După ce filmele anterioare DCEU (Man of Steel, Batman v Superman, Suicide Squad) au dat greș într-un fel sau altul în tentativa de a capta interesul publicului larg, fiind târâte prin noroi de critici și ignorate de fanii casual datorită naturii lor mult prea întunecate, iată că Snyder a decis să vină cu câteva amendamente în ce privește formula sa pentru DCEU, și, împrumutând elemente din producțiile mai family friendly ale celor de la Marvel, reușește să spună cu Wonder Woman, o poveste mult mai atrăgătoare.
Wonder Woman ca film este ajutat foarte mult de numirea lui Patty Jenkins în rol de regizor, lucru ce a reușit să transforme această poveste, oferindu-i anumite sensibilități și un fler estetic nemaiîntâlnit până acum în acest univers DC. Succesul filmului vine ca o ștampilă de calitate care învigorează interesul pentru filmele din acest univers. Cu toate că, dacă suntem cinstiți, am fi mers și la restul de filme DC, indiferent de ce ar fi zis criticii.
Aveam speranțe destul de ridicate față de acest film, mai ales că Gal Gadot ca Wonder Woman a fost cel mai bun lucru din trista amintire ce mi-o prezintă Batman V Superman. Criticată de foarte multă lume la momentul alegerii sale pe post de Wonder Woman, prestația ei din acest film a închis gura tuturor contestatarilor. Tot ce face ea în acest rol este excepțional. Fie că vorbim de scenele de acțiune în care este implicată, pentru care actrița a trecut prin multe luni de antrenamente atât pentru condiția fizică (punând undeva în jur de 8 kilograme de masă musculară) cât și pentru anumite arte marțiale, sau că vorbim despre scenele în care își dezvăluie latura emoțională de fătucă ieșită pentru prima dată în lumea mare și șocul pe care îl are ea.
Filmul o surprinde pe Diana primind o poză de la Bruce Wayne, și rememorând zilele sale de pruncie, de la poveștile și povețele mamei sale Hipolita, la antrenamentele fizice intense ale mătușii sale Antiopia, și în general viața liniștită de pe insula Temyscira. Urmează apoi apariția unui bărbat pilot, un culture shock uriaș pentru o fată crescută într-o comunitate izolată de femei, rupte de lumea înconjurătoare și mulțumite să își petreacă timpul în acea bulă temporală, antrenându-se atât de mult pentru un eventual pericol, încât au și uitat de ce fac acest lucru. Faptul că acesta este urmat de o legiune de germani care nu vin cu cele mai pașnice gânduri, duce la prima mare confruntare din film, unde vedem mâna lui Snyder, coregrafia deseori slow-motion ducându-ne cu gândul la filmul 300, capodopera lui Zack Snyder. Pilotul spion salvat se dovedește a fi Steve Trevor, un Chris Pine ce face un rol extrem de bun, oferind un partener pe măsura șarmului lui Gadot, cei doi având un chemistry indubitabil. Acesta expune situația din lumea înconjurătoare, prezentând războiul cel mare care avea loc în acea perioadă. Cei doi decid să fugă de pe insulă, Diana dorind a-și îmbrățișa adevărata menire, și anume aceea de a lupta pentru protecția umanității. Cutreierând câmpurile de luptă, cei doi alături de o gașcă disfuncțională de recruți, vor vedea ororile războiului, iar Diana va ajunge să își pună la îndoială convingerile sale.
Aș zice că e interesant aleasă perioada Primului Război Mondial, o perioadă prea puțin explorată în filme, frumoasă și atractivă dar care poate aliena ușor spectatorii mai tineri datorită lipsei de familiaritate. Totuși nu mi-aș face griji prea mari, pentru că războiul e război, oricând și oriunde va fi purtat.
Dacă de actorii principali am cuvinte numai de laudă, restul sunt cam de umplutură. De exemplu, secretara lui Trevor, cât vezi în trailer este exact atât cât ți se oferă și în film. Companionii lor sunt niște stereotipuri, care personal mi-au plăcut, dar fără de care, filmul ar fi existat exact la fel. (Cred că avem și cel mai prost sniper din istoria filmelor.) Împrumutând aspecte din Captain America: The First Avengers, din păcate, DC au împrumutat și caracteristicile eroilor negativi de la Marvel, personaje unidimensionale care sunt rele din simplul motiv că pot să fie rele, atât generalul Erich Ludendorff cât și Doctor Poison fiind destul de fade și imemorabile.
Aș mai nota imaginea excelentă prezentă în prima parte a filmului, pe insula Temyscira, plină de culori vii și vibrante, imagine care pentru a doua parte a fost trecută prin filtrul Snyder, un filtru întunecat, provocator de anxietate. Sfârșitul plin de efecte 3D este poate cea mai slabă parte a filmului, sfârșit care ține să ne aducă aminte că asistăm la un film bazat pe benzi desenate.
Per total, Patty Jenkins a știut cum să valorifice premisa unui film cu o super-eroină, fără a-l trece prin clișeele tipice mișcării feministe. Astfel filmul poate fi plăcut cu ușurință atât de femei cât și de bărbați, și poate fi privit ca un model de urmat pentru viitoarele producții similare, fie că vorbim de Captain Marvel (mingea e în terenul tău Marvel), sau de un posibil Black Widow (dacă se va face vreodată).
No Comments