Când am recomandat filmul In Bruges, mă refeream la Martin McDonagh ca fiind un regizor one-hit wonder. Uite că nu este cazul pentru că Three Billboards outside Ebbing, Missouri este un film excelent. Acesta se dovedește un maestru sublim al comediilor negre, iar filmul nu dezamăgește nici o clipă. La fiecare turnură de evenimente ne este pregătită alta și nu știi nici un moment cum vor acționa personajele.
Premiza filmului este destul de simplă, o mamă lovită de necaz, răbufnește la adresa autorităților pe care ea le consideră a fi incompetente și văzând trei panouri publicitare pe un drum mai puțin circulat, le închiriază pentru a pune o întrebare. În curând mass-media intervine iar acest lucru devine brusc un caz atent urmărit. Comunitatea locală încearcă să intervină pentru a sprijini șeriful acuzat, un om plăcut de toată lumea, atent cu familia sa, care și suferă de cancer în fază terminală. Însă în încăpățânarea ei, alimentată de furie și neputință, această mamă rezistă tuturor, iar lucrurile degenerează rapid.
Geniul lui McDonaugh stă exact în acest lucru, o poveste simplă, spusă perfect, care duce la un final cu totul și cu totul neașteptat. Decorul ajută mult acestei premize, un orășel din sudul Statelor Unite, care parcă refuză să treacă la altă mentalitate, cu albi care protejează pe albi și cu cetățeni de culoare discriminați.
Probabil că o mai uit din povestea filmului, dar o să îmi rămână mereu în minte prestația incredibilă a lui Frances McDormand, într-un rol rar în afara filmelor fraților Coen. De fapt, acest rol este cu siguranță cel mai bun al actriței de la Fargo încoace. Ea reușește deseori să își exprime perfect dialogul interior, reușind mai mult cu o singură privire decât alte actrițe ar reuși cu zeci de linii de dialog. Dar și când are ceva de zis, această femeie nu se joacă. Îmi vine în minte scena cu vizita preotului local și cu corecția verbală aplicată de Mildred acestuia, care îl lasă și ne lasă fără replică. Chiar dacă reflectorul stă pironit asupra ei cam tot filmul, Frances nu este singura care face un rol excepțional. Sam Rockwell, un actor criminal de subapreciat de public și regizori, are una dintre cele mai bune povești personale surprinse pe peliculă în 2017. Un pic mai corpolent decât de obicei, acesta îl joacă pe Dixon, un stereotip de țărănoi sudist, rasist, nătărău și plin de furie pe care o canalizează prin manifestări violente. Și să nu uit de Woody Harrelson, care ne arată că încă mai este un actor relevant și al dracului de talentat doar că din păcate, nu este povestea lui.
Filmul deja a făcut senzație la Globurile de Aur unde a primit premiile pentru cel mai bun film, cea mai bună actriță în rol principal, cel mai bun actor secundar într-un film de dramă dar și pentru cel mai bun scenariu original și îi prevăd o soartă asemănătoare și la premiile care contează cel mai mult în industrie, premiile Oscar.
No Comments