Recomandare – musai!
Gen: Aventură, Isekai, Fantezie
Studio: Studio Bind
Nr. sezoane: 2
Nr. Episoade: 23
Durată episod: 23 min.
Statut: serie în desfășurare
Rating MyAnimeList: S1-8.37; S2-8.75
Despre: Un individ de 30 și ceva de ani, proaspăt dat afară din casă, cutreieră orașul fără nici o noimă când, într-un scurt moment de luciditate, vede un trio de adolescenți pe cale să fie izbiți de un camion, și într-un gest de mărinimie necugetată, el își sacrifică viața pentru a-i salva. La scurtă vreme, el se trezește într-o lume nouă, reîncarnat drept Rudeus Greyrat, un bebeluș surprinzător de isteț, care se dovedește a fi un geniu în stăpânirea magiei, astfel pornind o aventură care va transforma întreaga față a acestei lumi.
Rant: După atâtea isekaiuri plesnite, în sfârșit pot să zic că am ajuns la tăticul lor, un anime excepțional, care combină o lume care se simte locuită, cu personaje de care te vei atașa irevocabil, pentru că asiști la creșterea lor, la dezvoltarea lor în persoane complexe, dar care și beneficiază de o animație și o coloană sonoră extraordinară. Am auzit doar lucruri bune despre acest serial încă de la primele episoade dar am tot amânat vizionarea până ce s-au terminat de difuzat toate cele 23 de episoade din ce sper că va fi un serial de lungă durată (are de unde adapta material cât pentru alte câteva sezoane).
În mijlocul aventurii se află Rudeus Greyrat, reîncarnarea unui pierde-vară japonez, așa numiții NEET, care s-au izolat de societate datorită mai multor circumstanțe, în cazul său, un bullying agresiv care a lăsat traume adânci. Dat fiind afară din casă de familia sa și fără nici un motiv de a trăi, acesta rătăcea străzile orașului când se decide brusc să salveze trei adolescenți de la o moarte sigur, sub roțile unui camion. Dar pentru că în aceste tipuri de anime, atunci când o ușă se închide, se deschide alta, el se trezește reîncarnat în corpul unui bebeluș special, având însă intacte toate memoriile sale din viața precedentă, inclusiv toate traumele. Și aceste traume își vor făcea des simțită prezența în noua sa lume, generând în primul rând o frică constantă de lumea din afara curții casei sale. Fără prea multe lucruri de făcut, el se apucă de mic să studieze volumele de magie din casă, pentru a reuși în cele din urmă se devină extrem de proeficient în mânuirea magiei, fără a necesita o incantație, așa cum o fac oamenii din această lume nouă. Însă pe lângă traume și amintiri, s-a transmis și o lascivitate reprimată ieșită din comun, tipică unui virgin ajuns la treizeci și ceva de ani, acesta fiind scuza showului pentru a arăta diverse pantsy-shots sau bouncing boobs. Da, există elemente echii care poate pentru cei mai sensibili ar putea fi un deal-breaker, dar ele reprezintă doar o mică parte a acestui festin fantasy care este Mushoku Tensei.
Pentru că serialul ia la purecat viața lui Rudeus de la cea mai fragedă vârstă, putem să experimentăm la primă mână creșterea personajelor principale și nu numai (Paul, tatăl lui Rudeus, are parte de un arc destul de emoționant, trecând de la un delăsător obsedat de sex, la un om bântuit de greșelile trecutului care își caută cu disperare familia împrăștiată prin toate colțurile lumii). În prim plan este Rudeus, pe care ajungem să îl cunoaștem cu bune și cu rele, ca un depravat față de femei, dar care este deosebit de isteț și bine manierat și care este în stare să treacă peste obsesiile sale pentru a lua decizii calculate atunci când situația o impune. El pune mereu familia și prietenii pe primul loc, fiind în dispus la orice sacrificiu peste ei. Suntem mândri de el atunci când, impulsionat de Roxy, el reușește să iasă pentru prima dată din curtea casei sale, să depășească zidul invizibil al traumelor trecute și să o apuce pe calea unui om adevărat. El reușește să o îmblânzească și pe focoasa Eris, care la rândul ei suferă o schimbare majoră de-a lungul seriei.
Și poate că tocmai acest pas domol din începutul serialului, fac ca transformările care apar după un anumit incident să aibă un impact atât de puternic asupra noastră dar și a personajelor principale, fiind schimbarea care îl va aduce pe Rudeus în ochii lumii, noi asistând mesmerizați la cum omulețul nostru devine un bărbat (foarte rar mi se întâmplă să dau un binge atât de puternic la un serial de 20+ episoade).
Pentru că tot am lăudat grafica, trebuie să spun că Studio Bind dau dovadă că sunt în top atunci când vine vorba și de cele mai banale animații, fluiditatea mișcărilor dar și a magiei, fiind impresionantă. Iar decorurile folosite drept fundal, par a fi picturi, până când vezi că o briză de vânt mișcă copacii și frunzele din depărtare.
Nu mai zăbovesc decât pentru a recomanda încă odată Mushoku Tensei, unul dintre cele mai bune isekaiuri văzute vreodată. Dacă nu ați încercat genul până acum, nu puteți da greș cu această opțiune.
No Comments