Recomandare – musai!
Gen: Crime, Thriller Psihologic
Regie: Park Chan-wook
Distribuție: Lee Young-ae, Choi Min-sik
Durată: 1 h. 55 min.
Rating IMDB: 7.5
Despre: Încarcerată timp de 13 ani pentru o crimă pe care nu a comis-o, Geum-Ja pune la cale un plan de răzbunare împotriva adevăratului criminal.
Rant: Lady Vengeance, cunoscut și sub numele de Sympathy for Lady Vengeance, este ultimul film din Trilogia Răzbunării a lui Park Chan-wook, din care mai fac parte cunoscutele Sympathy for Mister Vengeance și Oldboy. Este un prilej pe Park să își flexeze mușchii creativi, prezentându-ne încă o poveste despre răzbunate și efectele sale asupra oamenilor.
De data asta avem de a face cu Geum-Ja (interpretată excepțional într-unul dintre puținele roluri ale sale, de către Lee Young-ae) care a fost trimisă la închisoare pentru o crimă oribilă pe care a recunoscut-o atunci când era doar o tânără adolescentă. Filmul pornește mai poticnit, suntem purtați înapoi și înainte în timp, pentru a vedea schimbările prin care a trecut Geum-Ja pentru a-și merita diverse porecle primite în pușcărie. Observăm o femeie calculată până la ultimul detaliu, o adevărată luptătoare însetată de răzbunare și mânată doar de acest sentiment. Pentru ea, persoanele care i se perindă prin viață devin doar unelte care să o ajute să-și ducă planul vindicativ la bun sfârșit. Ea pare rece dar înăuntrul ei mocnește un vulcan. Filmul ne face să ne punem mereu întrebări, dar nu ne lasă foarte mult fără răspunsuri. Aflăm foarte repede povestea lui Geum-Ja, motivul pentru care a luat asupra ei cumplita crimă, înțelegem ce o motivează și suntem fanii ei necondiționați în tot ceea ce face.
Filmul are un vibe aparte, momentele dureroase fiind întrerupte de mici picături de umor negru, care te fac să chicotești pentru ca mai apoi să te simți vinovat că ai făcut-o. De altfel comedia neagră este unul dintre semnele distincte ale regizorului Park. Cinematografie este superbă, filmul deseori fiind ca un tablou de artă, cu cadre perfect surprinse, de o cromatică și o estetică sublimă. Apropo de coloratură, culorile vii de la început, sunt încet, încet înlocuite de culori sumbre, reci, care corespund cu trăirile eroinei noastre. Un moment important este marcat de un halo roșiatic, semn al setei de sânge care o macină pe Geum-Ja. Efectele speciale a la Fight Club, care urmăresc imaginea prin pereți și prin diverse găuri, sunt la ordinea zilei la filmele lui Park, tranziția făcându-se foarte fin. Vizual și stilistic, filmul este o reală desfătare senzorială.
O parte din actorii care au apărut în celelalte filme din trilogie, își fac apariția și aici în diverse roluri mai mari sau mai mici. Verdictul meu final este un musai foarte ușor din partea mea.
No Comments