Recomandare – decent!
Gen: Dramă, Dragoste, S.F.
Studio: Telecom Animation Film
Nr. sezoane: 1
Nr. Episoade: 13
Durată episod: 24 min.
Statut: serie completă
Rating MyAnimeList: 7.62
Despre: Naho Takamia primește o scrisoare chiar în prima zi de școală. Citind-o, ea descoperă că scrisoarea a fost scrisă de ea din viitor, și o anunță că a dus o viață plină de regrete, implorând-o să schimbe anumite decizii, în special cele care îl privesc pe nou-transferatul Kakeru.
Rant: Nu o să mă prea lungesc cu povestea pentru că animeurile de tip shoujo nu sunt chiar specialitatea mea (acestea sunt destinate în principiu fetelor de liceu). Dar cu toate astea, am decis să încerc o serie de titluri fie că sunt foarte faimoase fie pentru că au o intrigă aparte. Orange face parte din a doua categorie, premisa aducându-mi aminte oarecum de 13 Reasons Why, cu toate că scrisorile în cazul nostru vin din viitor, lucru ce îi conferă o latură S.F., cu toate că acest S.F. nu este mai niciodată explicat cum trebuie așa că nu știm cum au reușit oamenii să își trimită scrisorile în trecut.
Vizionând mai multe animeuri de acest tip în ultima perioadă, deduc că instrumentul principal de a crea dramă și suspans în acest tip de media este conceperea unor personaje incapabile de a priceape mici indicii sociale, sau de a-și exprime sentimentele/gândurile, ajungându-se mereu la situații ce ar fi fost ușor de evitat. Protagonista noastră este una din aceste personaje, incapabile să înțeleagă și cele mai basic gesturi cum ar fi intenția de a fi luată de mână de către băiatul de care îi place – lucru care duce la o adevărată dramă timp de câteva episoade.
Așadar ar fi bine să nu ai așteptări de realism (măcar cele shounen vin direct cu super-puteri și cu suspendarea oricărei fărâme de neîncredere) sau logică, și să fi pregătit pentru personaje care există pentru a stoarce vreun firicel de emoție și empatie. În cazul lui Naho nu prea este cazul pentru că s-ar putea să fie cel mai nătâng personaj creat vreodată, personaj care mai mult irită prin deciziile luate și prin simpla sa existență, existând momente când eram pe punctul de a renunța la acest serial. Ce m-a făcut în schimb să mă uit până la final, a fost modul în care a fost tratat subiectul suicidului, și cum acesta poate afecta pe cei apropiați, în cazul nostru pe Kakeru, un băiat care trebuie să trăiască cu stigma auto-impusă, că și-a împins mama spre suicid. Explorarea acestui personaj este bine făcută, interesantă, și reușește să îți mențină interesul treaz în ce măsură vor reuși prietenii săi să îi schimbe acestuia destinul. Asta și personajul lui Suwa, adevăratul star al acestui serial, the ultimate friend, care acceptă să fie retrogradat în friend-zone doar pentru binele amicului său.
Nu e chiar prima incursiune a mea în acest gen și trebuie să admit că îmi ia ceva timp de acomodare, dar ocazional avem nevoie și de ceva light în viață, fie că acel lucru e un anime shoujo sau o comedie romantică de pe canalul Diva (cam aceeași chestie). Cu toate astea, aventura continuă!
No Comments