Loading...
Mercy (aka. Gnade) (2012) - cronică de F.F.

Mercy (aka. Gnade) (2012) – cronică de F.F.

by Florin Frențiu, iulie 11, 2016

Un film excelent, o dramă inteligentă şi emoţională, pentru suflet, aşa cum ne-a obişnuit regizorul Glasner care m-a impresionat teribil înainte cu drama sa tulburătoare The Free Will din 2006. Filmul de faţă este unul profund, reflexiv şi personal, care impresionează atât prin temele abordate cât şi peisagistică, cromatică şi cinematografia fantastică surprinzând peisaje feerice din zona Cercului Arctic, undeva în Nordul îndepărtat al Norvegiei. Atât peisajele cât şi starea de spirit pe care ţi-o transmite filmul la vizionare se împletesc fantastic şi merg mâna în mâna. Filmul vorbeşte despre compasiune, iertare, remuşcare, acestea reprezentând temele principale ale acestuia.

Filmul se concentrează pe familia germană din care fac parte Niels, Maria şi Markus, băiatul lor adolescent, care se mută în Nordul Norvegiei. La începutul filmului toţi 3 sunt înstrăinaţi unul de celălalt, urmând că pe parcursul firului epic să se întâmple ceva, un trigger (un accident nefericit) care să declanşeze anumite reacţii printre care le amintesc pe cele de vinovăţie, remuşcare, iertare şi apoi apropiere sufletească.

Ce se întâmplă când un accident teribil s-a petrecut din cauza ta şi tu eşti prea şocat sau nesigur pe tine să realizezi ce s-a întâmplat? Închizi ochii şi pretinzi că nimic nu s-a întâmplat, îţi continui mai departe de viaţă? Fiind un om bun, poţi face asta fără să te cuprindă în timp sentimentul masiv de vinovăţie şi remuşcare? Filmul ridică prin această perspectiva multe probleme şi aspecte interesante de urmărit şi analizat.

Deşi filmul este uneori extrem de static şi cam lung, el reuşeşte să te facă să devii atent la desfăşurarea evenimentelor şi să empatizezi cu personajele principale. Finalul este unul făcut la mare artă cinematografică.

O pelicula pe care v-o recomand cu toată căldura.

No Comments


Leave a Reply

Your email address will not be published Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.