Cum necum a trecut și 2018 peste noi (personal mi se pare că a trecut prea repede) și iată-ne ajunși la momentul adevărului, când luăm anul la purecat pentru a vedea ce ne-a impresionat și ce ne-a dezamăgit în materie de filme pentru marele ecran.
Să începem cu niște numere. Din punctul de vedere al filmelor lansate, 2018 stă extrem de bine, conform site-ului de specialitate Box Office Mojo, care raportează nu mai puțin de 812 filme lansate pentru acest an calendaristic, cel mai mare număr al tuturor timpurilor. Deloc accidental, având în vedere numărul mare de filme lansate, avem și anul cu cele mai mari încasări la Box-Office. 2018 a fost un an fantastic pentru filmele cu super-eroi, la adresa căror apar tot mai multe dubii cum că „dar nu s-au mai săturat oamenii de ele?”. Ei bine nu, deoarece Black Panther, Deadpool 2, Avengers: Infinity War, Aquaman, Spider-Man: Into the Spider-Verse au făcut încasări extrem de mari, Infinity War fiind doar al 4-lea film care trece granița de 2 miliarde de dolari încasări. 2018 a fost de asemenea un an cu multe producții bune atât în ce privește producțiile block-buster cât și scena indie, dar a fost și un an cu suficiente dezamăgiri. Ni s-au dus o groază de actori sau oameni de spectacol: Bernardo Bertolucci, William Goldman, Scott Wilson, Bill Daily, Burt Reynolds, Aretha Franklin, Milos Forman, Verne Troyer și legendarul Stan Lee, tuturor le spunem odihnească-se în pace.
Începem ca de obicei cu dezamăgirile, nu că ar fi foarte multe, dar e bine să trecem cât mai repede peste ele.
Topul maroniu al rușinii
5. The Cloverfield Paradox – S-a vrut a fi ceva interesat, din păcate nu le-a ieșit decât un mare fâs. Fără o direcția anume, ne lasă mai mult cu semne de întrebare decât să ne răspundă la întrebările pe care Cloverfield și 10 Cloverfield Lane le-au ridicat.
4. Mute – Sunt sigur că dacă aș lua Netflixul la puricat, aș găsi cel puțin încă o duzină de asemenea filme, interesante ca și concept, eșuate ca execuție, de care ne-am putea lipsi. Păcat doar că o să rămână ca o pată eternă pe filmografie unor actori buni. M-am oprit asupra lui Mute deoarece este singurul film vizionat din șleahta mai sus menționată.
3. Pacific Rim 2 – Fără a beneficia de viziunea lui Del Toro, Pacific Rim 2 este altă producție apărută doar pentru a prelungi artificial viața unei francize care, probabil, nu ar fi trebuit să existe dincolo de primul film.
2. Game Over Man – În 24 martie am avut deosebita neplăcere de a viziona acest rebut care, cumva, și-a făcut loc în lista filmelor Netflix. Cu toate că are o distribuție interesantă, aș îndrăzni să zic promițătoare, acest film este un gag pueril non-stop despre droguri, penisuri și rahat.
1. Robin Hood – Ah, cireașa de pe tort. A ajuns în cinematografe la țanc cât să intre în acest top. Filmul se vrea un Robin Hood pe steroizi, o poveste destul de anacronică și schimbată față de ce știm noi despre istoria personajului, doar că, într-un efort de a fi cool și trendy, filmul o ia serios pe arătură, întocmai cum a făcut-o King Arthur anul trecut.
Ar mai fi câteva filme care, dacă le-aș fi văzut, ajungeau cu siguranță în acest top, și asta dacă era să mă iau doar după trailerele lor, dar din varii motive am ales să nu le vizionez. Printre ele se numără I Feel Pretty – pentru că Amy Schumer și Fifty Shades Freed – pe care țin să îl felicit că s-a terminat și că nu vom mai avea parte de asemenea inepții.
Tot la capitolul dezamăgiri ar intra și Red Sparrow și Tomb Raider, din varii motive, în ciuda celor două actrițe din rolurile principale – Jennifer Lawrence și Alicia Vikander, care au strălucit în două producții mediocre.
Topul celor mai bune filme din 2018
Bun acum că am lăsat tristețile în spatele nostru, e timpul să vedem care au fost cele mai interesante filme ale acestui an. Pentru câte filme bune am văzut, atâtea filme bune am ratat. De fapt am ratat atâtea filme bune încât cu ușurință aș putea face un top doar din ele. Așadar, mă voi concentra doar pe cele vizionate de mine acest an. Ca și în articolul precedent, principalul considerent pentru includerea în top, pe lângă calitatea filmului, a fost data de lansare în cinematografele românești.
Mențiuni onorabile
După cum ziceam, există o serie de filme apărute acest an, unele cam târziu pentru ca să apuc să le văd și să le includ în top, altele au zburat sub radar și nu am aflat decât prea târziu de ele. Dintre ele aș menționa Roma lui Alfonso Cuaron, un candidat cert la Best Foreign Movie anul acesta, If Beale Street Could Talk, un nou film semnat de Barry Jenkins, The Favourite, Death of Stalin, magnifica dramă japoneză Shoplifters, misteriosul film coreean Burning, cel mai recent film a lui Lars Von Trier – The House That Jack Built, Green Book, debutul regizoral a lui Bo Burnham – Eight Grade, frumoasa animație Mirai, sângerosul Mandy, documentarele Three Identical Brothers, Free Solo și Wish You Were My Neighbour și lista ar putea continua.
Astea fiind zise, să purcedem cu topul:
20. Game Night (02 martie) – Una dintre cele mai surprinzătoare comedii ale anului, filmul valorifică la maxim pe eternul romantic pierdut în același tip de roluri – Jason Bateman, punându-l alături de fascinanta Rachel McAdams, într-o comedie ce reușește să răstoarne așteptările, rezultând un film chiar bun.
19. Bohemian Rhapsody – A fost fidel istoriei trupei Queen? Nu neapărat, cu toate că a fost atent supervizat de componenții încă în viață ai trupei. Ce îl pune pe listă este prestația magnifică a lui Rami Malik în rolul lui Freddie Mercury și concertul Live-Aid, un highlight cinematografic al anului dar și un punct de referință istoric.
18. Bad Times at the El Royale ( 12 octombrie) – Drew Goddard și-a făcut temele și ne servește o bucată excelentă de thriller neo-noir, ajutat de o distribuție fantastică. Filmul este puțin cam lung dar are suficient plot cât să te țină lipit de ecran pe întreaga sa durată.
17. First Man (12 octombrie) – Damien Chazelle revine pentru a-l treilea film al său, dar de data asta nu o mai nimerește așa de bine precum a făcut-o cu celelalte. Cu toate că filmul este mai mult o introspecție în sufletului omului Neil Armstrong, mai mult decât eforturile aeronautului Neil Armostrong și se mișcă deseori la pas încet, el are momentele sale plus o prestație excelentă din partea lui Gosling.
16. Aquaman (21 decembrie) –Nu e nici pe departe un film perfect, dar arată, la fel ca și Wonder Woman, că dacă vor, cei de la DC pot produce filme bune, atrăgătoare. Încă nu e restaurată încrederea în ei pe deplin, dar sunt pe drumul cel bun. Jason Momoa rupe în acest rol, emanând carismă și „cool” în fiecare scenă în care apare, în special alături de superba Amber Heard.
15. Deadpool 2 (18 mai) – Am decis o clasare sub top 10 a lui Deadpool 2 deoarece, cu toate că a fost spectaculos de ilar dar și de duios pe alocuri, nu mai are acel element de nou și proaspăt cum a avut primul film. Oricum, Deadpool, în inima mea vei rămâne mereu number 1.
14. The Shape of Water (23 februarie) – Cu bune cu rele, fantezia lui Del Toro rămâne încă pe poziție în top, fiind, pe lângă un film bun, cu actori care fac niște roluri absolut superbe, și încă un viu subiect de controversă în rândul cinefililor.
13. Widows (23 noiembrie) – Chiar dacă nu se ridică pe deplin la potențialul demonstrat cu alte producții, Steve McQueen realizează un film hibrid dramă / thriller / comentariu social / heist movie extrem de bine echilibrat, cu o distribuție fantastică, și cu câteva întorsături de situație neașteptate.
12. BlacKkKlansman (10 august – fără premieră în România) – Noroc cu internetul astfel nu prindeam filmul acesta (și încă altele de pe listă) la noi în cinematografe. Spike Lee a fost și este un regizor aparte, unul care nu se ferește de a spune lucrurilor pe nume. El reia subiectul rasismului, vorbind despre o întâmplare atât de bizară încât nu se putea să nu fie după întâmplări reale și anume primul negru care se alătură organizației KKK.
11. Hereditary (15 iunie) – În opinia mea, acest film este și va rămâne unul dintre cele mai terifiante văzute vreodată, readucând în prim plan horrorul psihologic, subtil, care favorizează tortura minții decât cea a simțurilor. Toni Collete este sublimă în rolul pe care îl face și chiar sper să o văd nominalizată la un Oscar.
10. Mission Impossible – Fallout (03 august) – MI este cam singura franciză care merge din bine în mai bine cu fiecare film nou apărut. Tom Cruise ne arată că încă este o garanție a calității, filmele sale fiind mai mereu bune, dar poate ar fi timpul să facă mai puțin lucruri periculoase pentru a-și atinge idealul artistic (a se vedea cum și-a rupt piciorul sărind de pe o clădire pe alta, pentru ca mai apoi, după un moment de ezitare, să continue fuga – groaznic).
09. Crazy Rich Asians (15 august – fără premieră în România) – Un alt film fabulos care ne-a lipsit de pe marile ecrane anul acesta, Crazy Rich Asians are marele merit de a fi primul film cu o distribuție aproape în întregime asiatică, produs de Hollywood. Nu doar atâta, dar este și un film bun, care ni arată pe asiatici nu doar ca eterni side-kicks, cunoscători de karate și cu un accent ciudat, dar ca o cultură foarte bogată și variată.
08. The Ballad of Buster Scruggs (16 noiembrie – premieră Netflix) – Un film exclusiv Netflix, acest ultim efort al fraților Coen este de departe unul dintre cele mai bune produse ale lor de ceva vreme încoace. O colecție de povești din vestul sălbatic, filmul ne prezintă fatalismul specific vremii în mai multe ipostaze.
07. Isle of Dogs (23 martie – fără premieră în România) – Cinematografele românești au fost private de ultima peliculă semnată Wes Anderson, care se potrivește perfect în mediul animației stop-motion. Povestea lui Atari, băiatul aflat în căutarea companionului său patruped, pierdut pe titulara insulă a câinilor, este una de creștere și coming-of-age, spusă după regulile impuse de Wes, caldă atât cât permite regizorul.
06. Black Panther (16 februarie) – Anul 2018 a fost un an al incluziunii, al respectului față de alte culturi, lucru care s-a văzut atât în Crazy Rich Asians, dar mai ales în Black Panther. Eroul celor de la Marvel a cunoscut una dintre cele mai mare creșteri în popularitate din ultima vreme, filmul de față doborând orice preconizare, spărgând box-office-ul și reușind să se cațere foarte sus într-un top al celor mai bune încasări pe anul acesta. Faptul că Ryan Coogler și restul distribuției au semnat pentru o posibilă continuare, nu face decât să ne bucure șă să ne facă să o așteptăm cu nerăbdare.
05. A Quiet Place (13 aprilie) – Chiar dacă nu e la primul film pe care îl regizează, John Krasinski – veșnicul Jim din The Office, ne arată cât de versatil este el ca actor și regizor (având în vedere că este și vedeta serialului Jack Ryan, apărut tot anul acesta). Pe post de cap de familie, alături de soția sa din viața reală, Emily Blunt, cei doi încearcă să își păzească familia cel mai mare dușman posibil – zgomotul. Chiar dacă filmul a apărut în aprilie, iată-l acum tot mai des rostit în aceeași propoziție cu posibili candidați la premiile Oscar. Well done Jim.
04. A Star Is Born (19 octombrie) – Cea mai mare surpriză a acestui an. Unu la mână, asistăm la transformarea lui Bradley Cooper din simplu actor în regizor/actor/scenarist/producător/cântăreț (filmul e chiar bun, prestația lui sublimă, scenariul fără cusur și cântecele interpretate de el sună extrem de bine). Doi la mână, cine ar fi zis că Lady Gaga este o actriță mai mult decât decentă?
03. Spider-Man: Into the Spider-verse (28 decembrie) – Sosit pe ultima sută de metri, Spider-Man: Into the Spider-Verse este cel mai bun exemplu de dragoste față de materialul sursă, sau mai bine zis este o lecție de cum să transpui benzile desenate pe marele ecran. Tehnologia de animație folosită, bizară la prima vedere, este perfect implementată, iar personajele, scenariul, dialogurile, toate se îmbină în cel mai perfect mod posibil. Cu greu îi poți găsi defecte acestei producții și știu că tot ce îmi doresc de Crăciunul viitor, este să mai văd un alt film asemănător, fie drept continuare, sau alte personaje.
02. Three Billboards Outside Ebbing, Missouri (23 martie) – Cea mai bună actriță în rol principal, cel mai bun actor în rol secundar și multe, multe alte premii la diverse competiții. Nu au fost luate pe ochi frumoși ci pentru că, povestea lui Mildred Hayes și încercările ei de a găsi vinovatul pentru moartea fiicei sale, reprezintă probabil cel mai bun film dramatic al acestui an.
01. Avengers: Infinity War (27 aprilie) – Față de momentul în care am întocmit topul de jumătate de an și acesta, s-a produs o mică schimbare de opinie față de care ar trebui să fie cel mai bun film al anului. După câteva revizionări, am ales să merg pe mâna fraților Russo, fiind convins de proiectul lor ambițios (mă rog al lor și a lui Kevin Feige, cel care se află în spatele universului MCU). În 2018, Marvel ne-a dat în sfârșit câțiva villains bie conturați, cu motivații bine întemeiate, dar parcă nici unul atât de bine realizat ca Thanos, în fața căruia îmi înclin pălăria.
Am vazut I Feel Pretty, Red Sparrow si Lara Croft de pe lista dezamagirilor. Numa Red Sparrow m-a revoltat cu violenta prea multa si cam prea gratuita. Si Amy Schumer mi s-a parut ca a jucat chiar bine in I Feel Pretty, mai bine decat Lady Gaga in A Star is Born. Si am mai vazut anul trecut un film despre care nu ma pot inca hotari ca mi-a placut sau nu: Kings cu Halle Berry si Daniel Craig. Halle Berry ii magnifica si surasul ei cand o saruta Daniel Craig pe spate o sa-mi ramana in memorie pt mult timp de acu inainte. Bohemian Rapsody inca ramane de vazut. Si, dupa parerea mea, Three Billboards e pe primul loc. La multi ani cu sanatate in 2019!
First of all la multi ani si un 2019 cat mai plin de bucurie si sanatate! Nu am nimic impotriva actorilor chubby, Mellisa McCarty fiind un bun exemplu in acest sens. Dar Amy Schumer reuseste sa imi displaca cam de fiecare data cand o vad ca deschide gura. I find her to be a poor actor and an even poorer comedian. Gaga fiind la debut, nu avea nici un drept sa joace asa de bine precum a facut-o. Kings inca nu l-am vazut, nici nu stiam de el to be honest iar Avengers a fost ceva prea maret, in special pentru fanii filmelor comics, ca sa nu ma convinga anul asta sa i-l acord lui. Daca nu era acel film, Three Billboards ramanea de departe my favourite of the year.