Recomandare – musai!
Gen: Dramă, Musical, S.F.
Studio: Bones
Regizor: Shinichiro Watanabe
Nr. sezoane: 1
Nr. Episoade: 24
Durată episod: 22 min.
Statut: serie completă
Rating MyAnimeList: 7.94
Despre: Carole și Tuesday sunt două tinere cât se poate de diferite, dar pe care soarta le-a adus împreuna pentru a-și descoperi pasiunea lor comună, și anume muzica. Cele două încearcă să intre în industria muzicală cu ajutorul managerului Gus și a asistentului de AI, Roddy, dar drumul lor este mult mai anevoios decât se așteptau.
Rant: Urmărind acest serial, fără a ști absolut nimic în prealabil despre backgroundul acestuia, m-am simțit bântuit de o senzație de familiaritate, senzație căreia i-am înțeles în sfârșit originea odată ce am început să compun acest articol. Un lucru pe care ar trebui să îl știți despre mine, dacă sunt întrebat care este animeul meu favorit răspunsul o să fie invariabil Cowboy Bebop (promit un articol în curând pe tema asta), opera de căpătâi a inegalabilului Shinichiro Watanabe. Fiind un pic în urmă cu mișcările industriei de anime, am rămas șocat când am aflat că la ce mă uitam, Carole and Tuesday, nu era doar produs de studioul Bones responsabil pentru unul dintre cele mai bune anime all-time – Full Metal Alchemist, dar și regizat de legendarul Watanabe! Această colaborare face ca indiferent care ar fi rezultatul, nota de pornire să fie de la musai în sus și aș putea foarte bine să mă opresc cu articolul aici.
Încă de la început, semnele erau acolo și eu nu le-am remarcat. Povestea se petrece în spațiu, mai precis pe un Marte futuristic, dar care păstrează influențele societății de astăzi, creând astfel o societate fluidă dar puțin anacronică, exact ca în restul operelor lui Watanabe. Muzica se întrepătrunde cu decorul, ba mai mult, fiecare episod poartă titlul unor hituri din anii 80-90. În plus de asta, muzica pentru prima dată ocupă un loc central într-o creație Watanabe, prin prisma ocupației și pasiunii celor două protagoniste care aspiră la o carieră muzicală.
Așadar, o întâlnire fortuită, pe un pod suspendat, a celor două protagoniste – Carol, o orfană care din pricina atitudinii sale găsește cu greu servici, și Tuesday – o fată bogată dar care nu își găsește locul în societatea elitistă – duce la alcătuirea unui duet formidabil, care va pune pe jar lumea muzicală. Dar pentru a ajunge acolo, ele se văd nevoite să treacă prin mai multe etape, de la prima apariție în stil guerilla, filmată întâmplător de Ruddy, un asistent de AI al unui DJ celebru, care le pune pe hartă, la prima audiție cu o celebritate, care merge extrem de prost, la găsirea unui manager care la prima vedere pare incompetent și la participarea unui concurs în stilul The Voice, etape care oglindesc parcă o ordine firească a lucrurilor prin care ar trece orice trupă contemporană. Personajele cu care se întâlnesc sunt mai toate memorabile, iar structura relativ liniară a seriei este punctată de momente episodice, menite să dezvolte personajele principale. Există și o critică voalată la adresa industriei muzicale actuale, care forțează adevăratele talente să cânte pe scena indie și să treacă prin nenumărate greutăți, pe când marionetele de plastic cu voci auto-tuned sunt mai mereu promovate și scoase la înaintare pentru că societatea de azi nu mai este interesată de calitate cât de imagine.
Mai presus de toate, asistăm la o poveste de prietenie, la o poveste despre cum pasiunea pentru ce faci poate înfrânge orice sistem indiferent cât de corupt, și cât de important este să îți păstrezi integritatea într-o societatea care încearcă să pervertească orice este pur. Am urmărit serialul foarte binedispus, lucru atât de important în aceste momente de restriște prin care trecem ca societate, iar muzica sublimă compusă de cele două fete, dar și cea prezentată pe parcursul acestui serial, poate oricând concura drept unul dintre cele mai bune OST-uri compuse vreodată. Să nu mai zic de piesa interpretată de Mermaid Sisters, piesă care îmi va ajunge sonerie de telefon.
Bineînțeles că există și câteva părți care m-au făcut să strâmb din nas la început, dar cu care am învățat să trăiesc pe parcurs. Grafica este splendidă, o îmbinare subtilă de 2D și 3D, dar vocile personajelor se schimbă atunci când cântă, brusc trecându-se de la japoneză și de la vocile actorilor care interpretează personajele respective, la vocile artiștilor ca interpretează cântecele, toate în engleză bineînțeles, suficient cât să te scoată din ritm. O altă găselniță care m-a deranjat este folosirea exhaustivă a montajelor. Ai nevoie de un cântec – într-un minut de montaj situația e rezolvată, ai nevoie de o trupă de acompaniament, mergi până sub primul pod unde o vei găsi, totul fiind parcă pe repede înainte pentru a ajunge la părțile cu adevărat interesante, ceea ce în retrospectivă ar fi fost totuși un lucru bun, dacă nu s-ar fi abuzat de el.
O ultimă idee drept concluzie, am impresia că pasul spre legitimizarea animeurilor a fost făcut de ceva vreme, acest serial venind doar să întărească ideea că animeurile au devenit un bun de larg consum, nu doar un hobby de nișă așa cum era perceput ca acum câțiva ani. Sper ca tot mai mulți oameni să se bucure de ele și să coboare bariera prejudecăților cum că animațiile ar fi destinate doar copiilor – acest lucru nefiind deloc valabil în cazul acestora. Vă doresc vizionare plăcută!
No Comments