Loading...

Ant-Man and the Wasp (2018) – cronică de A.S.

by Adrian Solomon, iulie 8, 2018

Ant Man 1 a fost o comedie destul de bună, plasată în universul Marvel. Spunea o poveste pe o scară mică, departe de bubuielile intergalactice oferite în general de filmele MCU. Partea a doua revine la această premisă de aventură mică, cu un villain of the month, destul de ușor de uitat. Asta poate e și vina celor de la Marvel care în ultimele filme ne-au oferit villains din ce în ce mai buni, de la Vulture și Killmonger până la absolutul Thanos. Așadar, picată printre aceștia, Ghost nu convinge cu toate că nici motivația sa nu este una absolut greșită, ea încercând doar să supraviețuiască.

Dacă primul film a fost unul despre un heist, al doilea este oarecum la fel, cu toate că se apleacă mai mult pe parte de urmărire. Cine se urmărește? Păi cam toată lumea. Hank și Hope încearcă să o readucă pe Janet Pym înapoi din ținutul cuantic, acolo unde fusese blocată vreme de 30 de ani și unde Scott ajunsese din greșeală în filmul trecut. Pentru a face acest lucru, aceștia îl răpesc pe Scott, aflat în arest la domiciliu, trăind o viață de huzureală maximă. FBI-ul este pe urmele lor dar la fel și Sonny Burch, un interlop angajat de Pym pentru a face rost de pe piața neagră de anumite componente rare, dar care își dă seama de identitatea celor doi și automat începe să îi șantajeze. Unde o mai pui și pe Ghost, o tipă cu o condiție rară, care ar muta și munții pentru a obține un leac, leac aflat tot la Pym. Toate aceste elemente vor veni în confruntare deschisă în partea de final, o parte de final destul de frenetică și interesantă, creatorii găsind cele mai inovative căi de a folosi mărirea și micșorarea obiectelor.

Din nou îl vedem pe Michael Douglas cu o față reconstruită pentru a arăta tânăr, atât el cât și Michelle Pfeiffer, din nou vedem sunt martorii discursului încâlcit a lui Luis, elemente deja familiare din prima parte care își regăsesc drumul și aici (sincer cât au fost de amuzante, aș fi preferat să găsească modalități noi). Dar acestea sunt mici deranjamente într-o mare de lucruri făcute bine așa că nu prea pot să faultez filmul pentru ele.

Cu toate că Paul Rudd este titularul Ant-Man, filmul pune mai mult accent asupra lui Hank și Hope, și relația acestora de tată-fiică ce își caută soția/mama rătăcită prin tărâmuri străine – în cazul de față cuantice. Douglas și Lilly fac pereche bună și credibilă în acest sens iar când îl mai adaugi și pe un deseori dezorientat Rudd, efectul este de comedie garantată.Walton Goggins și Hannah John-Kamen sunt personajele rele și se descurcă destul de bine în aceste posturi, în special Goggins care are o față special făcută pentru a interpreta astfel de roluri. Din păcate, după cum am menționat deja, personajele lor sunt destul de ușor de uitat. Ca și în primul film, pălăvrăgeala constantă dintre Pena, Tip și Dastmalchian face toți banii, mare parte din comedia filmului provenind de la aceștia.

Scenele de acțiune chiar dacă nu sunt cine știe ce sunt destul de inventive iar gagurile verbale curg libere și nu se simt deloc forțate – filmul nu încearcă să fie unul care se ia în serios. Efectele speciale sunt destul de bine implementate – personal nu am simțit nimic out of place.

Celor cărora nu le-a plăcut primul film, probabil ar fi bine să evitați și pe acesta. Celorlați le recomand Ant Man and the Wasp cu cea mai mare căldură, și neapărat să stați pentru mid-credits scene, scenă ce vă lămurește de ce nu a participat Scott la Infinity War.

Please follow and like us:
error

No Comments


Leave a Reply

Your email address will not be published Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Facebook
Facebook
Twitter
RSS
Follow by Email