Recomandare – musai!
Gen: MCU, Super-eroi, Acțiune, Comedie, S.F.
Regie: Taika Waititi
Distribuție: Chris Hemsworth, Tom Hiddleston, Cate Blanchett, Idris Elba, Jeff Goldblum, Tessa Thompson, Karl Urban, Mark Ruffalo, Anthony Hopkins
Durată: 2 h. 10 min.
Rating IMDB: 7.9
Despre: Thor revine în Asgard după o serie de aventuri cosmice, pentru a afla că tatăl său, Odin, este pe moarte. Odată cu dispariția acestuia, Hela, zeița morții și prima fiică a lui Odin, revine din exil, îl bate bine pe Thor și îi distruge ciocanul, exilându-l pe planeta Sakaar. Ajuns aici, acesta este capturat și forțat să lupte pentru amuzamentul unui tiran nebun numit Marele Maestru (The Grandmaster). Thor, alături de o suită de alte personaje, va încerca să evadeze și să salveze Asgardul de la Ragnarok — sfârșitul zilelor —, promis de Hela.
Rant: Cred că de la primul Guardians of the Galaxy nu am mai ieșit atât de binedispus de la un film Marvel, iar acest lucru se datorează faptului că Marvel și-a permis să experimenteze, arătându-se inspirat și curajos în numirea lui Taika Waititi în rol de regizor. După ce văzusem What We Do in the Shadows sau Hunt for the Wilderpeople, filme excelente, dar făcute cu bani puțini, eram curios ce va putea face Waititi cu un buget de megaproducție (180 de milioane de dolari). Și pot să zic că încă de la primul trailer am rămas impresionat de ce urma să ofere filmul, impresie care a rămas și după vizionarea propriu-zisă a acestuia. Dacă până acum filmele Marvel erau filme de acțiune cu elemente comice presărate printre ele, de data asta avem de-a face cu o comedie pur-sânge.
O să mă aventurez să ghicesc că acesta este ultimul film din seria Thor, pentru că atât Captain America, cât și Iron Man s-au oprit la filmul cu numărul trei, care, incidental, a fost și cel mai bun din fiecare serie. Oricum, dat fiind faptul că vor expira în curând mai multe contracte ale actorilor importanți din MCU și având în vedere că în viitorul apropiat titanul nebun Thanos le va ieși în cale, mă gândesc că universul MCU o să arate foarte schimbat. Thor: Ragnarok face parte de altfel din Faza 3 (Phase Three) a universului MCU, univers care nici după 17 filme nu dă semne de rugină și oboseală.
Revenind la Ragnarok, avem de-a face cu cea mai nebună aventură spațială din ultima vreme, rivalizând direct cu extravaganța filmelor Guardians of the Galaxy. Chiar dacă lipsește o planetă vorbitoare, în locul ei o avem pe zeița morții însăși, primul copil al lui Odin, exilată din cauza cruzimii sale nesfârșite. Încă de la intrarea ei în scenă, știm că pe Thor și compania o să-i aștepte o luptă pe cinste. Din punctul ăsta de vedere, filmul nu dezamăgește. Doar că în loc să pună accent pe acțiune și pe seriozitatea lucrurilor (totuși Hela comite un genocid în masă, anihilând asgardieni în dreapta și în stânga), Taika Waititi ne propune o călătorie halucinantă, fantastică și foarte colorată. Filmul combină firele narative din benzile desenate Planet Hulk, Contest of Champions și Ragnarok, dar nu intră în prea mari detalii. Personal, mi-ar fi plăcut să îl văd pe Hulk în Planet Hulk / World War Hulk, două evenimente Marvel extrem de bine făcute. Așa avem doar mici firimituri, în special din Planet Hulk, prin prezența planetei Sakaar și a personajelor Korg și Miek.
Avertisment: Un scurt sinopsis al filmului pe care îl voi marca drept spoiler, așa că citiți cu grijă această porțiune.
După ce Thor revine din călătoria sa în dimensiunea lui Surtur, demonul de foc care amenința cu dezlănțuirea Ragnarokului — acum capturat și bătut bine de tot de Thor cu ajutorul ciocanului său magic, Mjölnir —, acesta îl găsește pe Loki impersonându-l pe Odin și punând la cale diverse piese de teatru (în care el este interpretat de Matt Damon — o apariție pe cât de surprinzătoare, pe atât de amuzantă). Luat la bani mărunți, Loki abandonează mascarada și recunoaște că l-a trimis pe bătrânul Odin undeva prin Midgard (Pământ). Cei doi îi fac o scurtă vizită, nu înainte de a fi interceptați de Doctor Strange, care le pune în vedere celor doi frați că, de îndată ce își încheie socotelile pe Pământ, ar face bine să își ia tălpășița, în special Loki. Odin este în fază terminală și dispare de îndată ce sosesc cei doi, nu înainte de a le lăsa un mic avertisment. Nici nu dă bine ortul popii, că Hela, sora exilată a celor doi, își face apariția pentru a-și revendica dreptul la tronul Asgardului și nu numai. Pentru că, vezi Doamne, pe vremuri, ea și Odin cucereau tărâmuri după tărâmuri, înecând universul în șuvoaie de sânge, asta până când Odin a decis să devină legitim. Și pentru că Thor și Loki nu par a fi foarte cooperanți cu dorințele ei, aceasta îi bate pe amândoi bine de tot, îl lasă pe Thor fără Mjölnir (pe care îl distruge cu cea mai mare ușurință) și îi trimite pe amândoi departe, tocmai pe planeta Sakaar. Acolo Thor dă peste Hulk, Loki și ultima războinică Valkyrie, iar împreună decid să revină în Asgard și să o înfrunte pe Hela pentru a opri anihilarea tărâmului lor.
De la prima scenă în care Thor, atârnând într-un lanț, tot întrerupe discursul megaloman al demonului Surtur, până la final, scenele amuzante se succed cu o repeziciune impresionantă, încât uiți uneori că e film Marvel și că inevitabil urmează și ocazionalul caft. Revin multe dintre personajele seriei Thor, cu toate că unele dispar fără niciun fel de ceremonie, iar altele sunt absente complet. Dacă putem motiva absența lui Jane Foster (suntem informați că ea i-a dat papuci lui Thor), nu la fel putem spune despre absența lui Lady Sif, despre care nu ni se zice niciun cuvințel. Și da, personaje dispar, că doar vine Ragnarokul, adică apocalipsa asgardienilor. Iar aici, Hela este șefa carnagiului, ea măturând pe jos cu eroii noștri. Din păcate, Hela este și cel mai plictisitor personaj, vechea meteahnă a celor de la Marvel de a nu reuși să creeze un antagonist memorabil reactualizându-se din nou. Măcar Loki își menține pe durata întregului film jocul său ambiguu, la interes, transformându-se de la film la film tot mai mult într-un antierou decât antagonistul de la început, atât din Thor, cât și, în special, din The Avengers.
Merită menționat faptul că Hemsworth scapă, odată cu dispariția podoabei capilare — grație unui Stan Lee ce pare fără vârstă —, de dramatismul shakespearian de care a fost bântuit în celelalte producții și i se permite să își dezlănțuie tot talentul comic de care a dat dovadă până acum în recentele comedii în care a apărut, fie că vorbim de Ghostbusters sau Vacation (indiferent cât de slabe au fost acestea). Dacă tot suntem la capitolul personaje, prezența lui Hulk în acest film este genială, el primind, pentru prima dată, multe linii de dialog, care mai de care mai amuzante. Mark Ruffalo se achită însă la fel de bine și de personajul lui Bruce Banner. Cred că filmul ar fi fost și mai fain dacă nu ar fi anunțat de la bun început prezența monstrului verde, pentru că acest lucru ar fi fost un șoc pentru toată lumea. Dar cam greu se mai poate ține un secret în ziua de azi, așa că ne mulțumim și cu atât. Marele Maestru (The Grandmaster) — un Jeff Goldblum ca de obicei complet sărit de pe fix — este un nou personaj interesant pe care ni-l propune filmul, cu toate că cireașa de pe tort trebuie să fie Valkyrie, interpretată cu mult entuziasm de Tessa Thompson. În ce privește cele mai bune replici ale filmului, Taika Waititi și le-a rezervat pentru el, pentru că apare în film sub forma lui Korg, un gladiator de piatră întâlnit de Thor pe Sakaar, cu un accent kiwi proeminent. Mai apare și Rachel House, o actriță ce aș putea zice că e marca înregistrată a lui Waititi, aceasta apărând în aproape toate producțiile sale de până acum.
Muzica este bine aleasă, de la turul virtual primit de Thor pe piesa Pure Imagination din Willy Wonka, la Immigrant Song al celor de la Led Zeppelin, noul cântec de luptă și antrenament. Sunt și foarte multe easter eggs și referiri la filmele de dinainte (mi-a plăcut în special o scenă în care, la apariția lui Hulk, Loki panicat se ridică și zice că trebuie să dispară de pe planeta asta). Avem și deja obligatoriul cameo al lui Stan Lee, de care am mai menționat, și două scene de după credite (post-credits). Practic, toate elementele unui film Marvel sunt prezente, doar că umorul neconvențional al lui Waititi îl face pe Thor: Ragnarok să fie deosebit de restul plutonului.
Este bine că Marvel își asumă mai multe riscuri și sper să o facă și pe viitor pentru a evita producerea de filme copy-paste. Pe de altă parte, de ce să schimbi ceva ce merge atât de bine…
No Comments