Recomandare – decent!
Gen: Acțiune, Thriller
Regie: Edgar Wright
Distribuție: Glen Powell, William H. Macy, Lee Pace, Michael Cera, Emilia Jones, Daniel Ezra, Jayme Lawson, Katy O’Brian, Sean Hayes, Colman Domingo, Josh Brolin
Durată: 2 h. 13 min.
Rating IMDB: 6.8
Despre: Ne aflăm într-o SUA distopică, controlată exclusiv de mega-corporații, care au tras o linie foarte clară între clasele sociale, ținând săracii docili prin intermediul televiziunii Freevee, care le oferă doar programe mizerabile de reality show-uri crude și violente. Ben Richards este un muncitor care tocmai și-a pierdut jobul și care trăiește în cartierele sărace alături de nevasta și copila sa bolnavă. În criză de timp datorită bolii fetiței, acesta acceptă să participe în emisiunea hit The Running Man, o emisiune cu un grad ridicat de mortalitate dar cu o recompensă uriașă. Ce la început părea un act sinucigaș, începe să se transforme într-unul revoluționar pe măsură ce Ben supraviețuiește.
Rant: The Running Man a fost o dezamăgire pentru mine din motive pe care o să le expun în cele ce urmează, dar nu e nicidecum un film slab, ba chiar îl recomand dacă sunteți în lipsă de altceva. Intenția inițială a fost cât se poate de onorabilă, și anume de a adapta în mod cât mai fidel cartea omonimă din 1982 a lui Stephen King. Mai existase filmul din 87 cu Arnold care o făcuse în linii cât se poate de largi, dar care totuși ieșise drept un film antrenant, un vehicul bun de promovare a uriașului austriac. Repede înainte la timpul prezent, îl avem pe Edgar Wright, un regizor pe care îl am la inimă datorită trilogiei „Cornetto” și care nu odată m-a încântat cu găselnițele inovative care transformau filme potențial banale în cult clasice eterne, dar care în ultima vreme, cel puțin de când fusese îndepărtat de pe scaunul regizoral a lui Ant-Man (un film care totuși îi poartă semnătura stilistică fiind completat în proporție de 75% sub oblăduirea sa), a căzut într-un con de umbră iar stilul parcă i s-a transformat. Dovadă stau cele două filme scoase de atunci, bizarul horror psihologic Last Night in Soho, și acum această adaptare, practic două filme pe care dacă le vedeam fără a cunoaște regizorul, nu aș fi ghicit niciodată că erau regizare de Wright.
În cazul lui The Running Man, acesta ne dovedește că nu toate filmele trebuie să fie peste două ore, deseori simțindu-se timpi morți sau acțiune care progresează destul de lent. Îmi e greu să nu trag paralele între acest film și cel din 87, și să nu zic că per total, pentru un film de acțiune, cel cu Arnold era superior pe factorul divertisment, deoarece plasa personajul într-o fugă continuă, fiind vânat de personaje cât se poate de colorate, pe când acesta nou își plasează eroul într-o stare de „fugitiv” care încearcă să se ascundă de urmăritori schimbând orașele și identitatea și adăpostindu-se prin hoteluri sau case părăsite.
În fine, trecând peste aceste plângeri personale, pot să recunosc și lucrurile bune pe care le face filmul, poate cel mai bun fiind continuarea creșterii puterii de star a lui Glen Powell, un actor căruia sincer îi doresc să devină o opțiune serioasă a studiourilor atunci când sunt căutate vedete de acțiune.
Per total, un film decent, care ar fi beneficiat de un timp de rulare mai scurt și acțiune mai concentrată.
No Comments