Loading...
Rim of the World (2019)

Rim of the World (2019)

by Adrian Solomon, mai 29, 2019

Recomandare – de evitat!

Gen: Comedie, S.F.
Regie: McG
Distribuție:
Jack Gore, Miya Cech, Benjamin Flores Jr., Alessio Scalzotto, Andrew Bachelor, Annabeth Gish
Durată: 1 h. 38 min.
Rating IMDB: 5.2

Despre: Patru copii aflați în tabăra de vară numit sugestiv „Rim of the World” află cu ocazia unei drumeții că lumea este invadată de extratereștrii puși pe distrugere. Când, întâmplător, în apropierea or se prăbușește singura speranță a umanității, aceștia vor devenii unicii în stare să oprească periculoasa invazie.

Rant: Proaspăt apărutul Rim of the World reprezintă al doilea film regizat și produs de McG pentru Netflix, după The Babysitter, film pe care l-am hulit la vremea sa, dar pe care am ajuns să îl apreciez după ce am văzut această „nestemată”. Făcut parcă pe buget restrâns, cu efecte speciale cărora și filmele din anii 90 le dau clasă, cu un scenariu atât de leneș încât pare făcut de un copil de 1-4, cu o regie lipsită de orice viziune și direcție încât ai crede că totul a fost pus pe automat, cu o tonalitate a culorilor extrem de inconsistentă de parcă cineva ar fi experimentat cu mai multe filtre de Instagram și nu s-a decis asupra căruia ar trebui folosit, cu un umor de toaletă oribil mai ales când vine din partea unor prepubertari dar și cu o fățișă tentă de rasism, Rim of the World nu a avut nici o șansă să mă cucerească și pare doar un efort de a încasa niște bani de urma vreunui parteneriat cu Netflix, care în continuare arată o surprinzătoare lipsă de fler când vine vorba de filme (cu serialele o duce extrem de bine).

Povestea urmărește patru stereotipuri, printre care Alex, un roșcovan isteț dar plin de traume și cu o față care cere palme, Zhen Zhen, asiatica aparent mută care se ivește în tabără de una singură, ținând strâns în mână un pliant cu tabăra, Dariush, un negru răsfățat plin de bani, o gură fără nici un fel de filtru care scoate inepție după inepție la foc automat, și Gabriel, adolescentul misterios, chipeș și suav care citează din Herzhog dar care nu poate înțelege numerele. Cei patru sunt atât de diferiți dar circumstanțele fac ca aceștia să devină extrem de apropiați în timp ce, îm mod improbabil supraviețuiesc unui atac constant din partea unor creaturi extraterestre, care atacă Pământul fără nici o aparentă motivație, care distrug avioane de luptă și soldați extrem de calificați cu cea mai mare ușurință, dar mor instant în fața a patru mucoși. Există și momente de respiro între desele scene în care stai și te miri cum dracu au scăpat protagoniștii, momente în care se încearcă cu mai mult sau mai puțin succes conturarea personajelor lor.

Aș mai continua dar nu are rost, așa cum nu prea are rost nici ca voi să vizionați această peliculă, sigur găsiți ceva mai bun de făcut cu timpul vostru.

No Comments


Leave a Reply

Your email address will not be published Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.