Recomandare – musai!
Gen: Acțiune
Regie: Chad Stahelski
Distribuție: Keanu Reeves, Donnie Yen, Bill Skarsgård, Laurence Fishburne, Hiroyuki Sanada, Shamier Anderson, Lance Reddick, Rina Sawayama, Scott Adkins, Ian McShane
Durată: 2 h. 49 min.
Rating IMDB: 7.7
Despre: Un nou inamic apare pe urmele lui John Wick, un Marchiz ce reprezintă Masa Aleșilor. John Wick găsește o modalitate de a se descotorosi de datoriile acumulate către Masa Aleșilor, și anume de a-l provoca pe acest Marchiz la un duel pe viață și pe moarte, însă asta doar dacă poate ajunge la el în timpul stabilit.
Rant: John Wick: Chapter 4 este chintesența acestei serii de filme, în care regizorul Chad Stahelski a adunat absolut tot ce a funcționat în cele trei filme de dinainte, a șlefuit cu migală aceste elemente, și ne-a servit un film de acțiune cum rar se mai fac zilele astea. Mai mult decât atât, comparativ cu alte francize, acest film îndrăznește să ne ofere o concluzie la saga de răzbunare a lui John Wick, asta cel puțin până atunci când Reeves și Stahelski vor dori să reviziteze acest univers. Cât despre film, îndrăznesc să spun că este cel mai bun din cele patru, și asta datorită faptului că absolut tot funcționează, de la scenele de luptă, care sincer merită un Oscar pentru cascadorii și coreografie (oare de ce nu există încă acest premiu?), la cinematografia spectaculoasă a lui Dan Laustsen, fiecare imagine oferindu-ne un portret vibrant, la coloana sonoră de excepție a lui Tyler Bates și Joel J. Richard, fără de care scenele de acțiune ar fi mai sărace, până la montajul old-school a lui Nathan Orloff, care ne prezintă scenele de acțiune în cadre lungi, fără cameră zguduită sau scene tăiate din secundă în secundă, asta și datorită unor staruri veritabili de acțiune, care își fac în mare parte singuri toate cascadoriile.
În caz că am uitat, filmul pornește de la „trădarea” lui Winston, care l-a împușcat pe John Wick de pe acoperișul hotelului său – The Continental. Dar acesta nu moare ci este salvat de amicul său, Bowery King. Capitolul 4 pornește de la acest status quo, cu Wick care caută o metodă de a scăpa de atenția nedorită a Mesei Aleșilor, prilej cu care filmul face o plecăciune celebrului Lawrence of Arabia în scurta noastră excursie prin deșert. Însă acțiunile lui John, forțează apariția Marchizului Vincent de Gramont, un individ rece și calculat, care reprezintă interesele consiliului și care adoptă tactica pârjolirii terenului, pentru a-l scoate pe John la iveală, acest lucru însemnând atacarea tuturor persoanelor cu care Wick a avut sau ar fi putut avea contact. Printre vizați este și Winston, care pierde controlul asupra hotelului susmenționat, precum și un vechi prieten și asociat, Shimazu, managerul versiunii din Osaka a acestui hotel. În același timp Marchizul îl recrutează pe Caine, un asasin orb și fost aliat de-al lui Wick, actualmente retras, pe care îl obligă să își reia meseria, de dragul siguranței fiicei sale. În ecuație își mai face loc și un tracker pe nume Nimeni, alături de câinele său fidel, ale cărui alianțe sunt foarte neclare. Toate personajele noi se integrează de minune în acest univers, ba chiar în cazul lui Donnie Yen mă face să mă gândesc de ce nu a fost co-optat până acum. O nominalizare specială merge în dreptul lui Scott Adkins, un actor de acțiune cu vechi ștate de plată în industrie, care însă din diferite motive, nu și-a croit drumul spre „Masa Aleșilor” din Hollywood, așa numiții „A-listers”.
Dar, pentru că ne aflăm în universul lui John Wick, bănuiesc că am acceptat deja toate lucrurile prezentate de trei filme încoace ca fiind normale, costume anti-glonț, oameni capabili să încaseze multe lovituri și să continue lupta, sau faptul că John poate cădea de la înălțimi amețitoare și să nu aibă nimic. Mai adaugăm aici și un club întreg de oameni care dansează fără grijă în timp ce niște asasini se măcelăresc între ei sau faptul că John poate fi lovit de 100 de mașini și să nu pățească mare lucru. Dar cui îi pasă, când spectacolul vizual oferit este atât de bun. Până la urmă, de asta suntem aici, să vedem până unde mai pot împinge realizatorii limita bunului simț, până nu o dau în parodie ca alte francize Iuți și Furioase. Și că tot vorbim de spectacol, filmul are aproape trei ore, dar trece extrem de repede. Scenele de cafteală sunt bine spațiate, și când încep, atunci să vă așteptați să dureze. Cel puțin ultima fază extinsă de acțiune a filmului, ne poartă de pe străzile Parisului, într-o cursă nebună de mașini și un joc spontan și sângeros de Frogger prin traficul parizian, toate în jurul Arcului de Triumf, într-o casă dărăpănata, prilej pentru ca și camera să se ridică deasupra tuturor, urmărind ca într-un joc de acțiune gen Miami Hotline, felul în care John golește camere după camere de băieți răi, înarmat fiind cu o spectaculoasă pușcă cu gloanțe incendiare – de departe scena mea favorită din film și probabil cea mai inovatoare – sau o scenă setată de-a lungul unui șir lung de scări.
Așa cum ziceam, filmul introduce câteva personaje noi, despre care sincer mi-aș dori să știu mai multe. Unul dintre ele este Caine, interpretat de Donnie Yen, care riscă să fie distribuit în același rol de luptător orb, pe care l-a făcut și în Rogue One. Personajul lui este unul tragic, care îl oglindește pe John Wick. La fel ca și acesta, Caine s-a retras din viața de asasin, plătind un preț greu pentru asta. Acțiunile lui John însă îl fac pe Marchiz să îl cheme înapoi, iar acesta, șovăielnic acceptă, în special când răsplata este siguranța fetei sale. De-a lungul filmului cei doi au multe interacțiuni interesante, care îl elevează pe Caine mult peste un simplu personaj negativ generic. Shamier Anderson este și el un caz interesant, loialitățile sale stând mereu cu tabăra care îi poate oferi câștigul cel mai mare, astfel fiind introdus mereu un element de nesiguranță în mai toate scenele în care acesta decide să se implice. Dar cel mai mare semn de întrebare trebuie să rămână tatuatul Klaus. Ian McShane drept Winston, este din nou la înălțime, cu toate că un ghimpe în inimă îl reprezintă scurta apariție a lui Lance Reddick, care a decedat cu 10 zile înainte de premierea filmului.
John Wick: Chapter 4 merită să fie văzut la cinema pentru a vă putea bucura pe deplin de grandiosul spectacol oferit. Cu siguranță un viitor clasic, dar și un rar film patru al unei serii care nu se mulțumește să bifeze niște căsuțe, ci să inoveze și ne ofere adrenalină și satisfacție cât cuprinde. Și când te gândești că totul a pornit de la un biet cățeluș. Asta-i viața!
No Comments