Loading...

Nameless Gangster: Rules of the Time (aka. Bumchoiwaui junjaeng: Nabbeunnomdeul jeonsungshidae) (2012)

by Adrian Solomon, august 20, 2023

Recomandare – musai!

Gen: Crime drama
Regie: Yoon Jong-bin
Distribuție: Choi Min-sik, Ha Jung-woo, Cho Jin-woong, Kwak Do-won, Ma Dong-seok
Durată: 2 h. 14 min.
Rating IMDB: 7.0

Despre: Choi Ik-hyun este un vameș corupt, care se pregătește a fi concediat și blamat pentru un recent scandal de corupție, în care el a tras lozul necâștigător. El găsește un transport de stupefiante și fără a sta pe gânduri, contactează un gangster local pentru distribuirea lor. Aflând că acel gangster îi este o rudă îndepărtată, Choi Ik-hyun decide să pășească în această lume fascinantă, atractivă dar foarte periculoasă.

Rant: Choi Min-sik trebuie că este o comoară națională a Coreei de Sud, fiind unul dintre cei mai versatili actori pe care i-am vizionat vreodată. Fie că este victima unui complot în Oldboy, un amiral veteran înțelept în The Admiral, un criminal sângeros în I Saw the Devil,  un inspector de poliție neortodox în New World sau ca aici, un funcționar public care se dorește a fi gangster așa cum o face aici, acesta reușește să te tragă în poveste alături de personajul său. Nameless Gangster este un film ambițios cu o distribuție strălucită, o crime drama care rivalizează cu producțiile americane pentru că, trebuie să admitem, coreeni se pricep de minune să facă thrillere cu criminali psihopați sau filme despre mafioți (coincidental, Choi Min-sik abordând ambele genuri cu deosebit succes).

Acțiunea face salturi între mai multe planuri temporale, deseori acestea fiind schimbate, uneori fără a fi anunțate, așa că ocazional filmul se simte derutant, acesta fiind singurul cusur cu adevărat deranjant pe care îl pot găsi filmului. Filmul ne prezintă ascensiunea și căderea în lumea crimei din Busan a lui Choi Ik-hyun, un vameș corupt care ajunge un gangster odată ce se asociază cu o rudă extrem de îndepărtată care este una dintre cele mai importante figuri interlope. Choi Ik-hyun face toate aceste lucruri în numele familiei sale, susținând deseori că el face parte dintr-un clan nobil pe nume Choi, care a dat mereu oameni importanți pentru destinul Coreei. El este un oportunist care nu ezită să se comporte umil sau arogant atunci când situația o cere și când știe că are spatele acoperit. Ca anti-erou lacom, prefăcut, capabil de orice pentru a face profit, ne este greu să empatizăm cu el, dar ca figură paternă nu putem decât să ținem cu el, mai ales că viața lui nu este prea plină de noroc, fiind mai mereu bătut atât de soartă cât și de celelalte personaje din film. Choi Ik-hyun este un personaj polarizant, interpretat excepțional de Choi Min-sik, care surprinde la perfecție umilitatea și umanitatea acestuia.

Filmul are dese momente memorabile și citate numai bune de … citat, plus o distribuție fantastică și pornește de la un eveniment istoric pentru societatea coreeană și anume o epurare la scară masivă a tuturor elementelor criminale, pornită la ordinul președintelui și executată de procurori nemiloși precum Jo Beom-seok, un alt rol parcă special croit pentru inegalabilul Kwak Do-won. În film mai apare și preferatul meu, Ma Dong-seok, pe vremea când încă nu ajunsese la statutul și gabaritul impresionant pe care îl are acum și care încă era văzut drept doar un peren actor secundar. Enjoy!

No Comments


Leave a Reply

Your email address will not be published Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

*

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.