Recomandare – musai!
Gen: Aventură, Comedie, Acțiune, Fantezie
Distribuție: Iñaki Godoy, Emily Rudd, Mackenyu, Jacob Romero Gibson, Taz Skylar, Vincent Regan, Jeff Ward, Morgan Davies
Nr. sezoane: 1
Nr. Episoade: 8
Durată episod: ~55 min.
Statut: serial în desfășurare
Rating IMDB: 8.3
Despre: Piratul Luffy se află la începutul călătoriei sale la finele căreia vizează să devină Regele Pirat. El strânge un echipaj de aventurieri care îi împărtășesc viziunea și valorile și împreună purced într-o aventură aventură fantastică de a găsi One Piece-ul, legendara comoară lăsată de legendarul Gol D. Rogers.
Rant: Netflix și adaptările anime nu au făcut defel casă bună până mai curând, în ciuda unei ambiții aproape obsesive de a le face realitate. Ultimul lor efort îi vede punând ținta pe una dintre cele mai populare francize din toate timpurile, și anume interminabilul One Piece, care rulează atât ca manga cât și ca anime de prin anii 90, iar sfârșitul nu este încă la orizont, ambele bifând peste 1000 de capitole respectiv episoade. Așa că, ștacheta este ridicată la cote aproape imposibil de atins, având în vedere baza enormă de fani, universul extravagant și durata în sine a acestei aventuri. Spre surprinderea tuturor, proiectul a fost încredințat aceluiași studio care a măcelărit Cowboy Bebop în urmă cu doi ani, așa că așteptările erau deosebit de joase. Primele trailere au apărut și lumea era oarecum intrigată, incapabilă să spere la vreo minune, dar văzând un oarecare licăr de speranță. Și apoi a venit data lansării și liniștea s-a așternut pretutindeni, una incredulă, oamenii fiind în mare parte muți de uimire că o adaptare după un astfel de anime poate să fie atât de bună. Laudele nu au contenit să curgă la adresa studioului, în special pentru că au fost în stare să surprindă esența poveștii, lăsând la o parte acrobațiile inumane de a insera mesaje woke acolo unde nu era cazul, și prezentând pur și simplu povestea așa cum era închipuită de Eichiro Oda. Un mare merituos este actorul Iñaki Godoy, pe care se citește bucuria și onoarea cu care întâmpină interpretarea personajului principal, așa cum o face de altfel întreaga distribuție.
Se observă eforturi ridicate de a prezenta lumea exact așa cum era în paginile revistelor manga, iar faptul că spectatorul o să accepte o astfel de lume trăznită cu telefoane melc, fructe ce oferă super-puteri, oameni pește și așa mai departe, este lăsat complet la latitudinea acestuia iar eu, ca fan vechi al acestei serii, nu am putut decât să fiu impresionat de calitatea prezentată episod de episod și de fidelitatea multora dintre elementele adaptate. Bine, că nu este TOTUL exact așa cum era în manga, era de așteptat, dar povestea nu deviază prea mult față de original. Și că tot veni vorba de poveste, avem de a face un un tânăr pe nume Monkey D. Luffy, care după ce a consumat un fruct-diavol care i-a oferit super-puterea elasticității dar în același timp i-a răpit puterea de a înota, și-a pus în minte să devină un pirat în toată regula, asemenea idolului său Shanks. Pentru a-și realiza visul, acesta pornește într-o serie de aventuri menite de a-și întemeia un echipaj, face rost de o ambarcațiune și de a ajunge pe Grand Line, acolo unde speră să găsească comoara legendarului Pirat Rege, Gol D. Rogers. Serialul prezintă primele volume din serie într-o manieră succintă dar bine închegată, având astfel un ritm alert, care te va ține conectat. Cu siguranță că succesul acestuia a garantat un sezon secund și cine știe, dacă calitatea se va menține la fel, o să avem de a face cu un serial la fel de lung ca și materialul sursă. (bine nu 1000 de episoade că o să îmbătrânească distribuția).
No Comments