Loading...

The French Dispatch (2021)

by Adrian Solomon, ianuarie 7, 2022

Recomandare – musai!

Gen: Antologie, Comedie
Regie: Wes Anderson
Distribuție: Benicio del Toro, Adrien Brody, Tilda Swinton, Léa Seydoux, Frances McDormand, Timothée Chalamet, Lyna Khoudri, Jeffrey Wright, Bill Murray, Owen Wilson, Christoph Waltz, Edward Norton, Jason Schwartzman, Anjelica Huston
Durată: 1 h. 05 min.
Rating IMDB: 7.4

Despre: O scrisoare de dragoste adresată jurnalismului, filmul urmărește procesul de publicare a ultimei ediții a ramurii franceze a gazetei fictive Liberty, Kansas Evening Sun, ediție care cuprinde trei povești separate, un jurnal de călătorie și un obituar.

Rant: Orice film de Wes Anderson este așteptat da fanii săi ca pâinea caldă, lucru care mi s-a întâmplat și mie atunci când am văzut prima dată trailerul la The French Dispatch. Au urmat apoi o serie de amânări care ne-au amărât, pentru ca în cele din urmă, în luna octombrie a anului trecut, filmul să vadă în sfârșit lumina zilei. Cu toate că a mai trebuit să aștept câteva luni, am apucat în sfârșit și eu la el, iar rezultatul este sincer … mixt. Mixt pentru că filmul este lipsit de o structură narativă clasică, neavând un fir epic central și adresând niște evenimente de care personal habar nu aveam. Și mixt pentru că The French Dispatch este cel mai Wes Anderson film dintre filmele lui Wes Anderson, adică a atins un nivel straniu de perfecțiune în universul propriu al acestui regizor autor, vizionar, unic și atât de vibrant. Cu toate astea, este și primul film care simți că se întâmplă în afara bulei sale clasice care încapsula celelalte producții, fiind un film care vorbește despre teme noi pentru el precum sexualitatea și politica.

A povesti ce se întâmplă în acest film este foarte dificil, ca și cum ar trebui să povestesc conținutul unei reviste, pentru că vedeți voi, această scrisoare de dragoste adresată jurnalismului, necesită cunoștințe adânci în domeniu, pentru a putea fi gustată așa cum se cuvine. Gradul de diminuare al plăcerii vizionării provine și din această necunoștință a mea a domeniului respectiv, gazetăria americană a anilor 60. Dacă aș fi forțat totuși să relatez ce se întâmplă, probabil aș zice cam așa: The French Dispatch este ramura franceză a cotidianului american Liberty, Kansas Evening Sun, situată în orășelul fictiv Ennui-sur-Blasé (un joc de cuvinte care vizează aerul de enui, de plictis și de dezinteres pe care generația respectivă îl avea, și blazajul la care se ajunsese). Editorul șef al acestei gazete moare, iar colegii săi încearcă să tipărească un ultim număr, care va conține trei povești, o cronică de voiaj care prezintă orășelul, și un obituar adresat editorului șef Arthur Howitzer Jr. Absolut toate personajele recreează jurnaliști faimoși ai publicației care a inspirat acest omagiu, și anume The New Yorker.

Cele trei povești însă vor ocupa o parte însemnată a filmului, ele fiind, în ordine:

The Concrete Masterpiece” – în care Simone, este muza, inspirația și gardianul pictorului Moses Rosenthaler, un artist încarcerat în secțiunea de boli mintale a pușcăriei din Ennui, care pictează nuduri abstracte. Acesta este descoperit de proprietarul unei galerii de artă, care face cunoscut lumii talentul său unic.

”Revisions to a Manifesto” – reportera Lucinda Krementz, urmărește îndeaproape o variantă fictivă a protestelor studențești din Paris petrecute în mai, 1968 și ajunge să se insereze în povestea pe care o urmărea.

”The Private Dining Room of the Police Commissioner – Roebuck Wright, un jurnalist specializat pe curiozități gastronomice, povestește în cadrul unui show TV despre o întâmplare din tinerețea sa, când s-a întâlnit pentru un interviu cu un prestigios bucătar, Nesscaffier, doar pentru ca evenimentele să degenereze într-o răpire.

Chiar dacă poveștile în sine nu vor avea rezonanța necesară pentru a constitui un clasic în adevăratul sens al cuvântului, din punctul de vedere al vizualului, Wes este un adevărat maestru, unul dintre puținii regizori contemporani a cărui stil este complet inconfundabil. Seturile sale sunt adevărate diorame, care surprind felii din viața urbană a micuțului Ennui, sau secțiuni care ne arată interiorul unui avion, și multe alte lucruri minuțioase. Estetica vizuală tinde spre perfecțiunea fiecărui cadru iar când cuplezi aceste desfătări vizuale cu o orchestrație semnată de colaboratorul său frecvent, Alexandre Desplat, simți că asiști la un număr complex de magie cinematografică. Să nu mai menționez distribuția gargantuană, probabil una dintre cele mai numeroase (cel puțin în ce privește numărul de actori cunoscuți care se perindă pe ecran), care ocazional funcționează împotriva sa (nu accept să îl ai pe Cristoph Waltz într-un rol de 30 de secunde), dar care reușește să adune toți colaboratorii săi obișnuiți, în frunte cu nelipsitul Murray, și în care noi veniții Del Torro, Chalamet și Wright, se mulează aproape perfect.

The French Dispatch este un musai lejer, în special dacă dorești o desfătare vizuală.

Și dacă doriți să aflați mai multe despre ce anume îl face pe Wes Anderson atât de unic, citiți și articolul următor.

Please follow and like us:

No Comments


Leave a Reply

Your email address will not be published Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

RSS
Follow by Email