Recomandare – musai!
Gen: Aventură, Dramă, Western
Regie: Alejandro G. Iñárritu
Distribuție: Leonardo DiCaprio, Tom Hardy, Domhnall Gleeson, Will Poulter
Durată: 2 h. 36 min.
Rating IMDB: 8.0
Despre: Acest film semi-biografic, relatează aventurile pionierului Hugh Glass în teritoriile nordice ne-explorate ale Americii, după ce acesta este atacat de un urs grizzly și lăsat să moară de camarazii lui.
Rant: Spre rușinea mea eternă, nu văzusem niciun film de-al lui Iñárritu până acum [Babel l-am dus doar până la jumătate, în rest Birdman și Biutiful stau de mult pe lista de vizionare și adună praf], dar pot să zic că, personal, am descoperit un nou regizor preferat. Filmul este sublim; încă de la primul trailer am avut senzația că va fi ceva magnific și sunt bucuros că am avut dreptate. De foarte multă vreme nu mi-a fost dat să văd un film atât de bine compus. Dacă nici acum DiCaprio nu ia Oscarul, înseamnă că s-a născut sub o stea nefavorabilă și probabil, ca și ceilalți care nu au primit mult râvnitul premiu, o să primească unul de consolare pentru întreaga carieră când o să fie bătrân. Ce mai poate face acest actor ca să dovedească faptul că îl merită? Numai pentru chinul îndurat în procesul de filmare… [totul a fost filmat în cele mai spartane condiții prin munții Canadei, în plină iarnă, așa că dacă îl vedeți că se târăște prin zăpadă, păi prin zăpadă chiar se târăște, iar scenele cu apă rece, oh boy… în plus, Iñárritu a ținut morțiș să filmeze doar cu lumină naturală, iar rezultatul poate fi lesne observat în produsul final].
Filmul este o adaptare a unei cărți ce spune o poveste reală, adăugând anumite elemente fictive acestei întâmplări, iar așa ea devine o poveste despre răzbunare și supraviețuire — sau mai bine zis, de supraviețuire pentru răzbunare. Prin anii 1820, în timpul unei expediții de vânătoare pentru blănuri [lucru la mare preț pe vremea aia], trupa condusă de căpitanul Andrew Henry este atacată de indieni. Bătând repede în retragere sub impulsul dat de cercetașul angajat pentru această expediție, Hugh Glass [Leonardo DiCaprio], mai mulți reușesc să se salveze. Însă pe drumul înapoi, Glass dă din greșeală peste doi pui de urs, iar ursoaica îl atacă [cea mai brutală scenă dintr-un film oricum extrem de brutal, și incredibil de veridică]. Având răni imposibil de tratat în acele condiții, el este lăsat în grija lui Fitzgerald [Tom Hardy], a lui Bridger [Will Poulter] și a fiului său Hawk, cu promisiunea că, de îndată ce va muri, aceștia își vor continua drumul. Fitzgerald însă îl trădează, îi ucide fiul, îl îngroapă pe Glass de viu și fuge. Cam atât despre poveste, că practic asta ți-a zis și IMDb-ul și se întâmplă în primele 20 de minute. Sunt evenimentele care pun restul acțiunii în mișcare, și anume modul în care Glass revine și îi urmărește pe cei doi pentru a se răzbună, de unde și numele Revenant — o persoană care se întoarce, în special din morți (care la rândul său vine din franțuzescul revenir — a reveni).
Imaginea și modul de filmare sunt însă ceva cu totul special. Dacă de imagine am zis deja că lumina naturală la care a apelat Iñárritu (fapt ce a dus la cele 9 luni de filmare) face toți banii, felul în care regizorul știe să danseze cu camera și să surprindă acțiunea din unghiuri pe care de la Breaking Bad nu le-am mai văzut m-a uns pe suflet. Aceste elemente, cât și o coloană sonoră pe alocuri absentă — dar suficientă cât să te transpună în mijlocul evenimentelor și să te facă să tresari atunci când trebuie —, fac din acest film un festin vizual greu de egalat. De la The Grey încoace nu mi-a mai fost atât de frig vizionând un film [hai, poate la The Hateful Eight, fiind și singura legătură între aceste două filme].
Jocul actoricesc este și el la înălțime. Pe de o parte îl avem pe DiCaprio în rolul lui Glass, care face deja tipicul său joc extrem de bun. Felul în care se cufundă în personaj și trăiește efectiv acele peripeții îl ridică la cote noi de respect, cel puțin în ochii mei. Apoi e Tom Hardy, despre care îmi e greu să zic că e villain-ul filmului — aș numi motivația lui pură supraviețuire —, dar pentru că filmul are nevoie de un astfel de personaj, las de la mine. Și apoi Will Poulter: cu fața lui, îl vedeam doar în filme de comedie sau pentru tineri (We’re the Millers sau The Maze Runner). Iată că poate face față cu brio și unui film serios, ba chiar își face treaba foarte bine și convingător. În cele din urmă îl avem pe Domhnall Gleeson, care încet, dar sigur, îi calcă pe urme tatălui său.
No Comments