Recomandare – decent!
Gen: Acțiune
Regie: Gareth Evans
Distribuție: Tom Hardy, Jessie Mei Li, Justin Cornwell, Quelin Sepulveda, Luis Guzmán, Yeo Yann Yann, Timothy Olyphant, Forest Whitaker
Durată: 1 h. 47 min.
Rating IMDB: 5.8
Despre: Un polițist corupt se vede obligat să salveze fiul unui om influent de afaceri, după ce acesta fusese implicat într-o afacere cu droguri soldată cu multe victime, pe urmele sale fiind aproape toată suflarea criminală din oraș plus o echipă de alți polițiști corupți.
Rant: Havoc e cel mai recent film al lui Gareth Evans, unul dintre regizorii de acțiune talentați ai acestei generații, despre care am putea spune că a remodelat peisajul acestui gen cu seria de filme The Raid. Cu toate că ar fi trebuit să apară acum vreo 4 ani, filmul a stat în limbo datorită mai multor evenimente care i-au dat înapoi data de lansare, de la pandemie, la diverse greve care au întârziat procesul de refilmare a unor scene. Aș putea să spun că filmul este relativ dezamăgitor, dar asta doar comparativ cu seria de filme sus-menționată, când ai un astfel de titlu, lumea se va aștepta ca orice scoți să fie cel puțin la fel de bun. Scenariul generic și surplusul de frenezie și de zguduire al camerei pe scenele de acțiune, aș putea zice că trag filmul în jos, dar cu toate astea, când intri la un astfel, știi exact ce vrei primi, și Evans livrează fix ceea ce promite, acțiune frenetică și adrenalină. Personajul lui Hardy, e suficient conturat cât să facă filmul să funcționeze, restul fiind oarecum de umplutură, fiecare purtându-și eticheta la vedere, bunii, răii, corupții și interlopii. După ce l-am văzut de două ori, pot spune că dacă vrei un film solid de acțiune, Havoc livrează bine pe acest front.
No Comments