Loading...
Joker (2019) - cronică de A.S.

Joker (2019) – cronică de A.S.

by Adrian Solomon, octombrie 6, 2019

Anunțul lui Joaquin Phoenix pe post de Joker în filmul omonim a lui Todd Phillips cu siguranță a ridicat destul sprâncene la momentul respectiv. Phoenix este cunoscut nu doar ca unul dintre cei mai buni actori ai generației sale dar și ca un method actor de calibru, iar un rol precum The Joker, care a consumat actorii precedenți, părea o sarcina mare pe care și-o asuma Joaquin. Apoi, proiectul era anunțat la scurtă vreme de când Jared Leto își încerca mâna, jucând rolul cu multă convingere (poate prea multă), semne că poate studiourile WB nu au fost prea impresionate de respectivul și doreau schimbarea acestuia. Speculațiile au continuat, scepticismul a crescut până când a apărut primul trailer. Și apoi prima apariție în cadrul unui festival. Și apoi a avut loc premierea filmului. Și de atunci, cred că acest personaj nu va mai fi niciodată la fel!

Dar să le luăm pe rând. Joker este în primul rând un film bazat pe comics, dar complet atipic acestora. Este un studiu de caracter, un eseu social, o privire critică asupra diferenței de clase, dar mai presus de toate este povestea unui om. Nu avem super-eroi, nu există planuri diabolice ce pun în pericol pământul, nu sunt justițiari mascați inspirați din chiroptere (încă), lumea este cât se poate de normală plictisitoare în normalitatea ei. Sincer, cred că filmul ar fi funcționat destul de bine și dacă era prezentat separat de universul DC, cu toate că știind cine este Joker, curiozitatea de a întâlni omul din spatele răufăcătorului este exponențial mai mare. Și da, discutăm despre omul Arthur Fleck, un necăjit din Gotham căruia soarta nu i-a fost prea favorabilă. Nu doar că abia are suficienți bani cât să se întrețină pe el și pe mama lui bolnavă, dar suferă și de o tulburare psihică bizară și greu de crezut (punct important în dezvoltarea acestui personaj) și anume el izbucnește aleator într-un râs sinistru, incontrolabil, fapt ce îi îngreunează deosebit de mult interacțiunile sociale. Mai mult de atât, el dorește să fie un comediant de succes, dar este lipsit complet de simțul umorului. Atmosfera este așadar cât se poate de sumbră, filmul fiind de o tristețe permeabilă deosebită.

Iar necazurile acestui om continuă să se înmulțească, până se ajunge la inevitabilul moment al declicului, al refulării, momentul în care Jokerul este eliberat, moment incredibil de bine surprins de Joaquin, care face aici probabil rolul vieții lui. Acesta cară filmul în spate, acaparând fiecare cadru – efectiv mi-a fost imposibil să îmi dezlipesc privirea de pe el în segmentele de final. Felul în care acesta te face martor la schimbarea lui Arthur este unul pe care doar un cerc select de actori ar fi putut vreodată să îl reușească.

O surpriză enormă o reprezintă însă prezența lui Todd Phillips la cârma acestui film. Acesta are în CV-ul său regizoral o serie de comedii precum Old School, Road Trip și trilogia Hangover, așa că trecerea bruscă spre thriller psihologic era un semn de întrebare pentru multă lume, o întrebare răspunsă de însăși Todd într-un interviu acordat revistei Vanity Fair, unde susținea că motivul principal pentru care nu s-ar mai întoarce niciodată la comedii îl reprezintă societatea woke americană, care se agață cu disperarea omului aflat pe moarte, de orice rahat care ar putea produce minim de disconfort unei societăți grotești, în fața căreia trebuie să justifici orice glumă și orice cuvânt spus. Nu e de mirare că filmul nu a prins într-atât de bine la critici pe cât ar merita, deranjați fiind chipurile de felul în care sunt prezentați oamenii cu probleme mentale (cu toții ucigași, da?). Dar iată că Phillips se achită, zic eu, cu maximă încredere, de un proiect extrem de dificil, de a aduce în lumina reflectoarelor un personaj atât de controversat.

Întrebarea pe care mi-o pun însă este, era nevoie de acest film? Jokerul, ca și personaj, era un agent al haosului, care trăia doar pentru a-i face viața grea lui Batman. Nu poseda super-puteri, dar deseori îl punea în încurcătura mare pe acesta, așa cum bine ne-a demonstrat Jokerul lui Heath Ledger, cel cu care invariabil se va ajunge să se facă comparația. Dar, atât în benzile desenate cât și în filme, originea acestuia era ținută voit ambiguă, pentru a da o amploare mai mare personajului. Existau o mulțime de teorii iar această incertitudine dădea un anume farmec originii sale. Pentru că filmul alege să ridice acest voal de mister, personal nu o văd drept cea mai bună alegere, cel puțin din perspectiva unui fan vechi al personajului, așa că pot înțelege nemulțumirea unora. Plus că sunt aproape sigur că aceasta va rămâne în conștiința fanilor povestea de origine definitivă care va fi asociată cu acest personaj. Și dacă tot am menționat de Jokerul prezentat în The Dark Knight, interpretat memorabil de Heath Ledger, deja am fost inundat de întrebările gen care actor l-a interpretat mai bine pe Prințul Clovn al Crimei din Gotham. Răspunsul meu poate va surprinde lumea dar consider cele două filme atât de diferite, încât comparația nu își are rost, mai ales când Heath Ledger îl avea pe Bale drept partener de scene, deci Jokerul lui își avea Batmanul mult iubit, pe când cel a lui Joaquin Phoenix este singur, un om aflat la început, capăt și răscruce de drum.

 Am lăsat pentru final un gând de mulțumire pentru maestrul Scorsese și pentru cele două filme care au constituit negativul acestei pelicule, și anume The King of Comedy și Taxi Driver. Astfel Arthur Fleck este în egală măsură Travis Bickle, obosit de societatea murdară din jur și de abuzurile la care este supus, cât și Rupert Pupkin, dornic să aibă succes într-un domeniu care îl primește cu indiferență. Ba mai mult, Joker împrumută chiar și scene întregi din primul film menționat, atât dialogul imaginar cu idolul său cât și evenimentele de final aducând foarte mult cu acțiunile intreprinse de Rupert. Robert de Niro, prezent în ambele titluri menționate, are un rol important, de data asta el luându-i locul lui Jerry Lewis ca prezentator de show și idol al lui Arthur, făcând acest lucru în nota sa obișnuită.

Termin prin a vă reaminti că Joker, cu toate că poartă sigla DC și are vagi legături cu universul lui Batman prezentat în benzile desenate, este o poveste de sine stătătoare, o investigație în psihicul frânt al unui om bolnav, un film greu de digerat pe alocuri, cu accente de arthouse, dar cu o prestație actoricească fenomenală. Dacă Joaquin nu va câștiga sau nu va fi măcar nominalizat Oscar, Academia o să își dea foc la valiză.

”Send in the clowns!”

Please follow and like us:
error

No Comments


Leave a Reply

Your email address will not be published Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Facebook
Facebook
Twitter
RSS
Follow by Email