Loading...

Câini (2016)

by Adrian Solomon, septembrie 28, 2023

Recomandare – musai!

Gen: Thriller, Neo-western
Regie: Bogdan Mirică
Distribuție: Dragoș Bucur, Vlad Ivanov, Gheorghe Visu
Durată: 1 h. 44 min.
Rating IMDB: 7.0

Despre: Roman, un tânăr din capitală, primește moștenire o bucată mare de pământ în apropiere de Tulcea, din partea bunicului său. Sosit să facă formalitățile și să vândă terenul, acesta este întâmpinat de mai mulți oameni, care îl îndeamnă să nu vândă și să plece cât mai repede, pentru a nu atrage atenția anumitor oameni periculoși din zonă.

Rant: Venit din partea lui Bogdan Mirică, realizatorul celebrului serial Umbre, Câini este unul dintre cele mai bune thrillere românești pe care am avut plăcerea să le vizionez vreodată. Un film a cărui vizionare am amânat-o mereu, așa cum pui deoparte un vin vechi, pentru a-l savura la o ocazie specială. Acum că am apucat să îl văd, tot ce pot să zic este că așteptarea a meritat, și că acest film sau mai bine zis acest regizor, era unic la acel moment în peisajul românesc. De atunci au mai apărut filme care să te facă să mergi la cinema să le vezi și care să mai scuture concepția că producțiile românești au doar țipete, înjurături și nuditate gratuită, indiferent ce încearcă să prezinte. Atunci când am văzut Umbre am fost dat pe spate de calitatea scenariului și prestanța actoricească iar acest lucru poate fi atribuit în mare lui Bogdan Mirică, care pare să se fi instalat pe acest gen de filme, având în vedere debutul său cu scurt metrajul Bora Bora și recentul thriller Boss.

Pe scurt, Roman a primit din partea bunicului său, Nea Alecu (care a tuns și oaia și berbecul), un teren uriaș, situat în apropierea graniței cu Ucraina. Sosit la fața locului să îl vândă, el primește vizita polițistului local, care îl informează despre cum stau lucrurile și cine exact a fost Nea Alecu pentru oamenii din zonă. Mai mult, un picior este descoperit plutind într-un heleșteu pe câmp, iar poliția încearcă să afle a cui este, suspectând gruparea lui Samir că ar fi de vină, acesta fiind un contrabandist local deosebit de periculos. Roman începe să vadă mișcări suspecte pe proprietatea sa în timpul nopții și începe să devină îngrijorat, încercând să concretizeze vânzarea în ciuda sfaturilor „prietenești” primite de la mai mulți localnici. Vibe-ul filmului este că mereu urmează să se întâmple ceva, făcându-te să te simți alert, mereu ca pe ace. Precum viața la țară, filmul întrebuințează un pas lent, cu cadre lungi, care surprind și cele mai mici mișcări ale personajelor, dar și cu fulee bruște de acțiune, atunci când aceasta trebuie să se întâmple. Acest pas contrastează starea lui Roman, mereu bântuit de lucruri pe care nu și le poate explica, sau poate că nu dorește să și le explice. Eternul Dragoș Bucur face un rol memorabil, alături de Visu și Ivanov, ambii magnifici în rolurile lor.

Recomand cu multă încredere celor care nu l-au văzut până acum, fiind un film românesc de excepție, disponibil pe Netflix.

No Comments


Leave a Reply

Your email address will not be published Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.