Recomandare – musai!
Gen: Horror
Regie: Andy Muschietti
Distribuție: Jaeden Lieberher, Bill Skarsgård, Jeremy Ray Taylor, Sophia Lillis, Finn Wolfhard, Wyatt Oleff, Chosen Jacobs, Jack Dylan Grazer, Nicholas Hamilton, Jackson Robert Scott
Durată: 2 h. 15 min.
Rating IMDB: 7.3
Despre: Orășelul Derry este gazda unei entități sinistre care, odată la 27 de ani, se trezește din hibernare pentru a se hrăni cu frica și carnea locuitorilor — în special a copiilor. Șapte copii, toți provenind din diverse familii disfuncționale și adunați sub numele de „Clubul Pierzătorilor” (Losers’ Club), realizează că ceva este profund putred în orașul lor. După ce fiecare dintre ei trece prin experiențe traumatizante provocate de maleficul clovn dansator Pennywise — forma favorită sub care entitatea își manifestă prezența —, aceștia decid să își unească forțele pentru a-și înfrunta cele mai mari temeri și a pune capăt coșmarului.
Rant: Recunosc din capul locului: nu îmi plac filmele de groază. Nu mi-au plăcut niciodată, de când Evil Dead, Day of the Dead și în special miniseria TV IT au băgat spaima în mine, copil mic fiind. De atunci m-am intersectat foarte rar cu acest gen de film, mai vedeam câte unul la ani buni distanță. Nu am înțeles niciodată nevoia de a fi speriat, de a sări din scaun când vreo lighioană sare din debara sau să mă simt inconfortabil când vreun deviant decide să ciopârțească pe cineva pe viu. Da, sunt conștient că majoritatea au apărut ca satiră și critică socială, dar nu am putut să trec niciodată peste disconfortul pe care îl simțeam vizionându-le. Totuși, într-un efort de a trece peste aceste prejudecăți, m-am hotărât să văd cel mai lăudat film de gen al anului, IT — tocmai remake-ul producției care mi-a bântuit o parte din copilărie.
Și trebuie să recunosc că filmul m-a speriat, și nu o dată. Poate pentru că, nevizionând aceste filme noi de groază, adevărate festivaluri de jump scares, mi-am păstrat un pic din sensibilitatea și sanitatea care îl fac pe un om normal să tresară când vede anumite scene înfricoșătoare.
Din start va trebui să ne înțelegem un lucru. IT și-a făcut pentru prima dată simțită prezența în paginile romanului omonim scris de Stephen King prin ’86, o carte foarte voluminoasă, plină ochi de informații ce nu se regăsesc în niciuna dintre adaptările sale. Adaptările vizuale sunt două la număr: o miniserie pentru TV apărută în anii ’90, în care Tim Curry făcea poate unul dintre cele mai bune roluri din distinsa sa carieră, și filmul recent apărut, a cărui cronică o citiți. Mulți compară acest film cu miniseria din ’90, lucru deloc indicat. Din motive ce țineau de rating și pentru a putea fi difuzată la televizor în primetime, seria a primit un rating TV-14 / PG-13, iar o mulțime de scene cu adevărat terifiante nu s-au mai regăsit în producția finală. Ce a păstrat în schimb a fost alternarea planurilor prezent-viitor, lucru ce lipsește din filmul nou, acesta simplificând lucrurile și concentrându-se doar pe copilărie. De altfel, filmul aduce o schimbare interesantă și de cronologie față de carte: dacă în romanul lui King copiii își trăiau aventurile în anii ’50, regizorul mută toată acțiunea puștilor în anii ’80, speculând excelent nostalgie erei respective.
Dar toate au un punct comun, și anume orășelul Derry — un târg aparent liniștit, perturbat la fiecare 27 de ani de un spirit rău ce ia forma fricilor celor pe care îi vizează. În timpul unei furtuni, micuțul Georgie, la îndemnul fratelui său mai mare, Bill, iese afară să se joace cu o bărcuță de hârtie. Însă tragedia, sub forma unui aparent simpatic clovn de circ, îl lovește pe micul Georgie, care dispare în canalizarea orașului. Trece un an, iar la începutul vacanței de vară, Bill, împreună cu prietenii săi, decid să aibă o vacanță cât mai frumoasă — un laitmotiv ce îi va urmări pe protagoniști de-a lungul filmului. Aceștia sunt loserii școlii: Stan (arhetipul băiatului evreu, pragmatic și mânat în toate deciziile de către părinți), Eddie (ajuns ipohondru din cauza unei mame hiper-obsesive), Richie (care din cauza gurii mari și a limbajului mereu vulgar ajunge în diverse încurcături) și Bill (încă marcat puternic de dispariția frățiorului său). Acestora li se vor alătura și alții: Beverly (o fată cu spirit liber, victimă a abuzului domestic din partea tatălui său și ținta multor zvonuri și ironii din partea colegelor), Ben (un grăsun proaspăt transferat în școală) și Mike (un băiat de culoare, ambii fiind victimele preferate ale lui Henry Bowers, bătăușul sociopat al școlii). Acești 7 ajung să formeze un grup unit, în special când află că toți au fost victima unui atac din partea unui clovn sinistru, care făcea ca cele mai mari frici ale lor să devină realitate.
Copiii actori au fost fenomenali în acest film, de departe strălucind energeticul Finn Wolfhard — cunoscut din serialul Stranger Things. Dar nici restul nu au fost mai prejos: Bill, Bev și Ben au toți roluri și motivații foarte bine conturate. Dar cel mai bun rol îl face, fără doar și poate, Bill Skarsgård în rolul lui Pennywise. Acesta a avut de realizat un lucru extrem de dificil în momentul în care a acceptat rolul, și anume să îi urmeze în rolul de clovn criminal inegalabilului Tim Curry. În loc să copieze performanța acestuia, Bill și-a adus propria viziune și a ieșit un rol excelent: înfricoșător, dar și amuzant în același timp.
Imaginea este un alt punct forte al filmului, atmosfera unui orășel american din anii ’80 fiind recreată de minune, iar coloana sonoră te va ține în suspans, dar te va și surprinde — cum a fost în cazul luptei cu pietre dintre Losers și găștile lui Bowers, pe muzică rock.
Per total, avem de-a face cu un film care l-a făcut până și pe Stephen King să îl vizioneze de două ori și să declare mulțumit că este una dintre cele mai bune ecranizări ale vreunei cărți de-ale sale. Avem multe sperieturi, în special pentru cei mai slabi de înger, dar și multe momente amuzante, care vin să ofere un pic de odihnă asaltului necontenit al lui Pennywise. Recomandat pentru fanii cărții, ai genului și tuturor celor care vor să vadă un film bun, de calitate.
No Comments