Loading...

Babylon (2022)

by Adrian Solomon, ianuarie 22, 2023

Recomandare – musai!

Gen: Dramă, Comedie, Istoric
Regie: Damien Chazelle
Distribuție: Diego Calva, Margot Robbie, Brad Pitt, Jean Smart, Jovan Adepo, Li Jun Li, Olivia Hamilton, P. J. Byrne, Lukas Haas, Max Minghella, Rory Scovel, Katherine Waterston, Tobey Maguire, Flea, Jeff Garlin, Eric Roberts, Ethan Suplee, Samara Weaving, Olivia Wilde, Spike Jonze
Durată: 3 h. 09 min.
Rating IMDB: 7.5

Despre: Viața a mai multor personaje din cetatea filmului, este complet dată peste cap odată cu trecerea de la filmele mute la cele cu sunet.

Rant: Tânărul și talentatul regizor Damien Chazelle a ajuns deja un regular al circuitelor premiilor de filme. După succesele filmelor sale anterioare: Whiplash, La, La, Land și First Man, Damien ne aduce o adevărată epopee istorică despre fața murdară a gloriosului Hollywood, într-o mișcare oarecum ipocrită de a critica exact industria pe care o iubește și care îi pune pâine pe masă, punându-ne o întrebare spinoasă, dacă tot efortul și sacrificiul prezentat de film, justifică rezultatul final. Filmul în sine este extrem de lung și după o primă oră fenomenal de haotică, se domolește pasul și ajunge pe alocuri să fie anost, scenariul pe alocuri dezlânat nereușind să fie suma armonioasă a părților sale extraordinare (joc actoricesc, cinematografie și o coloană sonoră de vis).

Povestea noastră pornește în 1926, în Los Angeles, unde Manny, un mexican fugit în America și devenit un băiat bun la toate, transportă un elefant către o petrecere exclusivistă. Petrecerea în sine este una din acele petreceri despre care doar se auzeau zvonuri în tabloidele vremii, plină de consum de droguri, orgii și decadență. Aici ajungem să întâlnim personajele principale iar primul este Manny cu care deja suntem familiari, și care are ca vis să ajungă pe un platou de filmare și să fie martor la cum se face un film. El o întâlnește pe  Nellie LaRoy, o tânără dezinvoltă care își așteaptă doar oportunitatea necesară pentru a ajunge vedetă, de care se îndrăgostește instant. Jack Conrad este un mega-star suav care trece prin neveste cu o viteză destul de mare, Sidney Palmer este un talentat cântăreț de jazz, de culoare, care lucrează ca instrumentist pentru diverse filme și nu în ultimul rând cântăreața lesbiană de cabaret, Lady Fay Zhu. Alături de aceștia vom experimenta drumul lor spre succes dar și declinul acestora, înfulecați fiind de un Hollywood nemilos, care odată cu trecerea spre filme cu sunet, schimbă regulile jocului iar pe cei care nu se adaptează îi dă uitării.

Înțeleg ce a vrut să facă Chazelle aici, pasul filmului recreând nu doar traiectoria personajelor, cât și viața tumultuoasă a acelei perioade. Ce începe ca un vârtej haotic cu dezmățul de pomină care aparent era rutină pentru ei, sau cel puțin așa ne lasă impresia filmul, apoi tempoul furibund al platourilor de filmare, scade în intensitate odată cu apariția filmelor cu sunet, punct care marchează și căderea din grație a personajelor. Poveștile lor sunt triste, dar sunt în limita credibilului și oarecum de așteptat, și chiar dacă sunt personaje fictive, putem crede în autenticitatea lor pentru că aproape cu siguranță au existat surse de inspirație reale pentru fiecare în parte. Jack este un avocat al schimbării, sătul de filme mute de epocă, care totuși l-au propulsat și îl țin de ani de zile în top. Când în sfârșit această schimbare apare, el realizează că nu mai are loc în noua paradigmă. Același lucru îl simte și Nellie, avidă de atenție și dornică de afirmare, apariția sunetului îi scoate la iveală carențele, limitările. Aceste povești care în cele din urmă dezamăgesc ambițiile  protagoniștilor, sunt o temă curentă a filmului, fiecare văzându-se nevoit să treacă printr-una.

Și dacă focusul narativ este destul de împrăștiat, ceea ce poate face vizionarea să fie dificilă pe alocuri, nefocusată chiar dacă mi se permite un termen mai neolog, jocul actoricesc impecabil face toți banii. Brad Pitt iasă în evidență ca de obicei, rolul său fiind croit parcă special pentru el, care la fel ca și Jack, se află în lumina reflectoarelor de mai bine de 30 de ani. Discursul său deseori se simte personal, emoționant, și nu văd cum ar scăpa o nominalizare pentru Oscarul din acest an. Prezența lui Margot Robbie este ca de obicei, stelară, puține actrițe din valul actual putând duce la capăt un asemenea rol. Printre toți însă, se remarcă Diego Calva, un virtual necunoscut până în acest punct, care își acoperă carențele vorbirii în limba engleză (dacă există) cu dese izbucniri de spaniolă.

Temele centrale, pe lângă ascensiunea și declinul starurilor și felul în care Hollywood toacă mărunt orice urmă de pasiune din sufletul celor aflați în această industrie, ar mai fi minciuna fără de care nici unul nu ar putea să facă primul pas spre acest business. Jack pretinde că este italian, prilej perfect pentru a-i mai auzi italiana pocită a lui Brad Pitt, atât de ilară, parcă o continuare a gagului început de Tarantino în Inglorious Basterds. Manny spune că a emigrat din Spania, când de fapt este mexican. Nellie impersonează diferite nume celebre ale vremii pentru a putea accede la petreceri sau premieri. Nimeni nu este fără de păcat în cetatea păcatului, și atunci este lesne de înțeles de ce filmul a primit acest nume atât de potrivit.

În ciuda faptului că este lung și pe alocuri anvoios, filmul se merită vizionat măcar pentru două scene fantastic de bine realizate, pe care vă las plăcerea să le descoperiți singuri.

No Comments


Leave a Reply

Your email address will not be published Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.