Recomandare – decent!
Gen: S.F., Acțiune
Regie: Rupert Sanders
Distribuție: Scarlett Johansson, Takeshi Kitano, Michael Pitt, Pilou Asbæk, Chin Han, Juliette Binoche
Durată: 1 h. 47 min.
Rating IMDB: 6.3
Despre: Într-o lume din ce în ce mai dependentă de tehnologie, oamenii au început să folosească diverse implanturi cibernetice pentru a-și augmenta abilitățile. În acest context este creată Mira Killian, prima ființă care posedă creierul și conștiința unei persoane decedate, implantate într-un corp sintetic. Construită de mega-corporația Hanka Robotics, ea este repartizată unei agenții operative de elită, Secțiunea 9, condusă de legendarul Aramaki. Împreună, aceștia combat atacurile cibernetice și încearcă să prevină orice atentat terorist. În cursul unei investigații, drumul lor se intersectează cu cel al unui hacker deosebit de periculos, numit Kuze, care nu se va da în lături de la nimic pentru a distruge corporația Hanka.
Rant: În drum spre cinematograf, ascultam la radio o reclamă pentru Ghost in the Shell, care zicea că filmul va revoluționa industria așa cum a făcut-o și originalul. Hmmm, să fie oare așa? Filmul anime din 1995 a fost extrem de popular, fiind una dintre cele mai influente animații din istorie, pus de unii pe aceeași treaptă cu monștrii sacri precum 2001: A Space Odyssey al lui Kubrick sau Solaris al lui Tarkovski. Unde mai pui faptul că o grămadă de regizori au împrumutat diverse elemente din el — inclusiv frații Wachowski pentru The Matrix —, ajungând ușor la concluzia că originalul a fost într-adevăr ceva remarcabil. M-am întrebat atunci: oare poate această adaptare Hollywoodiană să se ridice la un asemenea nivel?
După ce am vizionat filmul, concluzia mea a fost că nu a putut.
Dar nu din lipsă de efort. Vizual, filmul este tot ce a fost și animația în 1995: superb. Sunt refăcute minuțios majoritatea scenelor clasice din original, iar multe dintre personaje sunt prezente, chiar dacă o parte din cele secundare sunt aproape inexistente.
Rezultatul final este diferit, în funcție de faptul dacă ai văzut sau nu originalul. Dacă ai fost un fan al anime-ului, ca și mine — poate ai văzut și cele două seriale (Stand Alone Complex) și filmele suplimentare —, atunci știai ceva despre lumea în care era plasată acțiunea și mergeai la cinematograf cu anumite așteptări. Așteptări care urmau să fie spulberate, fiind lăsat pe final cu mixed feelings, ca să le numim așa, mai cu blândețe. Ceilalți au văzut, probabil, un film de acțiune SF decent, cu imagini superbe și efecte speciale deosebite, dar cu un plot banal și reciclat din alte producții.
Povestea încearcă să o urmărească pe cea originală: protagonista noastră, Mira Killian, are un creier uman cu tot cu conștiință, pus într-un corp sintetic, și devine agentă pentru Secțiunea 9. După ce se întâlnește cu un hacker chitit să distrugă corporația Hanka, Mira începe să își pună la îndoială existența, memoriile și întregul scop.
Se poate spune că ceea ce îi lipsește acestui film este chiar sufletul — acel ghost cu care suntem bătuți în cap minut cu minut în timpul filmului, ca să știm sigur ce vedem (cred că cuvintele ghost și shell sunt repetate ad nauseam pe parcursul celor 100 de minute). Oricât de frumos este ambalajul, oricât de superbe sunt imaginile și oricât de bine joacă Scarlett Johansson, acestea reprezintă doar o fațadă frumos colorată pentru un produs care pe vremuri era un adevărat tratat de filosofie ce prezenta teme îndrăznețe — acum ciopârțit și standardizat după rețetele tipic hollywoodiene. Simt că s-a ratat o șansă uriașă de a reuși în sfârșit o adaptare bună a unui anime, pentru că ce am avut până acum a fost de-a dreptul catastrofal (Dragonball Evolution, mă refer la tine!). Și e păcat, pentru că sunt povești extraordinare în multe dintre ele. Bănuiesc că, la fel ca în atâtea alte cazuri, producătorii și-au băgat degetele lor grase în rezultatul final, alterându-l pentru ceea ce cred ei că vrea publicul de masă să vadă, nu ce voia materialul original să transmită.
Dacă în original protagonista încerca să își definească identitatea și umanitatea, aici avem prezentată doar o fracțiune din acea idee. În plus, numele protagonistei și etnicitatea ei au fost schimbate din asiatice în caucaziene, prilej — al câtelea oare? — să se repornească discuția despre whitewashing-ul de la Hollywood. Măcar s-a încercat o justificare narativă a acestei alegeri spre final, moment în care mi-am zis: „Hmm, are un oarecare sens ce se întâmplă”.
Per total, filmul încearcă, dar parcă nu suficient. Crede că e de ajuns să apeleze la nostalgia fanilor, recreând acele momente faimoase imagine cu imagine (construcția Mirei, bătaia în apă, săritura de pe clădire de la început), dar uită să reproducă fidel povestea și temele profunde, preferând clișeele americane.
Un spectacol vizual impresionant, dar privat de profunzimea filosofică a materialului original.
No Comments