Recomandare – decent!
Gen: Dramă, Noir, Thriller
Regie: Antonio Campos
Distribuție: Tom Holland, Bill Skarsgård, Riley Keough, Jason Clarke, Sebastian Stan, Haley Bennett, Eliza Scanlen, Mia Wasikowska, Robert Pattinson
Durată: 2 h. 18 min.
Rating IMDB: 7.1
Despre: În America, în statele West Virginia și Ohio, între cel de-al doilea Război Mondial și cel din Vietnam, se petrec o serie de acte de violență aparent fără nici o legătură între ele și între generațiile care le perpetuează, dar care sunt mult mai apropiate decât și-ar putea imagina cineva.
Rant: Netflixul reușește ocazional să scoată câte un film de excepție, iar anul acesta se pare că acela ar fi The Devil All the Time. Un gothic-noir, adaptare a romanului omonim de Donald Ray Pollock (care dă voce naratorului acestui film) filmul este unul întunecat, visceral, o pastilă greu de înghițit. Regizorul Antonio Campos face o treabă grozavă, strunind o distribuție de excepție într-un joc de ansamblu aproape perfect. Filmând totul pe peliculă clasică, acesta reușește să dea o dimensiune și mai urâtă acelor locuri parcă uitate de lume, unde vine pasiunea să moară.
Împărțit pe mai multe acte și spus prin prisma unui narator omniscient care deseori ne dă spoilere în ce privește soarta personajelor, filmul urmărește o serie de personaje bizare, pătate din punct de vedere moral. Trăim într-o lume gri, unde toți poartă după ei umbra lungă a păcatelor comise, primul dintre ele fiind păcatul părintesc, care se va transmite generațiilor viitoare nu neapărat prin vreo faptă oribilă cât prin învățăturile date (dinte pentru dinte, ochi pentru ochi, jertfa în numele credinței). Credința joacă și ea un rol primordial în viața oamenilor simpli ai acelor locuri, fiind o unealtă puternică în mâna credincioșilor, dar și mai puternică în mâna mârșavilor, care o folosesc pentru a comite o serie de crime sau acte perverse.
Primul asupra căruia se oprește reflectorul narativ este Willard (Bill Skarsgård), un veteran al războiului din Pacific, victimă a PTSD-ului, care i-a năruit credința și l-a făcut să nu îl mai audă pe Dumnezeu în rugăciunile sale. Cu toate astea, el are o familie frumoasă dar modestă, Arvin fiind fiul său, mai mereu bătut și batjocorit de copii mai mari. Lecția pe care tatăl o predă fiului este una simplă, violența ascultă doar de violență, lecție pe care Arvin o va purta în suflet. Rând pe rând, prin fața noastră se vor perinda o suită de personaje hidoase din punct de vedere moral, de la fanaticul religios Roy Lafferty (Harry Melling, cunoscut pe vremuri ca Dudley Vernon, odiosul văr a lui Harry Potter, și care iată că a ajuns un actor chiar bun), la criminalii în serie Carl și Sandy Henderson (Jason Clarke de excepție și o Riley Keough care parcă apare prea puțin), fratele acesteia, șeriful corupt Bodecker (Sebastian Stan), perversul reverend Preston Teagardin (un Robert Pattison delicios a cărui prestație exagerată se pliază perfect rolului) și în cele din urmă Arvin, care a crescut și care are cele mai pure intenții (protejarea surorii sale vitrege, pioasa Lenore dar și a integrității familiei sale) dar care și ia decizii proaste, prin prisma îndoctrinării cu ură, venită din partea tatălui său suferind.
Toate aceste personaje vor fi unite de panglica roșie a destinului, acțiunile lor răsfrângându-se în viețile altora, întocmai unei pietre care tulbură o apă adâncă, creând nenumărate valuri.
Aș putea să zic că este filmul lui Holland, care demonstrează (dacă mai trebuia) că s-a maturizat și este pregătit pentru a face pasul în lumea filmelor serioase, cu subiecte grele de digerat. Dar nu pot să fac această afirmație pentru că filmul este un efort colectiv, din care este necinstit să singularizez doar o performanță. Dacă zic de Holland voi fi obligat să zic și de Pattinson care reușește să fie detestabil cu un minim de efort. Sau Jason Clarke, care nimerește la fix pe rol de psihopat, asasin în serie, alături de Riley Keough. Este unul dintre acele filme în care absolut toți actorii reușesc o prestație foarte bună.
Există și bile negre, cum ar fi înghesuirea multor fire narative în doar două ore și un sfert, când ar fi funcționat mult mai bine ca o mini-serie, lucru ce duce ocazional la o prezentare prea superficială a anumit personaje ce ar fi beneficiat de o analiză mai amănunțită. Cu toate astea Campos reușește să creeze un labirint narativ interesant, în care te vei pierde și care la final te va istovi mental și emoțional.
Cu toate astea este cu siguranță filmul Netflix al anului și un musai de vizionat, cu toate că veți avea nevoie de dispoziția necesară.
No Comments