Înainte să purcedeţi la drum trebuie să ştiţi un lucru important: dacă nu ai starea necesară, e risc mare să nu rezişti până la final, așadar luaţi o doză maaaaaare de răbdare şi o să fie totul OK. Dacă încă mai sunteţi pe aici înseamnă că sunteţi fani a lui Tarantino aşa că haideţi să purcedem la drum!
Bun, deci vorbim despre ultimul film a lui Tarantino, pentru mulţi cinefili – tăticul lor. E un film extrem de lung, posibil cel mai lung de până acuma, şi asta zice ceva având în vedere că majoritatea filmelor lui depăşesc marginea de 2 ore.
Este şi un film ce ne arată un Tarantino mult mai meditativ, mult mai matur şi mai abţinut. Dacă „Pulp Fiction” şi „Reservoir Dogs” ar reprezenta geniul lui nativ, în stare pură, iar „Kill Bill” şi „Django” au fost strengareli ale unui adolescent pasionat de Kung-Fu şi pac-pac western atunci „Hateful” poate trece că una din operele sale mai potolite, cu un pas mai bătrânesc (cel puţin până la un punct), și se alătură celeilalte capodopere ale maestrului ajuns acuma în vârf de formă – eu personal am comparat filmul cu o piesă de teatru.
În afară superbelor cadre iernatice de la început, restul acţiunii se petrece în Merceria lui Minnie – dacă îmi sunt permise traducerile. Care Minnie e plecată în nord conform spuselor lui Bob, mexicanul rămas să vegheze cabană. Aici ajunge în miez de viscol diligenţa condusă de O.B. care îi ducea pe Major Marquis Warren (Samuel Jackson cu un rol pe care fără îndoială Tarantino l-a creat special pentru el), Chris Mannix (Walton Goggings care creşte de la film la film), John „The Hangman” Ruth (un Kurt Russel în mare vervă) şi pe preţioasă prizonieră a acestuia Daisy Domergue (Jennifer Jason Leigh). Ei se alătură unui alt echipaj sosit mai devreme care are printre ei pe Oswaldo Mobray (interpretat magistral de Tim Roth, care parcă preia manierismele lui Christoph Waltz din ultimele 2 filme ale lui Quentin), Joe Gage (Michael Madsen, în sfârşit reapare pe lista lui Q.T.) şi Bob (Demian Bichir).
Şi o să te întrebi, cum doamne se poate face un film atât de lung cu 8 oameni prinşi într-o cabană în timpul unui viscol. Dar aici zace geniul lui Tarantino. Reuşeşte să creeze un suspans palpabil, să menţină interesul treaz pentru că nimeni nu e ceea ce pare a fi. Reuşeşte să îi rotească pe toţi, să dea rând fiecăruia să îşi spună povestea, să îi înţelegi. Doar că, după cum spune şi titlul, toţi sunt odioşi, e greu să simpatizezi pe vreunul anume, greu să „ţii” cu unul dintre ei în speranţa că va supravieţui carnagiului Q.T.-ean.
Filmul nu dezamăgeşte deloc, are toate elementele unui film clasic Q.T – o tonă de dialog, un cameo special al regizorului, un Samuel Jackson în formă mare, sânge, profanități („N-word” e folosit iar la greu, mai des decât în Django), durată lungă, toate prinse cu o fundă pe care scrie – The 8-th Film by Quentin Tarantino. Enjoy it.
No Comments