Loading...
Roma (2018) - cronica de A.S.-min

Roma (2018) – cronică de A.S.

by Adrian Solomon, februarie 26, 2019

Roma sau prima bătălie câștigată de Netflix în fața Academiei de film. De ce îmi încep tirada așa? Ei bine, acest film, căruia Cuaron i-a găsit casă doar pe canalul de streaming Netflix, tocmai a câștigat trei premii Oscar (regizor, film străin, cinematografie) și a fost printre nominalizații la Cel mai bun film. A fost de altfel și prima dată când Academia a recunoscut un produs al acestei platforme, fiind arhicunoscută adversitatea pe care producătorii de filme pentru cinema și majoritatea membrilor Academiei o au față de gigantul de stream.

În primul rând, despre ce este acest film și de ce Roma, dacă acțiunea se petrece în Mexic? Ei bine Roma este cartierul din Mexico City în care a crescut Cuaron (Colonia Roma) iar filmul este un fel de semi-biografie a regizorului, spusă însă prin prisma servitoarei Cleo. Aceasta este interpretată de debutanta Yalitza Aparicio, și când zic debutantă zic că nu are studii formale de actorie, fapt ce face ca performanța sa să fie cu atât mai incredibilă și nominalizarea ei la Oscar să fie un fapt firesc.

Povestea reprezintă punctul sensibil al filmului, fiind o relatare semi-autobiografică, extrem de personală și cu un puternic impact emoțional, a copilăriei lui Cuaron. Acesta a avut un model real și pentru Cleo, și anume pe Libo, menajera familiei. Regizorul a ales să o urmărească pe aceasta, pentru a putea picta un tablou mult mai amplu, pentru a prezenta vremurile cam așa cum erau pe atunci, dar și pentru ca noi să putem fi martori, alături de ea, la întâmplările vremii. Cuaron a ținut să țină întreg proiectul cât mai aproape de sân, refuzând să vorbească, așa cum o făcea de obicei, cu prietenii săi apropiați, Del Toro și Innaritu. Ba mai mult și-a ținut mereu echipa de actori în suspans, filmările urmărind povestea pas cu pas, iar informațiile despre ce urmau să filmeze fiind mereu ținute secrete. Acest proces însă le-a dat actorilor loc mult mai amplu de a intra în pielea personajelor, de a se comporta și de a reacționa mereu în cel mai natural mod posibil. Unde mai pui că regizorul a și găsit o casă pe care a transformat-o exact în casa copilăriei sale, astfel încât ne putem face o idee de cât de personală a fost toată această experiență pentru Cuaron.

Cleo, fiind de origine Mixtec, mereu văzuți ca și cetățeni cu drepturi reduse în societate, reprezintă inima și sufletul acestui film. O urmărim pe măsură ce ea trebăluiește, îngrijindu-se de o familie ce făcea parte din pătura de mijloc, a unui doctor. Dacă la început toate trebuirile par a fi roze, încet încet încep să își facă apariție diverse crăpături în această fațadă, Cleo asistând mai mereu neputincioasă la ce se întâmplă în jur. Ce este interesant este că toată această poveste se desfășoară pe fundal, auzim doar mici șoapte după uși închise, aflăm că tatăl pleacă departe pentru a munci și nu revine cu săptămânile, în timp ce mama își îndeamnă copii să îi scrie scrisori prin care să îl implore să revină acasă. Camera regizorului o urmărește mereu pe Cleo, Manita cum este alintată de prietenii ei. Ea are însă timp și să își trăiască viața, să meargă la filme și să se îndrăgostească, iar filmul o are în prim plan și nu o lasă să scape. Ocazional ochii camerei mai fug în alte direcții, dar revin mereu fixați asupra ei.

Cinematografia este superbă, Cuaron reușind să înghesuie atâtea trăiri și detalii pe milimetru pătrat, încât vei regreta faptul că nu s-a putut urmări această bijuterie de film la cinema, în mediul pentru care a fost creat (mă declar norocos pentru că, grație proiectorului meu fidel, am reușit să îmi proiectez filmul pe perete și să trăiesc o experiență unică – lucru pe care de altfel vi-l recomand oricui are noroc să posede așa ceva). Există niște tracking shots și niște panoramări superbe (redarea grafică a masacrului studenților din Corpus Cristi) dar regizorul știe și când să o oprească și o stabilească asupra unui cadru unic (scena din spital îmi vine în minte). Cuaron a dovedit mereu că este un vrăjitor în spatele aparatului de filmat (Gravity) dar parcă s-a întrecut pe el aici.

Nu se cuvine să termin articolul fără să vorbesc un pic Yalitza Aparicio. Această actriță debutantă, reușește să impresioneze prin naturalețea și dezinvoltura cu care își joacă rolul, contribuind din plin la bagajul emoțional al filmului. Și apropo de emoții, Roma te va face să le trăiești din plin, aplicând întocmai unui luptător profesionist, lovitură după lovitură (ACEA scenă în special reușind să mă lase și trist și cu un mare sentiment de disconfort).

Per total, cu toate că îmi este un pic cam greu să recomand filmul acelor spectatori casual, rămân la părerea că este un film ce trebuie experimentat măcar odată în viață. Parcă aș vrea să spun mai multe despre el, doar în speranța de a vă convinge să îi dați o șansă.

Please follow and like us:

Related Post

No Comments


Leave a Reply

Your email address will not be published Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Facebook
Facebook
Twitter
RSS
Follow by Email