De la primul trailer văzut am realizat ce chemistry puternic există între Dwayne Johnson și Kevin Hart. Nu mă declar fan al ultimului, el se adresează unui anumit segment de oameni, umorul său urmând alte direcții decât cele pe care le consider eu amuzante. Dar Dwayne ”The Rock” Johnson, pentru mine, este una din cele mai șarmante persoane în viață, zâmbetul său larg și felul său carismatic de a fi făcându-mă deseori să îi iert filmele mai puțin reușite gen The Tooth Fairy. Aceleași lucruri l-au făcut să fie una dintre cele mai electrizante personalități din industria wrestlingului profesionist. Puțini luptători au reușit să facă o tranziție reușită de la wrestling la filme, și e de ajuns să ne uităm în direcția celuilalt monstru sacru al fenomenului, Hulk Hogan, care în materie de filme și de joc actoricesc era de tot râsul. Însă nu și Dwayne al nostru, el încă de pe vremea petrecută în ring dădea dovadă de o abilitate extraordinară de a vorbi la microfon, adică mic-skills, iar promo-urile făcute de el sunt legendare. Cumva a reușit să aducă cu el această carismă și pe marile ecrane, chiar dacă începutul, cameo-ul animat din The Mummy 2, tindem să îl ștergem din memorie.
Revenind la film, povestea e foarte subțire, și asta e una din bilele negre ale filmului. Începem în 1996 când eroii noștri se aflau în liceu. Calvin (Hart) este cel mai popular copil, face parte din toate cluburile, se pricepe la toate și e pe cale de a ține un discurs în fața colegilor când în sală este aruncat în pielea goală Robbie Weirdicht (Rock), grăsuțul obligatoriu al liceului și ținta preferată a lui Trevor, bully-ul local. Toată școala râde de el, directorul se întreabă cum poate cineva să treacă peste această traumă, dar Calvin e singurul ce îi sare în ajutor. Fast forward 20 de ani și îl regăsim pe Cal căsătorit cu prietena din liceu, lucrând o slujbă monotonă de contabil, fără speranțe de promovare. Pe el îl macină faptul că vine întâlnirea de 20 de ani și toți îl vor întreba ce face acuma și vor fi dezamăgiți de răspunsul pe el, speranța școlii de a ajunge cineva cunoscut, îl va da. În plin proces de înfruntare a acestor angoase plus nevasta ce îl bate la cap să meargă la terapie de cuplu, o cerere de prietenie pe Facebook (morala – grijă cu cine te împrietenești în domeniul virtual) îi va schimba atât ziua cât și viața deoarece aceasta vine din parte unui Bob Stone, noul nume a lui Robbie, care, ajuns în oraș pentru întâlnirea de 20 de ani, profită de ocazia pentru a se reconecta cu salvatorul său și singura persoană care a arătat bunătate față de el în acel moment groaznic. Cei doi decid să iasă la o bere iar spre surprinderea lui Calvin, Rob este de nerecunoscut, acesta fiind un munte de mușchi (dooh este numit The Rock cu un motiv). Replica cu ”Timp de 20 de ani am tras în sala ca nebunul” mi-a plăcut mult pentru că mi-a adus aminte de un anime care a făcut vâlvă recent printre fani, în care protagonistul, printr-o serie de exerciții normale repetate obsesiv timp de 3 ani, a ajuns la un nivel supraomenesc. Pe lângă fizic, acesta a devenit și un magnet de puicuțe, cu toate că se ține pur pentru crush-ul din liceu, și se știe bate ca Jackie Chan în zilele lui bune, folosindu-se de obiectele din jur pentru a-și zăpăci oponenții.
Totul bine și frumos doar că, și de aici o dăm în povestea subțire de care ziceam, Bob e agent CIA, urmărit de foștii colegi pentru că ar fi trădător. Aceștia, prin vocea agentului Pamela Harris (o Amy Ryan care se bucură de fiecare secundă în care apare) încearcă să îl convingă pe Calvin că Bob e periculos și instabil iar Calvin va merge tot filmul pe sârma subțire a nesiguranței față de prietenul său. Desfășurarea previzibilă a evenimentelor, plus obligatoria scenă de înfruntare a bully-ului din tinerețe (Bateman) care se va încheia exact așa cum vă așteptați, cu un pumn în mecla acestuia, nu ajută extraordinar de mult filmul.
Dar totuși cu ceva ceva vei rămâne din acest film. Poantele sunt foarte la fix, și se vede clar că cei doi se potrivesc de minune, într-un fel aducându-mi aminte de perechea Schwarzenegger – DeVito din Twins. Se fac o groază de referințe la filme cult ale anilor 80 și 90, și lucrul cel mai îmbucurător pentru mine a fost faptul că regizorul i-a dat frâu liber lui Dwayne să își etaleze latura sa comică, văzută tot mai puțin în ultimele producții ale sale (și greu cu fizicul său să îl pui în alte filme decât de acțiune). Kevin Hart e Kevin Hart și la acest punct cred că regizorii îl trimit direct în fața camerelor fără scenariu și îi zic doar atât: „Bagă mare!”. Avem și câteva cameouri care nu se sfiesc să facă referințe la rolurile lor celebre gen Aaron Paul care bagă un „Bitch” în cel mai clasic „Breaking Bad” mod posibil. Jason Bateman și Melissa McCarthy vin să completeze aparițiile surprinzătoare cu care filmul ne delectează.
Per total avem un film perfect de vară, care nu cere multe de la spectator și reușește să îl amuze fără a apela la un umor repulsiv ca multe din comediile recente (Grimsby – la tine mă uit).
No Comments