Există filme care te surprind, te iau prin învăluire, te lovesc direct în faţă şi îţi rup sufletul în două. Această dramă incredibilă și realistă regizată de Vinterberg (al 3-lea film pe care îl văd impecabil regizat de el după The Hunt şi Festen) este obligatoriu de văzut pentru cei care se vor încumeta.
Cei 2 actori principali s-au descurcat admirabil în rolurile lor de fraţi distanţaţi de spaţiu şi stiluri disfuncţionale, dar diferite, de viaţă, însă vreau să îl menţionez şi pe piciul care a jucat rolul lui Martin. Toţi 3 au fost incredibili şi Vinterberg nu putea găsi nişte actori mai potriviţi. Ce înseamnă să fii un regizor genial.
Titlul filmului este desigur unul metaforic şi se referă la scufundarea/imersiunea personajelor în problemele care-i macină (unul este dependent de heroină şi celălalt este un alcoolic violent) şi negăsirea unei linii de plutire. Pe măsură ce încerci să te ridici şi să pluteşti la suprafaţă, apa devine din ce în ce mai adâncă şi te trage în jos la fund ca un submarin. Dar toate traumele (fizice şi în special psihice) au o cauza. Şi această cauza o putem identifica în trecut,în copilăria lor alături de o mamă denaturată care nu poate fi numită mamă. Copiii nu au nici o vină, societatea să fie de vină atunci? Mai mult decât atât, ei au răni adânci în suflet provocate de amintirea fratelui mort în stadiul de sugar, răni care nu se vor vindeca niciodată.
Regizorul ne face să compătimim şi să empatizăm cu ambii fraţi, deşi ştim că sunt pe o cale greşită, uneori de neîntors.
Există în film câteva secvenţe de o emoţionalitate ieşită din comun, pe care sunt sigur că le veţi observa şi voi. Finalul este trist şi în acelaşi timp îţi lasă o umbră de speranţa. Un film care are puterea de a bântui privitorul. Nota 10/10.
No Comments