Fear…less sau să cutezam să “ne trăim” viaţa? Apărută în 1993, pelicula „Fearless” a lui Peter Weier, este o dramă psihologică introspectivă, conturând transfomarea personalităţii unui bărbat – Max Klein (Jeff Bridges), în fragilitatea cotidianului. Supravieţuitor al unui teribil accident de avion, M.K, cu aparentă serenitate şi detaşare, conduce „spre lumină” puţinii oameni ce au supravieţuit. Întrebat de autorităţi dacă este unul dintre cei implicaţi în accident, el neagă, îndepărtându-se de locul tragediei şi căutând refugiu într-un motel; să fie aceasta de fapt o încercare de îndepărtare sau rupere – de vechea viaţă şi căutare a unei noi identităţi?
Găsit de autorităţi (FBI), M. K. se reîntoarce în mijlocul familiei, dar nu reuşeşte să se integreze; stabileşte conexiuni cu supravieţuitorii tragediei, încercând să „conştientizeze” schimbarea şi să găsească forţa motivaţională de a continua. O singură persoană îl înţelege – Carla Rodrigo (Rosie Perez); pentru ea va dezvoltă o puternică legătură afectivă, bazată pe experienţa comună a tragicului, experienţă ce nu poate fi transpusă în cuvinte sau înțeleasă de cei din jur; În tot acest timp, soţia lui Max, Laura (Isabella Rossellini), se luptă să-şi „recupereze” soţul, căutând din răsputeri să-l înţeleagă; cele două femei devin astfel competitoare nu pentru inima lui Max, ci pentru sufletul lui.
Mesajul filmului: “When you die, you don’t get another life…” este admirabil încadrat de începutul şi sfârşitul peliculei, două momente încărcate de o puternică simbolistică; ele aduc în lumină fragilitatea noastră sufletească, copilul din noi, aflat într-o permanentă căutare a “echilibrului emoţional”. Braţele salvatoare ale lui Max (la începutul filmului) care înapoiază mamei disperate nou născutul – crezut mort în accident, cât şi cele ale Laurei (la sfârşitul peliculei), care “luptă” cu frenezie să îşi salveze soţul din tentativa de suicid şi să-l „readucă” la viaţă, braţele lui Max care îmbrăţişează în panica prăbuşirii avionului copilul singur, cuprins de frică – în dorinţa de a-i conferi protecţie, linişte şi siguranţă, constituie de fapt pivoţii de greutate ai filmului şi a vieţii noastre în general. Ei reprezintă simbolul profund al iubirii mature, răspunsul la căutările noastre efemere – braţele ACELEI PERSOANE alături de care ne simţim echilibraţi sufleteşte, iubiţi, „neînfricaţi” şi protejaţi.
No Comments