complexe, în special pentru un program orientat către copii. Varietatea de teme include corupția puterii, sexismul, genocidul, războiul și manipularea maselor, diferența de clase sociale dar și emanciparea femeilor, să nu mai zic de mesajele despre protecția mediului înconjurător. Din punct de vedere cultural, fiecare națiune poate fi asociată cu o contrapartidă din istoria cunoscută nouă. Triburile de Apă sunt create după triburile de inuiți, Air Nomads după călugării shaolin, iar Earth Kingdom și Fire Nation au elemente din China antică combinată cu un pic de industrializare. Tehnicile de „bending” folosite de aceste națiuni sunt și ele inspirate din diferite arte marțiale chinezești, mișcările lor reprezentând perfect fiecare element, conferind scenelor de acțiune o fluiditate incredibilă.

Seria este împărțită în trei capitole numite Books, fiecare urmărind progresia lui Aang în învățarea unui nou element. Deja el este un Air Bender când îl întâlnim la început, dar pe parcurs, va fi nevoit să își găsească mentori care să îl învețe și restul de tehnici. În călătoria sa nu va fi singur însă, acesta fiind însoțit de o pleiadă de personaje colorate.

Fiind din anii 2000, serialul este încă destul de chipeș din punct de vedere vizual, fiind ușor o recomandare esențială pentru cei care, din varii motive, nu l-au văzut sau l-au trecut cu vederea.

2 Comments


    • Replay Cancel Replay
    • martie 9, 2020

    Este cel mai bun serial pentru copii! Poveste foarte interesanta si complexa, imi place si faptul ca aproape toata lumea are un comportament normal si nu e ca toate serialele/animeuri le pe care le gasim in ziua de azi. IL RECOMAND!!! Am si plans la final deoarece s-a terminat.!;)

    • Sper ca ai dat o sansa si continuarii!

Leave a Reply

Your email address will not be published Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.