Subiectul acestui film nu este unul prea confortabil iar din punct de vedere personal, sfera mea de interese nu a prea coincis cu ce este prezentat în film. Găsesc un pic greu să vorbesc despre ceva cu care nu sunt pus în temă aşa că nu o să mă leg de concepţie şi de ideologie. Dar pot să vă spun despre filmul în sine.
Avem de a face cu o satiră neagră în care 4 musulmani britanici radicali încearcă să devină „suicide bombers” (atentatori sinucigaşi). Ştiu, ştiu, după cum am mai zis, subiectul este delicat, cum ai putea să faci un film din asta fără să ofensezi? Iată că lui Chris Morris i-a ieşit. A reuşit să trateze o temă spinoasă cu o notă aparte de umor britanic (cel puţin o anumită scenă – aceea cu Wookie pt cine a văzut filmul – mi-a adus aminte de Monty Python), şi i-a ieşit un film remarcabil. Te face să râzi dar te face să te şi gândeşti. Tonul filmului este unul destul de serios la prima vedere, dar stupiditatea personajelor conferă acea notă umoristică aparte.
Care personaje sunt unul şi unul. Îl avem pe Omar, un tânăr sictirit de mentalitatea vestică, care vrea să o pună de un mic atentat jihadist. Acesta îi convinge pe Waj – un prieten mai retardat de felul lui, pe Faisal – un tip căruia îi este frică să moară de aceea antrenează ciori sinucigaşe care să îi ia locul, pe Barry – un alb convertit la islam, nu atât din convingere cât din a-şi satisface natura nihilistă (din discuţiile lor personajul lui Barry se conturează că cel mai dereglat şi instabil) şi pe Has, un tânăr care se vrea radical (îi place rapul şi îi place să se dea mare) dar nu îi prea iasă. Aceştia fac bombe în timpul liber dar nu ştiu ce vor să bubuie. Dialogul dintre ei pe această tema e comedie în forma cea mai pură.
Faptul că apare şi Benedict Cumberbatch pentru 3 minute ajută puţin filmul care din punct de vedere al distribuţiei e un pic cam sec în nume recunoscute, majoritatea fiind actori cu prea puţină expunere pe la noi. Să nu mă înțelegeți greșit, actorii își fac treaba foarte bine, cu mult entuziasm. Stilul de filmare e interesant, camera de multe ori zici că e manevrată de un bolnav de Parkinson dar acest stil scuturat se pliază pe convingerea lui Barry că ei sunt tot timpul urmăriţi. Ajută în acest sens şi unghiurile de filmare care sugerează că cineva îi înregistrează permanent.
Drept concluzie aș putea spune că avem un film interesant, o comedie bună, însă, poate, oamenii care nu sunt în temă cu religia islamistă (aşa ca mine) nu vor prinde toate subtilităţile şi nuanţele prezentate.
No Comments