Recomandare – esențial!
Gen: S.F.
Studio: White Fox
Nr. sezoane: 2
Nr. Episoade: 24
Durată episod: ~24 min.
Statut: serie completă
Rating MyAnimeList: 9.07
Despre: Rintarou Okabe este un tânăr cercetător căruia îi place să își spună că este un „mad scientist”. El închiriază o cameră într-o clădire veche din Akihabara, deasupra unui magazin de electronice. Acolo el pune bazele așa numitului Future Lab, unde meșterește la tot felul de dispozitive revoluționare cu colegii săi de laborator, Mayuri Shiina, o prietenă aiurită, și hackerul pervers Hashida Itaru. Cei trei petrec timpul meșterind la cea mai promițătoare mașinărie de până acuma, un dispozitiv numit „Phone Microwave”, care deocamdată poate doar transforma bananele într-un dubios gel verde. Printr-o serie stranie de evenimente inexplicabile, ei realizează că au dat întâmplător peste un soi de mașină a timpului, cu ajutorul căreia pot trimite mesaje în trecut, mesaje care însă pot avea efecte nebănuite. Pe fir intră și o organizație numite SERN, o organizație concurentă interesată de această tehnologie, iar aceștia vor folosi orice mijloace pentru a pune mâna pe ea.
Rant: Încep anul cu un articol premieră pentru site și anume recomandarea unei serii de anime, lucru pe care sper că îl voi putea continua cu niște serii mai vechi care mi-au rămas în suflet. Am fost un fan al stilului anime încă dinainte de a ști că îi zice așa, numindu-le simplu desene animate. Indiferent unde le-am văzut, fie la TVR post revoluție când ne dădeau Voltron și Sandy Bell, fie la italieni pe Canale 5 și Italia 1 cu Captain Tsubasa, fie la nemți pe Pro 7 și în special pe RTL 2 cu One Piece și Yu-ghi-oh, eram pasionat de aceste producții, fiind un mare fan al animațiilor. Nu cred că mi s-a părut niciodată ciudat să văd acele personaje cu ochi exagerați de mari, trend specific animeurilor pentru o bună bucată de vreme. După facultate, profitând de timp liber și acces la internet, am început să caut și să vizionez cât mai multe serii am putut, doar pentru a face apoi o pauză substanțială din a le viziona, urmărind doar două trei seriale. Astfel, aș putea zice că în ultima vreme am cam pierdut contactul cu fenomenul și cu ultimele producții, cu toate că acestea o să aibă mereu un loc special în sufletul meu. Astea fiind zise, să purcedem cu părerile mele complet pertinente și la subiect, desigur, asupra serialului de față.
Stein’s Gate este … ciudat. Are unul dintre cele mai greoaie începuturi de la Breaking Bad încoace, neștiind nici o clipă în ce direcție vrea să meargă. O fi S.F., o fi comedie harem, nu m-am lămurit până pe la jumătate de mare lucru, serialul fiind destul de zgârcit cu scenariul său. Okarin, așa cum este alintat Okabe de Mayuri, este în sinea sa un ciudat fantastic, deseori fiind surprins vorbind de unul singur la telefon, sau inventând diverse nume dubioase și proclamându-le în fața unei audiențe inexistente. Este și un freak magnet, în jurul său înghesuindu-se o colecție de, cel puțin la început, stereotipuri anime, care până la final o să fie în stare să își spună propriile povești.
Avem pe Mayushi, o zăpăcită pasionată de cosplay ce servește pe post de surioară mai mică a personajului principal, la care ține foarte mult. Makise Kurisu combină cele mai multe clișee anime cu toate că pe final ajungi să ții la ea, o tânără cercetătoare stabilită în America, venită în vizită în Japonia, care are o legătură bizară cu personajul principal. Amane Suzuha este o tânără ce lucrează part-time la magazinul de sub laborator și care, cu toate că are o personalitate relaxată spre leneșă, dă semne că ascunde ceva. Moeka este un adevărat comentariu social la adresa celor fără scop în viață, dependenți de figuri maternale, care ar urma orbește pe oricine care le-ar promite măcar puțină direcție existenței lor. Faryis este iar o colecție de clișee asupra căreia povestea se oprește prea puțin, pentru ca la final să și uităm de ea, alături de Urushibara Ruka, un tip ce arată ca o tânără, care mai este și îndrăgostit lulea de protagonist.
După cum ziceam, cea mai grea parte este să treci de primele episoade, pentru simplul fapt că nu înțelegi nimic și simți că pierzi timpul degeaba cu acest serial. Dar naiba să îl ia, că la un moment dat am început să văd episod după episod, acesta reușind brusc să îmi trezească interesul, luându-și niște libertăți cu personajele, complet neașteptate. Dacă la început avem un fel de rom-com cu tente SF, serialul o virează brusc în thriller S.F., pentru ca apoi să o dea în cea mai sfâșietoare dramă văzută în ultimul timp iar la final să ne servească o doză bună de rom-com pentru a încheia apoteotic într-un ultim impuls de thriller S.F. Și credeți-mă că am văzut multe la viața mea, dar niciodată un melanj atât de dubios de stiluri care să fie și de gust bun.
Tematic, serialul aduce a Groundhog’s Day, cu aceste loop-uri temporale, doar că aici sunt explicate și voluntar experimentate. Se începe încetișor cu trimiterea unor mesaje înapoi în timp, prilej pentru serial de a medita asupra realităților divergente și a efectului „Butterfly”, oferindu-ne mai multe exemple în acest sens. Se pun și întrebări de genul cât de mult ai schimba realitatea și până unde ai fi dispus să mergi pentru a corecta aceste greșeli. Serialul mai are și alte teme secundare, explorate episodic, cum ar fi atracțiile homosexuale, cultura cute și acel sentiment fatalist de a nu aparține acestei lumi, tratat și în alte animeuri mult mai pe larg.
Personal recomand acest serial cu toată încrederea pentru că merită văzut.
No Comments