Recomandare – decent!
Gen: Acțiune
Regie: Doug Liman
Distribuție: Jake Gyllenhaal, Daniela Melchior, Billy Magnussen, Jessica Williams, Joaquim de Almeida, Austin Post, Conor McGregor
Durată: 2 h. 01 min.
Rating IMDB: 6.2
Despre: Elwood Dalton, un fost campion MMA cu un trecut întunecat, este angajat ca și bodyguard al unui restaurant atacat constant de niște interlopi, doar pentru a descoperi că motivele din spatele atacurilor sunt mult mai adânci decât se aștepta.
Rant: Road House este un remake al celebrului film din 1989 cu Patrick Swayze. De fapt, am putea spune că este mai degrabă o reimaginare a acelei povești, folosindu-se de conceptul de bază – băiat chipeș care știe cafti bine și are un fizic de milioane, este angajat ca bodyguard al unui restaurant și mai apoi intră în conflict cu un bogătan local. Și drept vorbind, filmul ar fi trebuit să iasă un mega succes care să bubuie la box-office, având în vedere talentul strâns la linia de pornire – Doug Liman, regizor al unor filme cult clasice și un bun promotor al filmelor de acțiune de calitate, Jake Gyllenhaal care nu doar că s-a transformat fizic pentru acest rol, dar și cară în spate întreaga producție, și unul dintre scenariștii care ne-a adus splendidul The Nice Guys. Dar ceva nu a mers bine, iar filmul pare nesigur de identitatea pe care ar trebui să o aibă. Chiar dacă începutul este promițător și suntem impresionați de fizicul lui Jake cât și felul în care îl interpretează pe Dalton, povestea filmului pare a nu ști exact în ce direcție să o ia, în special după introducerea dementului Knox, interpretat de nou venitul pe scena actoriei, fostul campion MMA real Conor Mc Gregor, care duce un film destul de bine calibrat până în acel moment, spre momente mai degrabă specifice desenelor animate cu Bugs Bunny. Felul în care Conor își interpretează rolul este iar dubios, acesta fiind mereu cu un rânjet lipit pe față și să ne bucurăm de existența subtitrărilor că înțelegem și noi ceva din ceea ce zice. Poate că așa i-au fost directivele de a da totul la 11 și de a fi ca un pitbull pe extasy, sau poate că lui Liman și restului echipajului i-au fost frică să îi spună în față ce să facă și notițele nu au ajuns la el, dar din secunda în care acesta apare pe ecran, filmul care avea cât de cât un balans bun între comedie și acțiune, ajunge să se ia și în serios dar și să o dea în cea mai crasă comedie.
Chiar și așa, fanii filmelor de acțiune nu se vor sinchisi prea mult de acest detaliu, ci poate vor fi mai vexați de calitatea șubredă a unor efecte speciale, probabil motivul principal pentru care filmul nu a fost lansat în cinematografe ci a avut destinul să zicem de neinvidiat de a fi trimis straight to streaming. Nu este un film rău, dar nici o capodoperă care să rămână în conștiința spectatorilor pentru prea multă vreme.
No Comments