Recomandare – decent!
Gen: Comedie, Parodie, Acțiune
Regie: Gene Quintano
Distribuție: Emilio Estevez, Samuel L. Jackson, Jon Lovitz, Tim Curry, Kathy Ireland
Durată: 1h 24m
Rating IMDB: 6.2
Despre: Detectivii Jack Colt și Wes Luger, doi polițiști complet diferiți și instabili din Los Angeles, sunt puși să lucreze împreună pentru a investiga uciderea fostei partenere a lui Luger. Cazul îi conduce rapid spre o rețea de trafic de droguri camuflată într-o afacere cu biscuiți de fete cercetași, condusă de un fost general corupt. Pentru a rezolva cazul și a opri operațiunea, cei doi trebuie să facă față unui val absurd de pericole, foste iubite răzbunătoare și asasini bizari.
Rant: Creată în epoca de aur a parodiilor de tip The Naked Gun sau Hot Shots!, această comedie absurdă ia la țintă marile hituri de acțiune ale vremii — în special seria Lethal Weapon, dar și Basic Instinct, The Silence of the Lambs sau Die Hard. De altfel, până și titlul este o poantă excelentă în sine: adăugarea acelui „1” parodiază mania Hollywood-ului de a numerota obsesiv francizele de acțiune și de a garanta sequal-uri pe bandă rulantă — o ironie cu atât mai savuroasă cu cât o a doua parte nu s-a mai materializat niciodată. Emilio Estevez și Samuel L. Jackson au o chimie senzațională pe ecran, imitând perfect clișeele stilului „buddy cop”, iar filmul este plin până la refuz de gaguri vizuale rapide, glume slapstick și apariții cameo savuroase (de la Bruce Willis și Whoopi Goldberg până la Denis Leary și William Shatner). Deși nu toate glumele au îmbătrânit la fel de bine, rămâne o parodie nostalgică extrem de reușită.





No Comments