Recomandare – musai!
Gen: Dramă, Spionaj
Distribuție: Sandra Oh, Jodie Comer, Fiona Shaw, Darren Boyd, Kirby Howell-Baptiste, Owen McDonnell, Sean Delaney, David Haig, Kim Bodnia
Nr. sezoane: 3
Nr. Episoade: 24
Durată episod: 42 min.
Statut: serial în desfășurare
Rating IMDB: 8.3
Despre: Eve Polanstri, o angajată a MI5, începe să devină obsedată de capturarea unei tinere asasine, psihopată dar extrem de talentată. Când Villanelle devine la rându-i obsedată de a o cunoaște pe această femeie, un joc sublim de-a șoarecele și pisica va începe între cele două.
De ce să mă uit? Killing Eve este un serial britanic, produs de BBC America, bazat pe seria de cărți Codename Villanelle. Cât de bine este adaptat materialul sursă, nu prea știu deoarece nu am citit cărțile dar pot să mărturisesc că acest serial este unul dintre cele mai bune din 2018. Pornește ca o dramă cu accente de comedie, cu toate că o termină ca un adevărat thriller de spionaj și încă unul de cea mai bună calitate.
Villanelle este o asasină internațională care lucrează pentru o organizație misterioasă. Ea primește ordine de la un bărbos dubios după care le execută fără cea mai mică ezitare, indiferent de cine este ținta ei. Eve Polanstri este o angajată umilă a guvernului britanic, cu toate că în secret este pasionată de conspirații și dorește să intre în mintea criminalilor, în special a celor de sex feminin. Ea este căsătorită cu un polonez, Niko, alături de care este foarte fericită, cu toate că există umbre de plictis în mariajul lor. Destinul celor două devine intersectat în momentul în care Eve este racolată de o branșă secretă a MI5, și pusă să lucreze la descoperirea identității unei asasine misterioase.
Este remarcabil jocul actoricesc ai îndrăgitei Sandra Oh – din Anatomia lui Grey, cu toate că îndrăznesc să spun că Jodie Comer face un rol senzațional în persoana periculoasei Villanelle. Fața ei extrem de expresivă dar și rolul destul de greu de care se achită cu o naturalețe încântătoare, mă face să sper să o văd cât mai curând și în alte producții de anvergură. Până atunci, mă mulțumesc cu sezonul doi care este deja anunțat.
Ah, să nu uit, soundtrackul este unul foarte bun!
No Comments