Loading...

The 355 (2022)

by Adrian Solomon, ianuarie 9, 2022

Recomandare – merge cu popcorn!

Gen: Acțiune
Regie: Simon Kinberg
Distribuție: Jessica Chastain, Penélope Cruz, Fan Bingbing, Diane Kruger, Lupita Nyong’o, Édgar Ramírez, Sebastian Stan
Durată: 2 h. 04 min.
Rating IMDB: 5.3

Despre: O agentă CIA devine fugitivă în urma unei operațiuni eșuate iar singura ei soluție este să facă echipă cu alte agente internaționale pentru a-și spăla numele și pentru a salva lumea.

Rant: De foarte multă vreme nu am mai vizionat la cinematograf un film atât de anost și ușor de uitat, care își bate joc de premisă și de multitudinea de talente implicate cu toate că nu ar trebui să fiu prea surprins pentru că filmul vine semnat și regizat de Simon Kinberg, cel care a regurgitat abominația de Dark Phoenix. The 355 se vrea efectiv a fi un Bond dar cu femei iar ce iese, e un efort maroniu de a gâdila sensibilitățile actuale ale Holywood-ului, făcând doar un alt film cu femei una și una, care scuipă semințe în fața bărbaților, cel mai adesea portretizați drept proști sau lacomi. Da am înțeles, mesajul trebuie să primeze dar e o altă zi tristă atunci când factorul de entertainment ia loc secund unor jocuri politice menite de a împăca un grup minoritar de wokiști liberali care au ruinat aproape orice speranță de a mai vedea ceva decent din partea unui Hollywood care tremură de frica hashtagurilor și a twiteriștilor care se caută să se ofenseze din absolut orice.

Și nu vreau să fiu rău gratuit la adresa acestor filme făcute pentru a promova feminismul, dar dacă ai încercat să iei francize deja stabilite și să zici că o le faci mai bune dacă schimbi toți protagoniștii cu un ansamblu exclusiv de femei, și ai dat chix la box-office, măcar învață din greșeli nu veni să te plângi că produsul tău a fost discriminat pe motive sexiste când nu există în el nici o urmă de bucurie pentru privitorul de rând, aia mulți, internaționali, nu o mână de ofuscați. Și cred că nimeni nu zice nimic de un film dacă e bun, Widows a fost ceva similar și mi s-a părut mai bine legat, Hustlers e un alt exemplu de un film cu un ansamblu de femei care funcționează foarte bine și spune o poveste coerentă dar aici, deseori îți simți inteligența luată la mișto, pe unde mai pui că e și un film lung și plin de găuri în logica sa, ca o șosea din țara noastră. Mare păcat de distribuție, singurul lucru pentru care ar trebui să vă obosiți cu acest produs.

Pe scurt, este vorba de doi spioni CIA, trimiși pentru a recupera un mega aparat special capabil de a opri avioane pe cer, de a lua curentul la orașe întregi și alte fantezii care servesc să sperie agențiile secrete. Dar ei nu sunt singurii, pe urmele MacGuffinului mai fiind și alte părți, toate la fel de interesate: ba ceva spioni germani, cu Diane Kruger sosind pentru a o înlocui pe ultima sută de metri pe Marrion Cotillard, devenind oarecum și senzația filmului, ba o agentă secretă chineză, cu Fan Bingbing reapărând în lumina reflectoarelor internaționale după ce guvernul chinez a pus sechestru pe toată averea ei. Și când mai mulți se bat, nu câștigă nici unul pentru că al nostru Sebi Stan, partenerul roșcatei agente CIA, este găsit mort în urma unei urmăriri, lucru ce o trimite în derivă sentimentală pe agenta CIA, care jură răzbunare și pornește să își asambleze propria echipă.

Acțiunea este sub-mediocră, demnă de cele mai obscure filme de categoria B, personajele sunt toate interschimbabile, fiind femei kick-ass care fac de toate (cu mențiunea că parcă parcă personajul lui Lupita Nyong’o este cel mai simpatic – poate și pentru că tipa are talent actoricesc cu carul). Au fost multe scene care m-au făcut să  îmi pierd răbdarea, pentru că tot timpul filmul se ia destul de în serios, iar când una din ele zice că parcă lui Bond nu îi era așa de greu, pentru ca scena următoare să ne arate pe aceste agente căutate de toate agențiile din lume, merg cu un avion militar și accesează arme, mașini și gadgeturi sofisticate fără o explicație de cum e posibil așa ceva când ele au scăpat doar cu cămașa de pe ele din situațiile de dinainte, atunci e greu să crezi în acea seriozitate.

Filmul se vrea a fi unul cu adevărat internațional, vorbindu-se în el vreo 10 limbi diferite. Și pun pariu că regizorul s-a gândit, ia băi Sebi, tu ești român nu? ia bagă și tu ceva în română să surprindem o diversitate cât mai mare, de unde iasă și scena pentru care merită vizionat tot filmul, cu Sebi al nost grăind pe absolută nepusă masă  câteva cuvinte în dulcele nostru grai. Am auzit o persoană în sală care a apreciat această peliculă așa că sentimentele de supărare față de acest titlu poate sunt singulare, cu toate că scorurile de pe mai toate siturile de agregare tind să îmi dea dreptate.

No Comments


Leave a Reply

Your email address will not be published Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

*

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.