Recomandare – musai!
Gen: Thriller, Horror
Regie: Yeon Sang-ho
Distribuție: Gong Yoo, Ma Dong-seok, Jung Yu-mi, Kim Su-an, Kim Eui-sung, Choi Woo-shik, Ahn So-hee
Durată: 1 h. 58 min.
Rating IMDB: 7.6
Despre: Seok Woo, un workaholic divorțat și distanțat de fiica sa Su-an, îi face acesteia o concesie de ziua ei și pleacă împreună spre Busan pentru a o vizita pe mama acesteia, respectiv fosta sa nevastă. Trenul e plin pe personaje familiare, oameni de afaceri, un cuplu de tineri, două bătrânici bârfitoare sau o echipă școlară de baseball. Ei s-au îmbarcat într-un tren modern tip intercity, cu uși fragile de sticlă și toalete prea puțin rezistente. În alte cuvinte, un tren obișnuit. Dar în momentul în care ușile se închid, în tren își face apariția un personaj feminin, aparent rănit, iar bătăile ce se aud în geam nu sunt cele ale vreunui iubit luându-și la revedere. Odată porniți, infecția zombi se răspândește de la un singur individ (tipa rănită) la majoritatea trenului, cu o viteză fulgerătoare. Doar câțiva supraviețuitori rămân, care-și pun întrebarea că atunci când trenul va ajunge la destinație, vor mai găsi siguranța oferită de ușile trenului?
Rant: Am avut extrem de multe filme cu zombi în ultimii zeci de ani, dar puține dintre acestea au fost la fel de inovatoare ca Train to Busan. Regizorul a preluat formula clasică de tren, avion, stație spațială sau orice alt mijloc de transport în comun infestat de diverse pericole (șerpi, extratereștrii, etc.) și i-au adăugat câteva ingrediente noi: un surplus de acțiune, un comentariu social, personaje foarte bine construite și nu în ultimul rând, un tip extrem de înspăimântător de zombi. Practic acești zombi parcă preiau viteza și agilitatea din 28 Days Later și stilul de atac în masă din World War Z. Peste aceste ingrediente care deja îi face de speriat, mai vine și o înfățișare diferită de ronțăitorii de creiere din filmele clasice, mult mai apropiată de posedații din filmele gen Exorcistul, și felul lor de a continua fugărirea victimelor indiferent de obstacolul ce îl au în față.
Filmele de groază de obicei servesc și drept comentariu social, și acest film nu face excepție. Un capitol la care filmul are o tonă de bile albe, este construirea personajelor. Regizorul ia destul de multe clișee dar cu mici modificări, îți oferă atât personaje de care te îndrăgostești și ți se rupe inima în momentul în care aceștia sunt îngropați sub un morman de ne-morți, dar și personaje odioase pe care le urăști din toată ființa. Și nu mă refer la zombii aici, ci la unii dintre oameni, ai căror instincte de supraviețuire le șterg orice urmă de compasiune, arătându-ne încă odată într-un film că omul este cel mai mare dușman al său.
Când crezi că filmul îți oferă un moment de respiro, o simplă plimbare printr-o gară abandonată, se transformă brusc într-o cursă pentru supraviețuire care din nou te aduce în pasul frenetic al filmului. Chiar dacă acea fază este una memorabilă, înceata traversarea a vagoanelor înțesate de zombalăi pentru eliberarea persoanelor dragi, va fi momentul definitoriu al acestui film.
Per total, un film extrem de bun, mai degrabă de suspans și acțiune decât horror clasic, și o recomandare musai din partea mea.
Scenariul 7 – invazia cadavrelor vii (zombies)
Filmele cu zombie sunt deja unul dintre cel mai epuizate clișee din cinematografia actuală, din care mereu ai impresia ca s-a stors și ultima fărâmă de originalitate, dar care însă, întocmai unui cadavru ambulant, mereu revine la viață și te surprinde cu ceva nou. Dezastrele pe care aceste filme le prezintă au de obicei un numitor comun și anume experimente umane care o iau razna și care ajung să infecteze populația, transformând oamenii în zombii. George Romero este marele responsabil pentru existența acestui tip de filme, cu trilogia Night/Dawn/Day of the Living Day, pentru ca alți 100 de regizori să îl urmeze și să aducă propriile variațiuni acestui gen. Pentru mine, Train to Busan reprezintă probabil cea mai proaspătă gură de aer în acest gen din ultima vreme, un film deosebit pe care nu mă tem să îl recomand absolut oricui.
No Comments