Loading...
Thor: Ragnarok (2017) - cronică de A.S.

Thor: Ragnarok (2017) – cronică de A.S.

by Adrian Solomon, octombrie 30, 2017

Cred că de la primul Guardians of the Galaxy nu am mai ieșit atât de binedispus de la un film Marvel iar acest lucru se datorează faptului că Marvel și-a permis să experimenteze, arătându-se inspirați și curajoși în numirea lui Taika Waititi în rol de regizor. După ce văzusem „What We Do in the Shadows” sau „Hunt for the Wilderpeople”, filme excelente dar făcute cu bani puțini, eram curios ce va putea face Waititi cu un buget de mega producție (180 de milioane de dolari). Și pot să zic că încă de la primul trailer am rămas impresionat cu ce urma să ofere filmul, impresie care a rămas și după vizionarea propriu zisă a acestuia. Dacă până acuma filmele Marvel erau filme de acțiune cu elemente comice presărate printre ele, de data asta avem de a face cu o comedie pur sânge.

O să mă aventurez să ghicesc că acesta este ultimul film din seria Thor, pentru că atât Captain America cât și Iron Man s-au oprit la filmul cu numărul trei, care, incidental, a fost și cel mai bun din fiecare serie. Oricum, dat fiind faptul că vor expira în curând mai multe contracte ale actorilor importanți din MCU, și având în vedere că în viitorul apropiat titanul nebun Thanos le va ieși în cale, mă gândesc că universul MCU o să arate foarte schimbat. Thor 3 marchează de altfel și sfârșitul celei de-a treia faze din universul MCU, univers care nici după 17 filme nu dă semne de rugină și oboseală.

Revenind la Ragnarok, avem de a face cu cea mai nebună aventură spațială din ultima vreme, rivalizând direct cu extravaganța filmelor Guardians. Chiar dacă lipsește o planetă vorbitoare, în locul ei o avem pe zeița morții însăși, primul copil a lui Odin, exilată datorită cruzimii sale nesfârșite. Încă de la intrarea ei în scenă, știm că pe Thor și compania o să îi aștepte o luptă pe cinste. Din punctul ăsta de vedere, filmul nu dezamăgește. Doar că în loc să pună accent pe acțiune și pe seriozitatea lucrurilor (totuși Hela comite un genocid în masă, anihilând asgardieni în dreapta și în stânga) Taika Waititi ne propune o călătorie halucinantă, fantastică și foarte colorată. Filmul combină firele narative din benzile desenate Planet Hulk, Contest of Champions și Ragnarok, dar nu intra în prea mari detalii. Personal mi-ar fi plăcut să îl văd pe Hulk în Planet Hulk / World War Hulk, două eventuri Marvel extrem de bine făcute. Așa avem doar mici firimituri, în special din Planet Hulk, prin prezența planetei Sakaar și a personajelor Korg și Miek.

Un scurt synopsis al filmului pe care îl voi marca drept spoiler așa că să citiți cu grijă această porțiune.

După ce Thor revine din călătoria sa în dimensiunea lui Surtur, demonul de foc care amenința cu dezlănțuirea Ragnarok-ului, acuma capturat și bătut bine de tot de Thor cu ajutorul ciocanului său magic Mjolnir, acesta îl găsește pe Loki impersonându-l pe Odin, punând la cale diverse piese de teatru (în care el este interpretat de Matt Damon – o apariție pe cât de surprinzătoare pe atât de amuzantă). Luat la bani mărunți, Loki abandonează mascarada și recunoaște că l-a trimis pe bătrânul Odin undeva prin Midgard (Pământ). Cei doi îi fac o scurtă vizită, nu înainte să fie interceptați de Dr. Strange, care le pune în vedere celor doi frați că de îndată ce își încheie socotelile pe Pământ, ar face bine să își ia tălpășița, în special Loki. Odin este în fază terminală și dispare de îndată ce sosesc cei doi, nu înainte să le lase un mic avertisment. Nici nu dă bine ortul popii, că Hela, sora exilată a celor doi, își face apariția pentru a-și revendica dreptul la tronul Asgardului și nu numai. Pentru că vezi tu doamne, pe vremuri, ea și Odin cucereau tărâmuri după tărâmuri, înecând universul în șuvoaie de sânge, asta până când Odin a decis să devină legit. Și pentru că Thor și Loki nu par a fi foarte cooperanți cu dorințele ei, aceasta îi bate pe ambii bine de tot, îl lasă pe Thor fără Mjolnir, pe care îl distruge cu cea mai mare ușurință, și îi trimite pe amândoi departe, întocmai pe planeta Sakaar. Acolo Thor dă peste Hulk, Loki și ultima războinică Valkryie, și împreună decid să revină pe Asgard și să o înfrunte pe Hela pentru a opri anihilarea planetei lor.

De la prima scenă în care Thor, atârnând într-un lanț, îi tot întrerupe discursul megaloman al demonului Surtur, până la final, scenele amuzante se succed cu o repeziciune impresionantă, încât uiți uneori că e film Marvel și că inevitabil urmează și ocazionalul caft. Revin multe din personajele seriei Thor, cu toate că unele dispar fără nici un fel de ceremonie, și altele sunt absente complet. Dacă putem motiva absența lui Jane Foster (suntem informați că ea i-a dat păpucii lui Thor) nu la fel putem spune de prezența lui Lady Sif, despre care nu ni se zice nici un cuvințel. Și da, personaje dispar, că doar vine Ragnarok-ul, adică apocalipsa asgardienilor. Și aici, Hela, este șefa carnagiului, ea măturând pe jos cu eroii noștri. Și din păcate, Hela este și cel mai plictisitor personaj, vechea meteahnă a celor de la Marvel de a nu reuși să creeze un personaj negativ memorabil actualizându-se din nou. Măcar Loki își menține pe durata întregului film jocul său ambiguu, la interes, transformându-se de la film la film tot mai mult într-un anti-erou decât villain-ul de la început, atât din Thor 1 cât și, în special, din Avengers.

Merită menționat faptul că Hemsworth scapă, odată cu dispariția podoabei capilare – grație unui Stan Lee ce pare fără vârstă, de dramatismul shakespearian de care a fost bântuit în celelalte producții și i se permite să își dezlănțuie tot talentul comic de care a dat dovadă până acuma în recentele comedii în care a apărut, fie că vorbim de Ghostbusters sau Vacation (indiferent cât de proaste au fost acestea). Dacă tot suntem la capitolul personaje, prezența lui Hulk în acest film este genială, el primind, pentru prima dată, multe linii de dialog, care mai de care mai amuzante. Mark Rufallo însă se achită la fel de bine și de personajul lui Bruce Banner. Cred că filmul ar fi fost și mai fain dacă nu ar fi anunțat de la bun început prezența monstrului verde pentru că acest lucru ar fi fost un șoc pentru toată lumea. Dar cam greu se mai poate ține un secret în ziua de azi așa că ne mulțumim și cu atât. The Grandmaster – un Jeff Goldblum ca de obicei complet sărit de pe fix, este un nou personaj interesant pe care ni-l propune filmul cu toată că, cireașa de pe tort trebuie să fie Valkryie, interpretată cu mult entuziasm de Tessa Thompson. În ce privește cele mai bune replici ale filmului, Taika Waititi și le-a rezervat pentru el, pentru că apare în film sub forma lui Korg, un gladiator de piatră întâlnit de Thor pe Sakaar, cu un accent Kiwi proeminent. Mai apare și Rachel House, o actriță ce aș putea zice că e marca înregistrată a lui Waititi, aceasta apărând în aproape toate producțiile sale de până acuma.

Muzica este bine aleasă de la VR-ul turistic primit de Thor pe piesa Pure Imagination din Willy Wonka, la Immigrant Song-ul celor de la Led Zeppelin, noul cântec de sală și antrenament. Sunt și foarte multe easter eggs și referiri la filmele de dinainte (mi-a plăcut în special o scenă în care la apariția lui Hulk, Loki panicat se ridică și zice că trebuie să dispară de pe planeta asta). Avem și deja obligatoriul cameo Stan Lee de care am mai menționat, și două scene post credits. Practic toate elementele unui film Marvel sunt prezente doar că umorul neconvențional a lui Waititi îl face pe Thor: Ragnarok să fie deosebit de restul plutonului.

Este bine că Marvel își asumă mai multe riscuri, sper să o facă și pe viitor pentru a evita producerea de filme copy/paste. Pe de altă parte, de ce să schimbi ceva ce merge atât de bine…

No Comments


Leave a Reply

Your email address will not be published Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.