Loading...

The Devil’s Deal (aka. Daewoebi: Gwonryeok-ui Tansaeng) (2023)

by Adrian Solomon, ianuarie 4, 2024

Recomandare – decent!

Gen: Crime, Thriller
Regie: Lee Won-tae
Distribuție: Cho Jin-woong, Lee Sung-min, Kim Mu-yeol
Durată: 1 h. 56 min.
Rating IMDB: 6.3

Despre: Acțiunea acestui film are loc în Busan, în anul 1992, și îl urmărește pe Hae-woong, un candidat politic cu certe șanse de reușită, datorită sprijinului pe care îl are din partea unui influent om numit Sun-tae. Însă când acesta din urmă îl trădează, Hae-woong devine determinat să își încalce toate principiile doar pentru a obține răzbunare, chiar și dacă acest lucru înseamnă să facă afaceri necurate cu gangsterul Pil-do.

Rant: Trebuie să recunosc că filmele cu tente politice tind să mă plictisească, în special când se învârte în fața ochilor tot curcubeul oamenilor politici de cea mai joasă speță, care ar călca în picioare orice urmă de demnitate și pe oricine ar cuteza să le taie calea spre succes. Dar când aceste filme politice eschivează tenta tot mai deasă a coreenilor de a fi nostalgici după politica anilor formatori din ’50 spre ’60, și combină cu genul care le iasă mai mereu și anume gangster crime thrillers, atunci rezultatul este unul extrem de vizionabil, precum este și acest The Devil’s Deal care invariabil te va lăsa cu un gust deosebit de amar când vezi cât de volatilă este viața politică și cât de corupt este sistemul democratico-capitalist. Un film în care vezi cum sforile țării sunt trase nu de la Casa Albastră, ci din camerele hotelurilor luxoase cu vedere spre această instituție. Actorii implicați impresionează în rolurilor lor, în special Cho Jin-woong și saga sa transformativă prin care trece pentru a pune mâna și măcar pe un minim de putere, care aduce în prim plan vorba populară „fă-te frate cu dracul până treci puntea”.

No Comments


Leave a Reply

Your email address will not be published Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

*

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.