În drum spre cinematograf, ascultam la radio o reclamă pentru „Ghost in the Shell”, care zicea că filmul va revoluționa industria așa cum a făcut-o și originalul. Hmmm să fie oare așa? Filmul anime din 1995 a fost extrem de popular, fiind unul dintre cele mai influente animații, fiind pus de unii pe aceeași treaptă cu monștrii sacri precum „2001” a lui Kubrick sau „Solaris” a lui Tarkovsky. Unde mai pui faptul că o grămadă de regizori au împrumutat diverse elemente din acest film și astfel ajungi la concluzia ca originalul a fost într-adevăr ceva remarcabil. M-am întrebat atunci, oare poate această adaptare să se ridice la un asemenea nivel?
După ce am vizionat filmul, concluzia mea a fost că nu a putut.
Dar nu din lipsă de efort. Vizual, filmul este tot ce a fost și animația atunci în 1995 și anume superb. Sunt refăcute minuțios majoritatea scenelor clasice din original și multe dintre personaje sunt prezente, chiar dacă multe din cele secundare sunt ca și non-existente.
Ca rezultat final, filmul este diferit, în funcție de faptul dacă ai văzut sau nu originalul. Dacă ai fost un fan al originalului ca și mine, poate ai văzut și cele două seriale și episoadele suplimentare, atunci știai ceva despre lumea în care era plasată acțiunea și mergeai la film cu anumite așteptări. Așteptări care urmau să fie spulberate de film, fiind lăsat pe final cu mixed feelings, ca să le numim așa mai cu blândețe. Ceilalți, probabil, au văzut un film de acțiune SF decent, cu imagini superbe și efecte speciale deosebite, dar cu un plot banal și reciclat din alte producții.
Povestea încearcă să o urmărească pe cea originală și anume că protagonista noastră, Mila Killian, are un creier uman care vine la pachet cu conștiința persoanei respective, pus într-un corp sintetic. Ea devine agentă pentru Secțiunea 9, o unitate de elită care răspunde și intervine în cazul pericolelor cibernetice și diverselor amenințări teroriste. După ce se întâlnește cu un hacker chitit să distrugă corporația Hanka, cea responsabilă de avansurile cibernetice și creatoarea protagonistei, Mila începe să își pună la îndoială existența, memoriile și întregul ei scop.
Se poate spune că ceea ce îi lipsește acestui film este chiar sufletul, ghostul, cu care suntem bătuți în cap minut cu minut în timpul filmului, ca să știm că vedem Ghost in the Shell (cred că aceste două cuvinte, ghost și shell sunt repetate ad-nauseam pe parcursul filmului). Oricât de frumos este ambalajul, oricât de superbe sunt imaginile prezentate, oricât de bine joacă Scarlet, acestea reprezintă doar o fațadă frumos colorată pentru un produs care, pe vremuri era și un tratat de filosofie ce prezenta teme destul de îndrăznețe – acum ciopârțit și standardizat unor povești tipic holywoodiene. Simt că s-a ratat o șansă uriașă aici, de a reuși în sfârșit o adaptare bună a unui anime, pentru că ce am avut până aici a fost de-a dreptul catastrofic – Dragon Ball Evolution, mă refer la tine. Și e păcat să nu se reușească această tranziție, pentru că sunt povești chiar bune în multe dintre ele. Bănuiesc că, la fel ca și în atât de multe alte cazuri, producătorii și-au băgat degetele lor grase în rezultatul final, schimbându-l și alterându-l pentru ceea ce cred ei că vrea publicul să vadă, și nu ce vroia materialul original să transmită.
Dacă în original protagonista încerca să se identifice ca persoană, încercând să își definească sexualitate și să își găsească orientarea sexuală, aici avem prezentată doar o fracțiune din acea idee. În plus, și personajele sunt un pic schimbate, numele lui Mila și etnicitatea ei, fiind schimbate din asiatice în caucaziene, prilej – al câtelea oare – să se repornească povestea cu white-washing-ul de la Holywood. Măcar s-a încercat o redresare a acestei situații, moment în care mi-am zis, hmm are sens ce se întâmplă.
Per total, filmul încearcă, dar parcă nu suficient. Crede că e de ajuns să apeleze la nostalgia fanilor, recreând acele momente faimoase imagine cu imagine (că tot le-am pomenit dar nu le-am numit, acestea ar fi construcția lui Mila, scena cu bătaia în apă, faza de început cu săritul de pe clădire și multe altele), dar uitând să reproducă fidel și povestea și temele, preferând clișee tipic americane, lucru ce face din film doar un produs decent.
No Comments