Loading...

Ambulance (2022)

by Adrian Solomon, martie 19, 2022

Recomandare – decent!

Gen: Acțiune, Thriller
Regie: Michael Bay
Distribuție: Jake Gyllenhaal, Yahya Abdul-Mateen II, Eiza González
Durată: 2 h. 16 min.
Rating IMDB: 6.1

Despre: Will, un fost soldat aflat în derivă financiară și încercând să facă rost de bani pentru operația fiului său, apelează la fratele său vitreg Danny, un notoriu spărgător de bănci, care promite să îl ajute doar dacă Will îl ajută mai întâi să dea o spargere extrem de profitabilă. Cum însă planurile nu decurg conform așteptărilor, cei doi frați răpesc un polițist împușcat și o asistentă de ambulanță și încearcă să o șteargă, având însă pe urmele lor întreaga poliție din LA, într-o urmărire de zile mari.

Rant: Ambulance este în primul și primul rând un film care prezintă TOATE caracteristicile speciale ale infamului Michael Bay, cel responsabil pentru filme legendare precum Bad Boys, The Rock sau Independence Day, dar și rău famatele filme din seria Transformers. De la frenezia camerei de filmat care se învârte, face zoom, filmează de sus, de jos, din lateral, dedesubt și deasupra posedată fiind parcă de un spirit spastic, la discursuri pline de patos, ocazional patriotic, la personaje doar ușor creionate care recită o tone de one-liners, la multiplele explozii care împânzesc filmul, absolut toate aceste așa numite bay-isme sunt prezente cu vârf și îndesat. Majoritatea acestor lucruri deja sunt parte semnificativă a folclorului internaut și motiv infinit de făcut mișto așa că mi-a fost foarte greu să iau în serios personajele prezentate și dialogurile lor. Unde mai pui că dialogul este de o calitate joasă iar personajele deseori iau decizii dubioase, iar montajul rapid și furios face vizionarea destul de obositoare.

Dar, cu toate aceste plângeri personale, filmul este entertaining, plin de scene menite a-ți ridica adrenalina, scene cu incredibil de mult testosteron, suficient cât să îți crească păr pe piept. Bay aruncă toate convențiile pe fereastră și începe filmul cu o minimă prezentare pentru a trece mai apoi direct la acțiune. Vizibil inspirat din Heat, nici nu vei avea timp să cunoști personajele sau motivațiile lor pentru că pasul accelerat al acțiunii nu îți va permite să gândești prea mult, tu fiind asaltat în continuu de un montaj furios, cu scene filmate din toate unghiurile posibile. La reușita acestei urmăriri contribuie și multiplele efecte practice, mereu superioare celor CGI, dar și prestația lui Gyllenhaal, care efectiv pare a improviza fiecare linie de dialog (Suntem rechini, nu ne oprim! sau ceva de genul).

Ce e plăcut la filmele lui Bay este că acesta nu le face pentru a promova ”mesajul” woke-ist omniprezent la Hollywood, ci doar pentru a oferi entertainment populației largi. Da, avem un polițist homosexual dar aceasta nu este trăsătura lui definitorie și da avem o reprezentată a uterului furios pe lume care dispare în decor după impresia inițială. Cu toate astea, Bay nu se poate abține de la discursurile cu iz patriotic, în care muzica de fundal crește vertiginos aproape amenințând să o rupă în ritmuri de Star-Spangled Banner.

Așadar, dacă sunteți amatori de filme la care vă puneți creierul pe pauză, Ambulance, în ciuda unui scenariu plin de idioțenii și a unei durate exagerate, va reuși să vă satisfacă nevoia de adrenalină.

No Comments


Leave a Reply

Your email address will not be published Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.