Cu surprindere am constat că acest film a rulat în cinema de la sfârșitul lui Februarie de când a fost lansat, până acum recent, pe la mijlocul lui Aprilie. L-am văzut cu sala goală, așa cum am început să văd multe filme la Alba, nu că mi-ar displace acest sentiment de proiecție privată.
Această peliculă a reușit de la bun început să își atragă numeroase critici, stârnind un adevărat scandal în momentul în care a fost anunțată distribuția. Pentru un film care se petrece în Egipt și are la bază o parte însemnată din istoria acestora, personajele erau jucate în majoritate de actori albi, lucru ce a dus la un adevărat protest din partea actorilor de culoare de la Hollywood. Vizionând filmul, mi-a fost greu să mă abțin să nu mă amuz la accentul britanic al personajelor, mai ales la scena în care Sfinxul, la supărare, scapă un „Bollocks” de toată frumusețea. Oricum, filmul nu este recomandat celor care au habar despre mitologia complexă a Egiptului și vor o redare cât mai fidelă a acesteia.
Lumea prezentată este una fantastică. Zeii umblă printre muritorii de rând, deosebiți fiind de aceștia datorită înălțimii impozante și a faptului că sângele lor este auriu. Povestea îl urmărește pe Horus, zeul cerului, care tocmai se pregătea de încoronare pentru că Osiris decisese să își petreacă bătrânețea în locuri mai verzi alături de nevastă, când Set, fratele acestuia decide să le strice socotelile. Acesta orchestrează un coup d`etat frumos, îl omoară pe Osiris, îi scoate ochii atotvăzători a lui Horus și se autoproclamă rege peste Egipt, instaurând un regim asupritor, cum altcumva, și ordonând ca trecerea în viața de apoi să fie făcută numai pe bani pe grei, adică dai un ban da stai în stai în față. Tânărul pungaș Bek, de altfel copil școlit în ale furtului, săritului de pe clădiri și alte elemente de parkour, la insistențele iubitei sale, Zaya, decide să fure ochii lui Horus și să îi înapoieze acestuia. De aici pornește aventura propriu-zisă, în care îl vom vedea pe Horus și pe aliații acestuia, înfruntându-se cu diverse creaturi mitice și învățând o lecție sau două despre umilință și respect.
Dar este bun? Spre surprinderea mea, nu e așa de prost precum a fost „Immortals” sau filmele cu Titanii, cel puțin la capitolul efecte speciale stă chiar surprinzător de bine. Mi-a plăcut și diferențierea dintre oameni și zei dar în afară de asta, filmul nu are nimic memorabil, care să mă facă să îmi aduc aminte de el peste câțiva ani. Am recunoscuto pe Elodie Yung, sexoasa Elektra din recentul sezon 2 a lui Daredevil, pe Nikolaj Coster-Waldau, incestuosul Jamie din Game of Thrones, și pe William Hurt, Chadwick Boseman, viitorul Black Panther din mult așteptatul Civil War și bineînțeles, cel mai greu nume de pe afiș, Gerard Butler în rolul lui Set, parcă un pic mai animat și mai dornic să participe decât în rolul de bodyguard prezidențial, în care l-am văzut ultima dată. (O replică amuzantă care putea fi exploatată mai bine a fost momentul în care Horus îi zice lui Set „This is Madness!!” la care Set începe cu „NO!! This is…” iar eu din sală am izbucnit fără să vreau în răspunsul clasic oferit de Butler în filmul „300”: „…SPARTA!!!”).
Așadar filmul este și nu este, merită și nu merită, dar dacă vreți 2 ore de acțiune fantasy fără complicații sau doar pretext de a rumega popcorn, atunci mergeți cu încredere, dacă nu, o să vă plictisiți tare.
No Comments