După „Io Sono L’Amore”, regizorul italian Luca Guadagnino se întoarce în mare formă cu această pelicula inspirată parţial de filmul „La Piscine” din 1969 şi nominalizată la Leul de Aur în cadrul festivalului de la Veneţia.
Îmi e tare greu să încadrez această creaţie într-un anumit gen, pentru că este un amestec de comedie neagră, dramă şi thriller erotic, însă filmul nu dezamăgeşte la nici un capitol pentru amatorii unui arthouse de calitate. Acţiunea are loc în minunata insulă italiană Pantelleria, aflată la 100 km distanţă de sud-vestul Siciliei, aşa că nu face decât să ne crească dorul de mare şi de vacanţă prin peisajele deosebite suprinse.
Tilda Swinton o interpretează pe Marianne Lane, un fost star rock excentric (un amestec foarte interesant între David Bowie, Michael Stipe şi Mick Jagger), aflată în refugiu pe insula siciliană, după o operaţie pe corzile vocale. Îi este interzis de doctor să vorbească şi bine face pentru că actriţa suprinde fantastic trăirile personajului prin privire, expresii faciale, aducând o anumită vulnerabilitate, dar şi independenţă personajului său, care este sexy prin starea de spirit ce ne-o inspiră.
Actorul belgian Matthias Schoenaerts(unul din preferaţii mei după filme ca „Bullhead” şi „Rust and Bone”) îl interpretează în manieră subtilă/low-key pe musculosul Paul, un filmograf/fotograf de profesie, bărbat atrăgător, timid şi fost alcoolic, actualul partener de viaţă al Mariannei.
Ralph Fiennes (în cel mai tare/cool rol al său de până acum) este absolut magnific în rolul lui Harry, un ex- producător muzical în zilele de glorie Rolling Stones, fostul partener de viaţă al Mariannei şi cel care-l introduce pe Paul în viaţa cântăreţei rock. El este un hedonist plin de logoree, un impulsiv enervant, o fire exuberantă şi energică, a cărui energie vitală transpare dincolo de ecran. Cea mai bună secvenţă din film îi aparţine lui Fiennes, şi anume dansând pe melodia Emotional Rescue a celor de la Rolling Stones. Dakota Johnson (în rolul Penelope) este o apariţie feminină şi sexy pe care o salut (după ce a apărut în anomalia numită film „Fifty Shades of Grey”).
Mi-a plăcut metafora folosită de regizor cu şarpele apărut în Paradis / şarpele apărut în grădina casei de vacanţă din Pantelleria şi apariţia lui Harry cu presupusa-i fiica Penelope în peisajul calm şi senin insular. Ei sunt tentaţiile clare pentru Paul şi Marianne (Harry o vrea înapoi pe Marianne, Penelope se simte cel puţin atrasă sexual de Paul, dacă nu are şi alte intenţii ascunse) tensiunea creşte gradat, nimeni nu e ce pare a fi, situaţia devine volatilă, simţi că suspansul pluteşte în aer şi ceva rău se va întâmpla.
Cel puţin 3 replici mi-au plăcut mult şi vor deveni cult classics pt mine:
-Harry, cmon, that’s a grave!
-Well, Europe’s a grave.
No Comments