Recomandare – merge cu popcorn!
Gen: Comedie
Regie: Dan Mazer
Distribuție: Robert De Niro, Zac Efron, Aubrey Plaza, Zoey Deutch, Julianne Hough, Dermot Mulroney
Durată: 1 h. 42 min.
Rating IMDB: 5.9
Despre: După moartea bunicii sale, tânărul Jason, aflat în pragul măritișului, se vede nevoit să își conducă bunicul spre Florida. Doar că el nu știe că bunicul său este un pervers și jumătate iar ei de fapt se află în drum spre Daytona pentru a participa la un dezmăț tipic american.
Rant: O să fiu scurt aici, filmul merge de câteva râsete ieftine, Aubrey Plaza este incredibil de atractivă, Efron și Deutch cântă de parcă s-ar afla pe scena unui concurs de talente dar, DAR, prezența lui Robert DeNiro într-un astfel de rol nu face decât să păteze reputația marelui actor, lucru care m-a făcut să evit filmul ani întregi, până ce aseară, din pur plictis, am dat o șansă filmului. Umorul pueril, cretin pe alocuri, îți macină neuronii și poate, poate, dacă nu s-ar fi încadrat cu o încăpățânare demnă de o cauză mai bună, să urmeze șablonul strict care se aplică comediilor de acest tip, și ar fi venit cu o variațiune pe undeva să mă facă să îmi chiar pese de personaje, cred că îl treceam la filme decente, așa, maestre dragă, îmi pare rău dar cu astfel de roluri nu vei rămâne cu imaginea prea bună în conștiința cinefililor.
No Comments