Loading...
Blazing Saddles (1974)

Blazing Saddles (1974)

by Adrian Solomon, mai 13, 2018

Recomandare – musai!

Gen: Comedie
Regie: Mel Brooks
Distribuție:
Cleavon Little, Gene Wilder, Harvey Korman, Slim Pickens, Madeline Kahn, Mel Brooks, Dom DeLuise
Durată: 1 h. 33 min.
Rating IMDB: 7.8
Rating Rottentomatoes: 91%

Despre: Un muncitor la linia ferată, negrul Bart, un tip de altfel destul de descurcăreț, devine primul șerif de culoare al orășelului de frontieră Rock Ridge. Orașul este pe punctul de fi distrus pentru a face loc unei linii ferate. La început, locuitorii orașului au o atitudine de-a dreptul ostilă, îmbibată cu suficientă ură rasială, pentru a-i face zile fripte lui Bart. Totuși decid să îi acorde o șansă lui și prietenului său, pistolarul mereu beat, Jim, mai ales când aceștia reprezintă singura apărare împotriva unei mici armate de tâlhari, trimiși pentru a alunga oamenii din oraș.

Rant: Un alt film venit din imaginația nesecată și plină de caterincă a lui Mel Brooks (bine putem spune că ideea inițială i-a aparținut altcuiva dar Brooks a fost cel destul de curajos să o și pună în aplicare). De data asta avem un punct de vedere satiric asupra genului Western, gen aflat deja pe o pantă descendentă în 1974, pe vremea apariției acestui film. În pur stil propriu, Brooks se ia la trântă cu convențiile genului, dar și ale timpului. Pot spune cu mâna pe inimă că un astfel de film ar fi imposibil de făcut acuma, poate doar de Tarantino – acesta fiind singurul care a scăpat relativ neatins de critica socială după filmele sale care mustesc de cuvântul „nigger”. Cuvântul ce începe cu N- este sursa a multor poante presărate de-a lungul filmului.

Filmul nu are o structură extrem de elaborată, funcționând mai mult ca pretext pentru poantele exagerate dar care mereu reușesc să ne pună un zâmbet pe față.

Please follow and like us:

No Comments


Leave a Reply

Your email address will not be published Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

RSS
Follow by Email