Recomandare – decent!
Gen: Comedie absurdă, Antologie
Regie: Yorgos Lanthimos
Distribuție: Emma Stone, Jesse Plemons, Willem Dafoe, Margaret Qualley, Hong Chau, Joe Alwyn, Mamoudou Athie, Hunter Schafer
Durată: 2 h. 45 min.
Rating IMDB: 6.6
Despre: Un angajat cade în dizgrația șefului și toată viața sa îi se năruie. Nevasta unui polițist care a naufragiat pe o insulă pustie, se întoarce la soțul ei, dar acesta o suspectează că ar fi o impostoare. Doi membri ai unui cult caută o figură mesianică care să conducă cultul. Trei povești care nu au nimic în comun la prima vedere, dar care sunt mult mai legate decât ai putea crede.
Rant: Film văzut la TIFF.23, singurul de altfel, la care am ajuns fortuit oarecum, deoarece am mers fără bilete, iar când am ajuns la cinema, ne aștepta o mare de oameni care așteptau la ceea ce părea a fi o coadă interminabilă. Cum-necum am găsit niște locuri libere, în primul rând, unde altundeva, de unde au urmat aproape trei ore de Yorgos Lanthimos. Pentru cei care cunosc regizorul, acest lucru ar însemna fie o desfătare cinematografică, fie un chin artsy-fartsy. Cu toate că am început puternic în cea de-a doua tabără, trebuie să recunosc două lucruri. Primul ar fi că nu aș revedea filmul nici picat cu ceară. Al doilea lucru, întocmai ca și Poor Things sau The Lobster filmul rămâne cu tine mult după ce ai ieșit de la el.
Ca de obicei, avem tot tacâmul în ceea ce privește un film marca Lanthimos – cercul său apropiat de colaboratori – Stone, Defoe, Qualley și alții, mărcile sale înregistrate în ceea ce privește tipologia personajelor și nu în ultimul rând, poveștile bizare, duse spre absurd, care invariabil te fac să iubești sau să urăști produsul final. Filmul de față este un triptic, o antologie compusă din trei povești, toate având aceeași distribuție, actorii jucând alte roluri pentru fiecare dintre cele trei fabule. Diversitatea este cât se poate de vizibilă, poate nicăieri mai mult ca în cazul lui Jesse Plemons, care trece prin niște transformări corporale simțitoare, între prima și ultima poveste. De altfel Jesse a fost și remarcatul festivalului de la Cannes, unde a câștigat marele premiu pentru acordat actorilor. Mereu l-am considerat pe Plemons ca un villain capabil, dar aici dă de minune în toate cele trei roluri, poate în special în cel din prima poveste în care interpretează un om obsedat de controlul pe care șeful său îl are asupra sa.
Tema principală a celor trei povești este de fapt titlul filmului, și anume tipuri de bunătate. Însă Yorgos ne arată aici bunătatea care duce spre niște extreme nebănuite cum ar fi controlul absolut pe care șeful îl are asupra subordonatului său, manipulare care reiese exclusiv din felul gentil în care șeful îi adresează acestuia poruncile sale. Un alt tip de manipulare vine în a doua poveste, aici intervenind bunătatea care poate apărea într-o relație toxică. Din prea multă dragoste, oamenii sunt în stare să facă lucruri inimaginabile. A treia poveste ne spune despre bunătatea care poate izvorî din religie, care duce la alte forme de persecuție la care participanții nu s-ar fi așteptat. Mai precis, Yorgos face o analiză extrem de adâncă fenomenului de control / manipulare, și cum victimele acționează față de cei care perpetuează aceste obsesii.
Kinds of Kindness este, din nou în notă specifică Lanthimos, un film polarizant, în care nimic nu este ce pare a fi, finele accente de comedie neagră fiind mereu împroșcate cu doze mari de șoc, absurdul situațiilor banale fiind împins până la extrem.
No Comments