Recomandare – musai!
Gen: Istoric, Război, Dramă, Acțiune
Regie: Kim Han-min
Distribuție: Choi Min-sik, Ryu Seung-ryong, Cho Jin-woong, Kim Myung-gon
Durată: 2 h. 08 min.
Rating IMDB: 7.1
Despre: Filmul prezintă povestea celebrei bătălii din strâmtoarea Myeongnyang care l-a elevat pe amiralul Yi Sun-sin la statut de erou național, unde acesta a trebuit să înfrunte cu doar douăsprezece nave, o flotă a armatei japoneze care conținea mai bine de 300 de ambarcațiuni.
Rant: The Admiral este o lecție în ceea ce privește determinarea, gândirea strategică și o loialitate de neclintit a unui om față de țară și de oamenii ei. Acesta este și primul film dintr-o trilogie proiectată de regizorul Kim Han-min, care să prezinte viața eroică a eroului național, amiralul Yi Sun-sin și celebrele sale victorii navale avute în fața invadatorilor japonezi.
Dar mai întâi un pic de context istoric. Joseon (ținutul actualelor Coreea de Nord și Sud) este măcinat de multe intrigi și comploturi interne, care au șubrezit mult țara. Japonia, tocmai încheiase o îndelungată perioadă de război intern așa că nimeni nu se aștepta ca aceștia să pornească o campania agresivă de expansiune așa că Joseon este invadat și pierde mult teritoriu. Singura piedică în fața asaltului este marina, condusă de briliantul strateg Yi sun-sin, care domină apele teritoriale, așa că japonezii îi pregătesc acestuia o înscenare care se termină cu numirea acestuia ca trădător, încarcerarea și torturarea sa brutală. Ce până nu demult era o flotă invincibilă, devine o glumă tristă, când aceasta este spulberată de japonezi. Rămași fără opțiuni, coreeni aleg să îl ierte pe amiral, și să îl reinstaureze în funcție. El se retrage în strâmtoarea Myeongnyang, cu planul de a bloca flota japoneză, care avansa pentru a ajuta asaltul asupra capitalei Hanyang (actualul Seul). Considerat un efort futil, regele îi cere amiralului să se retragă de pe mare și să vină să ajute lupta pe uscat, dar acesta nu cedează și pregătește de luptă având la dispoziție doar 12 nave față de cele aproape 300 nave japoneze. Ceea ce urmează este considerat de istorici drept unul dintre cele mai mari succese navale din punct de vedere tactic.
Filmul prezintă cu nețărmuită răbdare, toate evenimentele care au precedat această bătălie, de la înverșunarea subalternilor lui Yi de a se retrage, recurgând până și la sabotaj pentru a-l determina pe acesta să nu pună în aplicare planul nebun, considerat de toți suicidal până la aroganța japonezilor, care primiseră o mână de ajutor de la cel care era considerat regele pirat al acelor vremuri, care avea un dinte personal împotriva amiralului Yi. Peste toate aceste evenimente domnește amiralul în sine, un munte de răbdare, determinare dar și o minte extrem de ageră, care suferea după trădarea și tratamentul inuman la care fusese supus. Cu toate astea, loialitatea sa față de țară rămăsese de neclintit, de unde și refuzul său de a-și schimba planul, care miza pe atragerea japonezilor în curenții marini ai strâmtorii Myeongnyang. Filmul prezintă și bătălia în sine, aproape 50 de minute de perfecțiune artistică, care nu plictisesc nici o secundă, grație efectelor practice implicate în filmări.
The Admiral este unul dintre cele mai bune filme de război vizionate, o nestemată de film în coroana unei cinematografii coreene irezistibile iar Choi Min-sik aduce un dramatism aparte unui personaj atât de bântuit cum era amiralul Yi Sun-sin în acea parte a vieții sale. Că aproape sigur filmul ia anumite libertăți istorice, asta era de așteptat, dar, la final, asistăm la cel mai patriotic film coreean.
No Comments